O PERSONALITATE PE ZI: Omul politic şi diplomatul Jean Monnet
Politicianul francez Jean Monnet, cunoscut pentru contribuţia sa extraordinară la iniţierea demersurilor dedicate proiectului de construcţie europeană, a rămas în istorie drept unul dintre părinţii arhitecturii comunitare şi unul dintre cei mai importanţi oameni politici ai Europei postbelice.
Jean Monnet, pe numele său complet Jean Omer Marie Gabriel Monnet, s-a născut la 9 noiembrie 1888, în Cognac, Franţa, conform www.biography.com şi www.nytimes.com.
A fost trimis, la vârsta de 16 ani, de tatăl său la Londra pentru a lucra într-o întreprindere a familiei, care se ocupa de comercializarea coniacului, oportunitate care i-a îndrumat paşii spre o carieră în afaceri, conform https://europa.eu şi https://jean-monnet.fr.
Fără a se putea înrola în armată pentru a participa la operaţiunile Primului Război Mondial, în 1914, a înaintat cererea pentru a se ocupa de logistica proviziilor de război în relaţia cu Marea Britanie. Apreciind abilităţile sale, preşedintele Franţei l-a desemnat într-un post de intermediar economic în relaţia Franţei cu aliaţii săi.
În anul 1919, a ocupat funcţia de secretar general adjunct şi consilier financiar al organizaţiei Ligii Naţiunilor. După decesul tatălui său, în 1923, a revenit în localitatea natală, în Cognac, şi a relansat afacerea familiei.
A fost consultat pentru consiliere în demersurile de reorganizare a finanţelor naţionale din state est-europene, printre care Polonia şi România. Deopotrivă, a oferit consiliere guvernului chinez, a sprijinit reorganizarea reţelei de cale ferată din China şi a ajutat la înfiinţarea unei bănci în San Francisco.
A colaborat cu executivul de la Londra în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind trimis în SUA pentru a gestiona achiziţionarea proviziilor de război. Jean Monnet a fost şi consilier al preşedintelui american Roosevelt.
În 1943, a devenit membru al Comitetului Francez de Eliberare Naţională, guvernul francez din exil la Alger. Cu prilejul unei reuniuni a acestui comitet, la 5 august 1943, Monnet a subliniat necesitatea ancorării păcii pe bazele principiului de suveranitate naţională, iar soluţia avansată de acesta era reprezentată de constituirea statelor europene într-o federaţie, conform portalului https://europa.eu.
În 1944, şi-a asumat răspunderea pentru planul naţional de modernizare şi dezvoltare pentru redresarea economiei franceze şi reconstrucţiei postbelice a Franţei.
Jean Monnet a contribuit la realizarea şi la avansarea documentului intitulat Declaraţia Schuman, discurs susţinut, la 9 mai 1950, de ministrul de externe Robert Shuman în numele guvernului francez prin care se propunea plasarea întregii producţii germano-franceze de cărbune şi oţel sub o Înaltă Autoritate pentru a se obţine un mecanism de control asupra principalei industrii care alimenta sectorul de apărare din cele două cele mai puternice ţări de pe continent, potrivit https://european-union.europa.eu/. Această iniţiativă viza modelarea în perspectivă a unei politici clare de evitare a unui potenţial conflict pe continent între cele două puteri. Proiectul a fost primit favorabil de guvernele din Germania, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxemburg. Astfel, Declaraţia a stat la baza Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului.
În 1952, Jean Monnet a devenit primul preşedinte al Înaltei Autorităţi a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, potrivit https://jean-monnet.fr.
După eşecul proiectului Comunităţii Europene de Apărare în 1954, Jean Monnet a înfiinţat Comitetul de Acţiune pentru Statele Unite ale Europei pentru a revigora spiritul integrării europene.
A fost distins cu Premiul Wateler pentru Pace în 1951 şi cu distincţia Karlspreis al oraşului Aachen. La 6 decembrie 1963, preşedintele american Lyndon B. Johnson l-a decorat pe Jean Monnet cu Medalia Libertăţii. Pentru serviciile sale în sprijinul comunităţii europene, Jean Monnet a fost distins cu Premiul Robert Schuman al Universităţii Bonn în 1966.
La 2 aprilie 1976, şefii de stat şi de guvern europeni l-au distins pe Jean Monnet cu titlul ''Cetăţean de Onoare al Europei'' pentru că ''şi-a dedicat mare parte din talentele sale cauzei europene şi merita un însemn foarte special de recunoştinţă şi admiraţie din partea Europei''.
Comisia Europeană a denumit Clădirea Jean Monnet corpul în care se află Directoratul general pentru traduceri.
Marele om politic şi diplomat francez Jean Monnet a murit la 16 martie 1979 în locuinţa sa din Houjarray, la 90 de ani, conform www.nytimes.com. În acelaşi an, la 9 noiembrie, printr-o decizie a preşedintelui Republicii Franceze, Francois Mitterand, rămăşiţele lui Jean Monnet au fost depuse la Paris în Pantheon (memorial care adăposteşte rămăşiţele pământeşti ale unor personalităţi franceze marcante). AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.historia.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie
Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)













