Hurling, un joc sportiv în care se confruntă două echipe cu crose din lemn (hurley) şi o minge de dimensiuni mici (sliotar), a fost înscris în anul 2018 pe lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii, potrivit paginii de internet a UNESCO, https://ich.unesco.org.

Hurling (Iomaint, în limba irlandeză) sau Camogie (varianta feminină a jocului) se joacă între două echipe, pe un teren, şi datează de circa 2.000 de ani, regăsindu-se puternic în mitologia irlandeză, mai ales în saga epică a lui Cú Chulainn. Se joacă în toată insula Irlanda, în special în zonele agricole mai fertile, precum şi în străinătate, în special în Australia. În mod tradiţional, numărul de jucători din joc era nereglementat şi partidele aveau loc pe terenuri deschise.

În prezent, sunt cincisprezece jucători în echipele de adulţi, iar jocul se desfăşoară pe un teren clar marcat. Jucătorii folosesc un băţ de lemn (hurley), asemănător unei crose de hochei, dar care are capătul plat, şi o minge mică (sliotar), cu scopul de a ţinti între stâlpii porţii echipei adverse. Jucătorii sunt cunoscuţi drept "hurlers" (masculin) şi "camogs" (femei).

Hurlingul este considerat o parte intrinsecă a culturii irlandeze şi joacă un rol central în promovarea sănătăţii şi bunăstării, incluziunii şi spiritului de echipă. Astăzi, abilităţile sunt promovate şi transmise prin antrenament şi jocuri în şcoli şi în cluburi sportive. Asociaţia Atletică Gaelic şi Asociaţia Camogie, ambele organizaţii fiind conduse de voluntari, joacă un rol central în transmiterea abilităţilor şi valorilor asociate cu Hurling.

Se presupune că Hurling a fost jucat de vechii celţi pe teritoriul Irlandei de astăzi, menţionează www.traditionalsports.org. Cele mai vechi referiri scrise la acest sport datează din secolul al V-lea. În secolul al XVI-lea, Lordul Cancelar al Marii Britanii a făcut o plângere împotriva unui număr de soldaţi englezi pentru că vorbeau irlandeză şi jucau hurling. Secolul al XVIII-lea este adesea denumit "Epoca de aur a hurlingului". Atunci, membri ai nobilimii anglo-irlandeze aveau echipe de jucători pe moşiile lor şi se provocau reciproc la meciuri pentru distracţie.

Fondarea Gaelic Athletic Association (GAA) în 1884 în Thurles, Tipperary, a avut drept scop promovarea sporturilor gaelice precum hurlingul şi fotbalul gaelic şi organizarea acestora în jurul unui set comun de reguli scrise. În 1887 a fost creată o ligă de hurling. De atunci, campionate de acest gen au fost organizate aproape în fiecare an. Hurlingul a fost sport neoficial la Jocurile Olimpice de vară din 1904 din St. Louis, Missouri, în Statele Unite.

Meciul se joacă între două echipe de 15 jucători. Obiectivul jocului este ca jucătorii să folosească crosa denumită "hurl" pentru a lovi o minge mică denumită "sliotar" între stâlpii porţii adverse. Un teren de hurling este similar, în unele privinţe, cu unul de rugby, dar ceva mai mare. Terenul de iarbă este dreptunghiular, având lungimea de 130-145 metri şi lăţimea de 80-90 metri. La fiecare capăt sunt porţi în formă de H, formate din doi stâlpi aşezaţi la 6,5 m unul de celălalt şi conectaţi la 2,5 m deasupra solului printr-o bară transversală.

Scorul se calculează prin trimiterea mingii între stâlpii porţii adverse. Dacă mingea trece sub bara transversală, se înscrie un gol în valoare de trei puncte. Dacă mingea trece peste bara transversală, se înscrie un punct.

Meciurile durează 60 de minute (30 de minute pe repriză). În unele cazuri (de exemplu, meciurile de seniori între ţări) timpul de joc poate fi prelungit la 70 de minute.

Dacă un joc se termină la egalitate, este organizată o rejucare. Dacă este egalitate în continuare, se joacă 20 de minute de prelungiri (10 minute pe repriză). Dacă jocul este încă egal, se organizează o altă partidă.

Sliotarul poate fi purtat în mai multe moduri: prins în mână şi ţinut, lovit în aer sau lovit de pământ cu băţul de lemn. Mingea poate fi transportată în cel mult patru paşi. Cele mai frecvente faulturi sunt: împingerea, lovirea cu piciorul, ţinerea, săritul asupra adversarului, blocarea adversarului cu mâna sau braţul. Jocul după fault începe cu o lovitură similară cu o lovitură de pedeapsă în fotbal. Jucătorii pot fi pedepsiţi cu cartonaşe galbene şi roşii (în mod similar fotbalului).

Meciul este urmărit de opt arbitri: unul pe teren, doi pe linie, un arbitru tehnic (numai la meciurile internaţionale, ca şi în fotbal) şi patru arbitri auxiliari, care stau la fiecare capăt al terenului.

Interesant este că fiecare comitat irlandez are o echipă de hurling. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Irina Andreea Cristea, editori online: Alexandru Cojocaru, Irina Giurgiu)

Sursa foto: www.ich.unesco.org