Săptămâna europeană 16-20 octombrie 2023
În perioada 16-20 octombrie 2023, principalele instituţii ale Uniunii Europene (Comisia, Parlamentul, Consiliul European şi Consiliul UE) au condamnat atacurile teroriste comise de Hamas, la 7 octombrie, împotriva Israelului şi a populaţiei acestuia, exprimându-şi solidaritatea deplină cu poporul israelian: "Israelul are dreptul de a se apăra, în deplină conformitate cu dreptul umanitar şi internaţional." De asemenea, toate aceste instituţii au făcut apel la Hamas să elibereze toţi ostaticii, imediat şi în mod necondiţionat. În privinţa asistenţei de urgenţă pentru poporul palestinian, UE a lansat o operaţiune de pod aerian umanitar, constând în mai multe zboruri către Egipt, pentru a aduce provizii în Gaza.
Consiliul European
*17 octombrie: Liderii UE s-au întâlnit la 17 octombrie, într-o reuniune extraordinară, în cadrul căreia au condamnat încă o dată atacurile teroriste comise de Hamas împotriva Israelului şi a populaţiei acestuia. În context, liderii UE şi-au exprimat solidaritatea deplină cu poporul israelian şi au arătat că "Israelul are dreptul de a se apăra, întotdeauna în conformitate cu dreptul umanitar şi internaţional." De asemenea, membrii Consiliului European şi-au reiterat apelul către Hamas de a elibera toţi ostaticii, imediat şi în mod necondiţionat.
Membrii Consiliului European au mai adoptat la 15 octombrie o declaraţie care stabileşte poziţia comună a UE cu privire la situaţia în curs din Orientul Mijlociu. În declaraţie se arată că UE este pe deplin solidară cu poporul israelian şi cu victimele atacurilor teroriste. Israelul are dreptul de a se apăra, în deplină conformitate cu dreptul internaţional, în special cu dreptul internaţional umanitar. De asemenea, membrii Consiliului European au făcut apel la Hamas să elibereze toţi ostaticii, imediat şi în mod necondiţionat, conform https://www.consilium.europa.eu/.
Consiliul Uniunii Europene
*17 octombrie: Consiliul Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie (Energie), reunit la 17 octombrie 2023, a convenit asupra poziţiei sale (abordare generală) cu privire la o propunere de modificare a organizării pieţei energiei electrice a UE (EMD). Scopul reformei este de a reduce dependenţa preţurilor energiei electrice de preţurile volatile ale combustibililor fosili şi de a proteja consumatorii de creşterile extreme ale preţurilor, în special prin îmbunătăţirea modului în care funcţionează piaţa energiei electrice pe termen lung.
*17 octombrie: Consiliul Afaceri Economice şi Financiare, reunit la 17 octombrie 2023, a trecut în revistă progresele înregistrate în ceea ce priveşte revizuirea cadrului de guvernanţă economică şi a subliniat necesitatea de a continua discuţiile atât la nivel tehnic, cât şi la nivel politic. Cadrul de guvernanţă economică al UE este un set de norme comune pentru politicile bugetare şi economice naţionale care se aplică tuturor statelor membre. Acestea servesc la asigurarea sustenabilităţii finanţelor publice şi la promovarea convergenţei, abordând în acelaşi timp dezechilibrele macroeconomice, scrie https://www.consilium.europa.eu/.
*19 octombrie: Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne se reuneşte în zilele de 19-20 octombrie. La 19 octombrie, preşedinţia spaniolă a oferit miniştrilor o actualizare cu privire la negocierile în curs privind diferitele propuneri legislative care fac parte din Pactul privind migraţia şi azilul, informează https://www.consilium.europa.eu/.
Comisia Europeană
*16 octombrie: În urma atacului terorist Hamas împotriva Israelului şi a consecinţelor sale, care au dus la o situaţie umanitară dezastruoasă pentru populaţia din Gaza, UE continuă să-şi intensifice asistenţa de urgenţă pentru poporul palestinian, lansând o operaţiune de pod aerian umanitar, constând în mai multe zboruri către Egipt, pentru a aduce provizii care salvează vieţi organizaţiilor umanitare de pe teren în Gaza. Primele două zboruri vor avea loc săptămâna aceasta, transportând mărfuri umanitare de la UNICEF, inclusiv articole de adăpost, medicamente şi truse de igienă, scrie site-ul https://ec.europa.eu/.
*17 octombrie: Comisia a adoptat programul său de lucru pentru 2024, care pune un accent puternic pe simplificarea normelor pentru cetăţenii şi întreprinderile din întreaga Uniune Europeană. Este o urmare a angajamentului preşedintei von der Leyen de a reduce cerinţele de raportare cu 25 %, în conformitate cu strategia noastră de stimulare a competitivităţii pe termen lung a UE şi de a ajuta IMM-urile, scrie https://ec.europa.eu/.
*18 octombrie: Comisia a adoptat o foaie de parcurs a UE pentru a intensifica lupta împotriva traficului de droguri şi a reţelelor infracţionale, pornind de la iniţiativele legislative şi operaţionale deja existente. Comerţul cu droguri este una dintre cele mai importante ameninţări la adresa securităţii cu care se confruntă UE în prezent. Capturile de cocaină din UE au atins niveluri record, cu un volum de 303 tone doar în 2021. Concret, Comisia se angajează să lanseze o cerere de propuneri privind combaterea criminalităţii organizate în cadrul Fondului pentru securitate internă în valoare totală de 20 milioane de euro până la sfârşitul anului 2023. Agenţia UE pentru Droguri urmează să devină operaţională în vara anului 2024, potrivit https://ec.europa.eu/.
*19 octombrie: Comisia Europeană le-a trimis reţelelor de socializare TikTok şi Meta o cerere oficială de informaţii în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, în cadrul unei anchete similare celei iniţiate deja împotriva reţelei de socializare X (fosta Twitter) cu privire la informaţiile difuzate online despre războiul dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas. Comisia solicită TikTok şi Meta să furnizeze mai multe informaţii cu privire la măsurile pe care le-au luat pentru a se conforma obligaţiilor legate de evaluarea riscurilor şi de măsurile de atenuare a acestora în ceea ce priveşte răspândirea conţinuturilor ilegale, în special distribuirea conţinuturilor cu caracter terorist şi violent şi a discursurilor de incitare la ură, precum şi presupusa răspândire a informaţiilor false, potrivit unor comunicate emise joi de executivul comunitar.
Parlamentul European
*16 octombrie: Eurodeputatul PNL, Siegfried Mureşan, a declarat, la Strasbourg că instituţia procurorului şef european (EPPO), Oficiul European de Luptă Antifraudă şi Curtea de Conturi a UE vor avea toate competenţe depline în investigarea eventualelor fraude cu fonduri europene provenite din noua facilitate pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro pe care blocul comunitar intenţionează să o adopte pentru următorii patru ani (trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan).
*17 octombrie: Membrii Parlamentului European, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, au votat în favoarea unui sprijin pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro, pe perioada 2024-2027, pentru ''reconstruirea şi modernizarea'' ţării, în cadrul unei suplimentări a bugetului multianual al Uniunii Europene. Dispozitivul de sprijin pentru 2024-2027 propus de Comisia Europeană cuprinde 33 de miliarde de euro împrumuturi şi 17 miliarde de euro subvenţii. Începând din iunie 2022, Ucraina are statutul de ţară candidată la aderarea la UE. Până acum, UE a alocat 30 de miliarde de euro din bugetul său pentru a sprijini Ucraina după începerea invaziei ruse în februarie 2022 (AFP).
*18 octombrie: Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat că ameninţarea teroristă este "ridicată" şi în plus "ar putea spori" în Uniunea Europeană, unde se observă o creştere a atacurilor comise de "lupi solitari", cum au fost cele din ultimele zile în Franţa şi Belgia. "Situaţia pe care o avem acum în Israel şi în Fâşia Gaza ar putea de asemenea să conducă la o radicalizare în Uniunea Europeană", a semnalat Ylva Johansson, în contextul conflictului dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, conform relatărilor AFP şi EFE.
*19 octombrie: Parlamentul European a acordat Premiul Saharov pentru libertatea de gândire în 2023 lui Jina Mahsa Amini şi mişcării "Femeie, Viaţă, Libertate" din Iran. Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunţat laureaţii pentru anul 2023 în sala plenară de la Strasbourg, în urma unei decizii a Conferinţei Preşedinţilor PE, din care mai fac parte şi liderii grupurilor politice. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc la 13 decembrie 2023 în hemiciclul Parlamentului European de la Strasbourg. Premiul Saharov pentru libertatea de gândire este decernat în fiecare an de legislativul comunitar, fiind înfiinţat în 1988, pentru a distinge persoanele şi organizaţiile care apără drepturile omului şi libertăţile fundamentale, conform trimisului special al AGERPRES, Florin Ştefan.
Spaţiul Schengen
*19 octombrie: Mai multe state europene au reintrodus controale la graniţă, chiar dacă fac parte din Spaţiul Schengen, zonă ce implică eliminarea verificărilor la frontierele ţărilor. Codul frontierelor Schengen (SBC) prevede că statele membre au posibilitatea de a reintroduce temporar, în mod excepţional, controale la frontiere, în situaţia unei ameninţări grave la adresa ordinii publice sau a securităţii interne.
Astfel, printre ţările care au introdus controale la frontiere pentru perioada următoare, se numără: Austria (la graniţa cu Cehia, în perioada 18 octombrie - 27 octombrie 2023 şi la graniţele cu Slovenia şi Ungaria, în perioada 12 noiembrie 2023 - 15 mai 2024); Franţa (la toate frontierele în perioada 1 noiembrie 2023 - 30 aprilie 2024, din cauza noilor ameninţări teroriste); Italia: (la graniţa cu Slovenia, în perioada 21 octombrie - 30 octombrie 2023); Germania (la frontierele terestre cu Polonia, Cehia şi Elveţia, în perioada 16 octombrie - 25 octombrie 2023 şi la graniţa cu Austria, în perioada 12 noiembrie - 11 mai 2024); Polonia (la frontiera sa cu Slovacia, în perioada 14 octombrie - 2 noiembrie 2023); Slovacia (la graniţa sa cu Ungaria, în perioada 15 octombrie - 3 noiembrie), conform site-urilor https://www.euronews.ro/ şi https://home-affairs.ec.europa.eu/. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie
Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1













