SPORTIVI DE LEGENDĂ: Vasile Puşcaşu, campion olimpic la lupte libere
Campionul olimpic Vasile Puşcaşu este unul dintre cei mai valoroşi practicanţi ai luptelor libere din istoria acestei discipline din ţara noastră şi o adevărată legendă a categoriei de 100 kg.
S-a născut la 2 mai 1956, în comuna Bârsăneşti, judeţul Bacău, potrivit site-ului oficial al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, cosr.ro.
În 1983, a absolvit cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Bacău.
A început activitatea sportivă la CSM Oneşti, sub îndrumarea antrenorului Cornel Cristuţ. Între 1976 şi 1988, precum şi în anul 1990, a practicat luptele libere la CSA Steaua, unde i-a avut ca antrenori pe Gheorghe Şuteu, Alexandru Geantă şi Ioan Vascul Popovici, notează "Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului din România" (Ed. Măiastra, ed. a II-a, vol. 5, 2015).
În 1976, a devenit campion la juniori.
Palmaresul său pe plan intern cuprinde 12 centuri de campion naţional la individual, categoria 100 kg, în perioada 1977-1988. Tot în campionatul naţional de lupte libere, categoria 100 kg, s-a clasat de 11 ori pe primul loc, cu echipa.
Prima ediţie a Jocurilor Olimpice la care a participat a fost cea de la Moscova, din 1980, atunci când s-a clasat pe locul al VI-lea.
Prima medalie olimpică a fost obţinută de Vasile Puşcaşu în 1984, la Los Angeles, când a cucerit bronzul.
Cea mai valoroasă performanţă a carierei sale s-a înregistrat la ediţia din 1988 a Jocurilor Olimpice, desfăşurată la Seul. Luptătorul român a devenit campion olimpic la lupte libere, categoria 100 kg. Până în prezent, este singura medalie olimpică de aur din istoria luptelor libere din România.
În palmaresul său se mai înscriu 2 medalii de bronz la Campionatul Mondial din 1977, de la Lausanne, respectiv la cel din 1979, de la San Diego. La Mondialele de la Clermont Ferand, Franţa, din anul 1987, a terminat competiţia pe locul secund.
La Campionatele Europene a debutat în 1977, obţinând locul al VI-lea. Un an mai târziu, a câştigat medalia de bronz la Sofia, performanţă pe care o repetă şi în 1978, la Bucureşti. În 1987, la Campionatul European de la Veliko Târnovo, a devenit vicecampion european.
În anii 1976 şi 1977, a fost vicecampion balcanic la tineret.
"Stilul său de luptă s-a caracterizat prin acţiuni rapide şi repetate, urmare a unei pregătiri fizice şi tehnice deosebite, prin dezechilibrări şi răsturnări laterale cu fixare la parter a adversarului", arată enciclopedia citată.
După retragerea din activitatea competiţională, a devenit antrenor la secţia de lupte a CSA Steaua, grupa seniorilor, poziţie pe care a ocupat-o între anii 1990 şi 1993.
Ca antrenor, a contribuit la obţinerea a 24 de titluri de campioni naţionali, dintre care 14 la seniori. Printre sportivii cu performanţe remarcabile care au fost elevii lui Vasile Puşcaşu, se numără: Claudiu Tămăduianu, Dănuţ Prefit, Laurenţiu Ciucă, Paul Mare şi Şerban Mujiev.
După 1990, a fost ales membru în Biroul Federaţiei Române de Lupte. În 2000, a fost ales secretar general.
Din 1980, este Maestru Emerit al Sportului.
Pentru deosebitele sale performanţe sportive, Vasile Puşcaşu a fost decorat cu: Ordinul "Meritul Sportiv" clasa a III-a (1977); Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler (2000); Ordinul "Meritul Sportiv" clasa I (2004). AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Guillaume, Mare Duce de Luxemburg
Marele Duce Guillaume, duce de Nassau și principe de Bourbon-Parma, născut la 11 noiembrie 1981, este fiul cel mare al Marelui Duce Henri și Marea Ducesă Maria Teresa de Luxemburg. Are patru frați și surori: principele Félix, principele Louis, principesa Alexandra și principele Sébastien, notează site-ul https://mo
11 noiembrie - Ziua veteranilor
La 11 noiembrie este celebrată Ziua Veteranilor, ce amintește de jertfa celor care au luptat în Primul Război Mondial. În data de 11 noiembrie 1918, la ora 11.00, a intrat în vigoare armistițiul semnat în Pădurea de la Compiegne, de Puterile Aliate cu Germania. Prin semnarea armistițiului, s-a pus capăt primei conflagrații mondiale din
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 noiembrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Mina; Sf. Mc. Victor, Vichentie și Ștefanida; Sf. Cuv. Teodor Studitul Greco-catolice Sf. m. Mina, Victor, Vichentie, Ștefanida; Sf. cuv. Teodor Studitul Romano-catolice Ss. Martin de Tours, ep.; Marina, fc. m.; Fer. Alice, fc. m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 noiembrie
Este a 315-a zi a anului 2026. Au mai rămas 50 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 06 m și apune la 16 h 53 m. Luna răsare la 09 h 31 m și apune la 17 h 46 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart; Sf. Mc. Orest Greco-catolice Sf. ap. Olimpas, Rodion, Sosipatru, Tertiu, Erast, Cuartus, din cei 70; Sf. m. Orest Romano-catolice Ss. Leon cel Mare, pp. înv.; Oreste, m. S
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 noiembrie
Este a 314-a zi a anului 2026. Au mai rămas 51 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 05 m și apune la 16 h 54 m. Luna răsare la 08 h 28 m și apune la 17 h 04 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
A încetat din viață compozitorul Florian Lungu (fișă biografică)
Florian Lungu, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori și comentatori de jazz din România, a murit, pe 9 noiembrie 2026, la vârsta de 83 de ani. ''A murit Florian Lungu, una dintre vocile emblematice ale jazzului rom&acir
Vizite ale președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în România (2021-2026)
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, are, la 9 noiembrie, întrevederi cu președintele Nicușor Dan, și cu premierul Luca Niculescu, în contextul vizitei sale în regiu
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și regizoarea Alexandrina Halic
Alexandrina Halic este o actriță și regizoare română, interpretă principală și una dintre prezențele emblematice ale Teatrului 'Ion Creangă' din București. Este renumită pentru rolurile sale pline de candoare, capacitatea de a trece de la personajele clasice la cele contemporane, precum și pentru integrarea în arta teatrală a elementelor de teatru radiofo
DOCUMENTAR: 100 de ani de la nașterea cineastului spaniol Vicente Aranda (9 noiembrie)
Vicente Aranda, regizor, scenarist și producător de film, a fost unul dintre membrii fondatori ai așa-numitei 'Școli de Film de la Barcelona' - un grup de cineaști catalani activi în anii '60, preocupați de modul în care cinematografia surprindea evenimente neașteptate din viața cotidiană, adoptând un stil specific culturii pop, potrivit
9-15 noiembrie - Săptămâna internațională a științei și păcii (ONU)
Organizația Națiunilor Unite dedică săptămâna dintre zilele de 9 și 15 noiembrie 2026 științei și păcii, celebrând contribuția științei și tehnologiei la promovarea păcii. Săptămâna internațională a științei și păcii încurajează intensificarea schimburilor academice pe o temă de importanță universală, contribuind totodată la o mai bună
DOCUMENTAR: Marina Warner, romancieră, istoric și mitografă, împlinește 80 de ani (9 noiembrie)
Romancieră, istoric și mitografă, Marina Warner și-a început cariera scriind despre artă și literatură, devenind ulterior una dintre cele mai respectate voci în domeniul mitologiei și al criticii culturale, notează site-urile https://mythlok.com/ și https://
9 noiembrie - Ziua internațională de combatere a fascismului și antisemitismului
La 9 noiembrie este marcată Ziua internațională de luptă împotriva fascismului și antisemitismului. Marcarea acestei zile are loc la inițiativa rețelei UNITED (reunește peste 500 de organizații membre), care luptă pentru combaterea rasismului, fascismului și oricăror forme contemporane de discriminare și antisemitism, potrivit
Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, la Palatul Cotroceni (9 noiembrie)
Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, organizată pe 9 noiembrie la Palatul Cotroceni, aduce în prim-plan oamenii, proiectele și parteneriatele din învățământul tehnologic dual din România. Organizată de Asociația Hands Across România, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, în parteneria
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 9 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Nectarie de la Eghina Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat; Sf. Mc. Onisifor și Porfirie; Sf. Cuv. Matrona Duminica a 24-a după Rusalii Greco-catolice Sf. m. Onisifor și Porfirie; Sf. cuv. Matroana și Teoctista din Lesbos Romano-catolice Sfințirea Bazilicii din Lateran











