Ortodoxe
Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes
Duminica a 23-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 23 dR. Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes. Sf. papă Ioan Paul II

Romano-catolice
Duminica a 29-a de peste an
Sf. Ioan Paul al II-lea, pp.


Sfântul Ierarh Averchie este pomenit în calendarul creştin ortodox la 22 octombrie.

Sfântul Averchie a fost episcop al oraşului Ierapole din provincia Frigia, în timpul împăratului roman Marc Aureliu (161-180).

Propovăduind Evanghelia în vremea în care creştinii erau puţini: "căci oamenii cei orbiţi, lăsând pe Dumnezeu, se închinau idolilor şi nebăgând în seamă pe Ziditorul, cinsteau lucrul făcut de mâini omeneşti", Sfântul Averchie a adus în Biserică mulţime de oameni.

A făcut călătorii misionare în Siria şi Mesopotamia.

* Sfinţii 7 tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Antonin, Exacustodian şi Constantin, sunt sărbătoriţi de Biserica Ortodoxă de două ori pe an, la 4 august şi la 22 octombrie.

Sfinţii din Efes sunt cunoscuţi şi sub numele de cei "şapte adormiţi", pentru că au fost adormiţi de Dumnezeu şi după mult timp înviaţi, într-o perioadă în care Biserica era tulburată de erezii, întărindu-se astfel credinţa oamenilor în înviere.

Aceşti şapte tineri au fost soldaţi în armata împăratului Deciu (249-251). Şi pentru că nu au vrut să participe la cultul păgân, au fost prinşi şi au fost duşi în faţa împăratului, care i-a eliberat pentru un timp, impresionat fiind de tinereţea acestora.

Tinerii erau creştini din Efes, fii din familii bogate, şi au rămas împreună în rugăciune, răstignindu-se împreună cu Hristos prin omorârea trupurilor lor şi prin păzirea curăţiei. S-au găsit însă nişte denunţători care au mers la împărat şi i-au spus despre tinerii ce se rugau lui Hristos şi nu voiau să jertfească zeilor.

Erau atunci vremuri în care se dădeau la moarte frate pe frate, tată pe fiu, fiul pe tată, şi nimeni nu-l tăinuia pe aproapele său, dacă îl afla rugându-se lui Hristos.

Aşa s-a aflat despre cei şapte tineri că stăteau într-o peşteră, acolo au fost înmormântaţi de vii, gura peşterii fiind zidită din porunca împăratului.

În timpul împăratului Teodosie al II-lea (408-450), la multă vreme după această întâmplare, zidul care astupa gura peşterii a fost stricat şi cei şapte tineri au revenit la viaţă ca dintr-un somn.

Faptul care a adus în uimire toată cetatea, însuşi împăratul Teodosie venind de la Constantinopol să-i vadă, s-a petrecut pe fondul tulburărilor provocate în Biserică de ereziile apărute în primele secole ale creştinismului, şi în special, în această perioadă, de erezia nestoriană.

Nestorianismul susţinea că cele două esenţe divină şi umană sunt separate şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos şi Logosul divin, care locuieşte în om. De aceea, nestorienii respingeau terminologia "Dumnezeu a suferit" sau "Dumnezeu a fost răstignit", spunând că omul Iisus Hristos a suferit. Mai mult, ei respingeau termenul Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dat Fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos (Născătoare de Hristos) sau Anthropotokos (Născătoare de om).

Întâmplarea cu tinerii care s-au trezit după atâta timp din marea cetate a Efesului a venit ca o luminare şi întărire în acele vremuri tulburi.

Sfinţii treziţi la viaţă au mai trăit şapte zile, după care, plecându-şi iar capetele la pământ, şi-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)