logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O PERSONALITATE PE ZI: Stan Lee, co-creator al benzilor desenate Marvel, Fantastic Four, Spider-Man, The Avengers

Image

Stan Lee şi-a pus amprenta în industria benzilor desenate ca scriitor, redactor-şef, editor emerit şi co-creator al unora dintre cele mai faimoase personaje de benzi desenate din universul Marvel Comic. În parteneriat cu mai mulţi artişti, în special Jack Kirby şi Steve Ditko, Lee a ajutat la crearea "Black Panther", "Daredevil", "Spider-Man", "Doctor Strange", "Fantastic Four", "Hulk" şi "X-Men". În colaborare cu fratele său, co-scenaristul Larry Lieber, Lee a creat "Ant-Man", "Iron Man" şi "Thor", arată https://hewlettharbor.org/.

Stanley Martin Lieber s-a născut în New York, la 28 decembrie 1922. În adolescenţă a început să lucreze ca asistent la Timely Comics. Debutul său în benzi desenate a avut loc în 1941, la vârsta de 18 ani, când a realizat o poveste de două pagini în "Captain America Comics #3". Textul a fost semnat cu pseudonimul Stan Lee, care va deveni, mai târziu, în mod legal, numele său oficial, notează https://therealstanlee.com/.

 


O concepţie greşită comună este că Stan l-a creat pe Căpitanul America, însă apariţia acestui personaj de bandă desenată li se datorează artiştilor Joe Simon şi Jack Kirby. În textul scris de Stan Lee şi intitulat "Captain America Foils the Traitor's Revenge", autorul a introdus conceptul în care Cap (Căpitanul America) îşi aruncă scutul care sfidează fizica, reîntorcându-se în mâinile sale.

 



Joe Simon şi Jack Kirby au plecat de la revistă, la sfârşitul anului 1941, iar Stan Lee a devenit redactor interimar al Timely Comics. Revista de benzi desenate a trecut printr-o serie de transformări devenind în 1951, Atlas Comics, apoi, în 1961, Marvel Comics. Stan Lee a fost editor-şef la Marvel Comics şi mai târziu preşedinte de onoare.

Când SUA au intrat în al Doilea Război Mondial, Stan s-a alăturat armatei, fiind implicat în instalarea echipamentului de comunicaţii. În această perioadă, el şi-a continuat munca pentru Timely.

 



La începutul anilor 1960, Stan a scris şi editat nenumărate benzi desenate abordând diverse genuri, de la romantism, western, horror şi umor până la supereroi. Din punct de vedere creativ, însă, a simţit un blocaj şi la un moment dat chiar a vrut să renunţe. Când editorul Martin Goodman l-a rugat pe Stan să creeze o echipă de supereroi, după cel mai recent hit al DC Comics, "Justice League", el şi Jack Kirby au creat "Fantastic Four" (1961), o echipă de supereroi. Devotat, dar disfuncţional, "Mr. Fantastic" (Reed Richards), "Invisible Girl" (Sue Storm, mai târziu Sue Richards), "Human Torch" (Johnny Storm) şi "Thing" (Ben Grimm) sunt tipuri de personaje identificabile - nu mai puţin, eroi ! - poveştile făcând din "The Fantastic Four #1" un succes neaşteptat, industria benzilor desenate schimbându-se pentru totdeauna.

Stan a avut un mare succes creând personaje care se pot identifica. Eroii săi s-au confruntat cu probleme - financiare, romantice şi de altă natură - la fel ca cei care citeau benzile desenate. În anii '60, personajele-adolescenţi aveau de obicei un statut secundar în desfăşurarea poveştii, dar Stan a vrut din nou să meargă împotriva curentului şi a făcut acest lucru cu Peter Parker. Liceanul din Queens a debutat în "Amazing Fantasy #15" şi s-a ocupat de două lucruri importante: muşcătura unui păianjen radioactiv şi moartea unchiului său iubit. Din acel moment, "Spider Man" a devenit un simbol al benzilor desenate la nivel mondial.

 



Odată cu popularitatea crescândă a Marvel Comics în anii 1960, Stan a devenit imaginea companiei. A înfiinţat un club oficial de fani, Merry Marvel Marching Society (M.M.M.S.), în 1964, ceea ce a dus la înfiinţarea unor cluburi în mai multe campusuri universitare din SUA. Drept urmare, Stan a început să primească invitaţii pentru a vorbi în faţa elevilor şi studenţilor. Aceste apariţii au adus noi fani ai lumii Marvel, care au susţinut, la rândul lor, răspândirea acestor benzi desenate în toată lumea. Din 1965, peste 2 miliarde din benzile sale au fost publicate în 75 de ţări şi traduse în 25 de limbi străine. Numai în Europa, numele lui Stan Lee a apărut în peste 35 de milioane de benzi desenate anual, potrivit https://walkoffame.com/.

 


În anii 1980, Stan s-a mutat la Los Angeles. Unul dintre principalele motive a fost acela de a pune bazele Marvel Productions şi de a-şi aduce personajele pe marele şi micul ecran. Deşi a fost greu la momentul respectiv să realizeze filmele, Marvel Productions a creat mai multe spectacole animate de succes, precum "Spider-Man and His Amazing Friends".

 



Stan a făcut, în 1989, primul său cameo Marvel în filmul TV "The Trial of the Incredible Hulk". În anul următor, a apărut, pe marele ecran, în "The Ambulance" şi, mai târziu, în 1995, în filmul lui Kevin Smith "Mallrats!". Când filmele Marvel au luat lumea cu asalt, fanilor le-a plăcut să-l vadă pe Stan apărând lângă eroii lor preferaţi. Vânzător de hot dog, agent de securitate, barman, livrator FedEx, indiferent de rol, Stan a savurat, la rândul său, şansa de a juca alături de personajele pe care le-a creat. Aceste camee l-au prezentat pe Stan unei noi generaţii de fani care au făcut cunoştinţă cu eroii universului Marvel prin intermediul acestor filme. Stan a apărut în emisiuni TV şi jocuri video.

 


La un an după ce "X-Men" (2000) a ajuns pe marele ecran, Stan Lee a co-fondat "POW! Entertainment" pentru a dezvolta şi produce noi personaje şi poveşti cu supereroi. Acolo, el a avansat în noi medii, lansând cu Disney, o serie cu eroi pe internet, a apărut în două reality-show-uri cu supereroi şi multe altele. Scopul a fost în continuare acelaşi, chiar dacă a plasat poveştile în India, China, Brazilia şi în alte ţări, să creeze poveşti interesante cu supereroi şi care să se poată identifica cu fanii din întreaga lume.

 



A fost inclus în Will Eisner Award Hall of Fame (1994) şi Jack Kirby Hall of Fame (1995). A primit Medalia Naţională a Artelor NEA (2008), indică https://hewlettharbor.org/.

La 4 ianuarie 2011, Stan Lee a participat la ceremonia dezvăluirii stelei cu numărul 2.428 de pe faimosul Hollywood Walk of Fame, potrivit https://walkoffame.com/.

 



Stan Lee şi-a continuat munca creativă până la vârsta de 94 de ani. El venea în fiecare zi la birourile POW! Entertainment din Los Angeles, unde a generat idei pentru filme de ultimă oră şi proiecte de televiziune, inclusiv popularul serial poliţist SF "Stan Lee's Lucky Man" (2016-2018), cu James Nesbitt şi Eve Best, arată https://pagesix.com/.

A fost căsătorit cu Joan timp de aproape 70 de ani, până la moartea acesteia, în 6 iulie 2017.

 



Stan Lee a murit pe 12 noiembrie 2018, la Los Angeles, la vârsta de 95 de ani. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa fotografiilor: Stan Lee /Facebook

Afisari: 197

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 15-10-2026 10:30

15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic

În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le

Documentare 15-10-2026 10:00

15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri

În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le

Documentare 15-10-2026 08:30

Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)

În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu

Documentare 15-10-2026 08:00

Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026

Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re

Documentare 15-10-2026 08:00

15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)

La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit

Documentare 15-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie

Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &

Documentare 15-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie

Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 14-10-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)

Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform

Documentare 14-10-2026 11:30

FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)

Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum

Documentare 14-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă

Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ

Documentare 14-10-2026 08:00

SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața

Documentare 14-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a

Documentare 14-10-2026 05:31

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie

Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 13-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)

Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau

Documentare 13-10-2026 08:00

Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)

Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info