SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe
Sf. Ap. şi Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân
Greco-catolice
Sf. ap. şi ev. Luca
Romano-catolice
Sf. Luca, ev.
Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca este sărbătorit de Biserică în ziua de 18 octombrie.
Martor al propovăduirii Domnului şi al patimilor Lui, Sfântul Evanghelist Luca era din Antiohia Siriei, de profesie medic. A avut parte de o educaţie deosebită, cunoştea bine limba greacă şi avea cunoştinţe în domeniul artelor plastice, fiind cel dintâi care a zugrăvit o icoană a Maicii Domnului, purtând în braţe pe Pruncul cel mai înainte de veci, pe Iisus Hristos.
Sfântul Luca a pictat pe lemn şi chipurile sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, punând astfel temei tradiţiei zugrăvirii sfintelor icoane în Biserică.
Este autorul a două dintre cărţile Noului Testament: Evanghelia care îi poartă numele şi cartea Faptele Sfinţilor Apostoli.
"El a fost unul din cei şaptezeci de apostoli, despre care chiar el pomeneşte în Evanghelia sa, zicând: 'A arătat Domnul şi pe mulţi alţii şaptezeci şi i-a trimis, câte doi, înaintea feţii Sale, în toată cetatea şi locul'. Fiind şi Luca din aceeaşi ceată apostolească, umbla înaintea feţii Domnului, prin propovăduirea cea sfântă, gătind calea Lui şi încredinţând popoarele că Mesia, Care era aşteptat, a venit în lume". (Vieţile Sfinţilor)
Înviind Hristos, pe când Sfântul Apostol Luca şi Sfântul Apostol Cleopa mergeau în Emaus şi vorbeau între ei cu jale despre pătimirile iubitului lor învăţător, li S-a arătat şi apropiindu-se de dânşii, le-a zis: " 'Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru?' Iar ei s-au oprit, cuprinşi de întristare (Luca 24; 17). Şi a fost atunci călător Sfântul Apostol Luca împreună cu Acela Care a zis pentru Sine: 'Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa' " (Ioan, 14; 6). (Vieţile Sfinţilor)
Focul dragostei către Dumnezeu care se ascundea în inima Sfântului Luca a ieşit la vedere, spunând: 'Oare nu era inima noastră arzând întru noi, când ne grăia nouă pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?'. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Luca făcea parte din comunitatea creştinilor din Ierusalim în momentul convertirii lui Saul, cel care avea să devină Sfântul Apostol Pavel, şi i-a devenit, în scurtă vreme, însoţitor în călătoriile misionare şi pe durata detenţiei romane a acestuia.
Întâlnirea Sfântului Evanghelist Luca cu Sfântul Apostol Pavel a avut loc la Troa (Fap. 20; 5-6), după cele trei luni petrecute de Sfântul Pavel în Grecia.
Pătimind multe, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca s-a odihnit întru Domnul, având mai mult de optzeci de ani. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Ruxandra Bratu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul de film documentar Patricio Guzman
Regizorul Patricio Guzman Lozanes este unul dintre cei mai importanți documentariști din istoria cinematografiei latino-americane și mondiale. Opera sa, întinsă pe mai bine de șase decenii, reprezintă o cronică neîntreruptă a memoriei, a traumei istorice și a luptei pentru dreptate în Chile. S-a născut la 11 august 1941, în Santiago de
11 august - Ziua mondială a instrumentului muzical steelpan (ONU)
'Steelpan' (cunoscut și sub numele de 'pan' sau 'steel drum') este un instrument muzical originar din Trinidad și Tobago. Se utilizează folosind o pereche de bețe drepte cu vârf de cauciuc. Steelpan a apărut din grupurile de percuție de carnaval din Trinidad și Tobago de la începutul secolului al XX-lea, notează site-ul ONU,
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 august
Ortodoxe Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mare Mc. Evplu, arhidiaconul Greco-catolice Sf. m. Euplu; Sf. Clara de Assisi Romano-catolice Ss. Clara, fc.; Suzana, m. Sfântul Nifon, patriarh al Constantinopolului, este pomenit &icir
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 august
Este a 223-a zi a anului 2026. Au mai rămas 142 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 14 m și apune la 20 h 27 m. Luna răsare la 04 h 07 și apune la 19 h 55 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: Primul omnibus a circulat la Nantes (10 august 1826)
La Nantes, în Franța, omul de afaceri și pionierul transportului public Stanislas Baudry (1777-1830) a deschis prima linie de omnibus la 10 august 1826, potrivit https://www.1-jour.fr/. Cele două trăsuri trase de cai, fiecare cu o capacitate de 16 persoane, ofereau servicii gratuite între centrul
FRAGMENT DE ISTORIE: 180 de ani de la fondarea Institutului Smithsonian (10 august)
La 10 august 1846 a fost creat, în baza unui document al Congresului american, semnat de președintele James K. Polk (1845-1849), Institutul Smithsonian - cel mai mare complex muzeal, educațional și de cercetare din lume, cuprinzând 21 de muzee, 14 centre educaționale și de cercetare, precum și Grădina Zoologică Națională, conform
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 10 august
Ortodoxe Sf. Mc. Laurențiu (arhidiaconul); Sf. Sfințit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit Duminica a 9-a după Rusalii Greco-catolice Sf. arhidiac. m. Laurențiu Romano-catolice Sf. Laurențiu, diacon m. Sfântul Mucenic Laurențiu este p
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 august
Este a 222-a zi a anului 2026. Au mai rămas 143 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 13 m și apune la 20 h 29 m. Luna răsare la 02 h 26 și apune la 19 h 16 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Audrey Tautou
Actrița Audrey Tautou s-a născut la 9 august 1976, la Beaumont, Auvergne, în Franța. Și-a început cariera în filme de televiziune la sfârșitul anilor 1990 și a câștigat un concurs de căutare a talentelor sponsorizat de o companie media franceză în 1999. Mai târziu în acel an, a apărut în primul ei rol impor
9 august - Ziua internațională a popoarelor indigene (ONU)
La 9 august este celebrată Ziua internațională a popoarelor indigene, sub auspiciile Națiunilor Unite. Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 13 septembrie 2007, Declarația Națiunilor Unite pentru drepturile popoarelor indigene. Adoptarea documentului a reprezentat un moment important pentru cooperarea și solidaritatea între popoarele indigene și statele
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 august
Ortodoxe Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. care au pătimit pentru icoana lui Hristos Duminica a 10 după Rusalii Greco-catolice Duminica a 10-a după Rusalii. Sf. ap. Matia; Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), Patroana Europei Romano-catolice Duminica a 19-a de peste an Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 august
Este a 221-a zi a anului 2026. Au mai rămas 144 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 12 m și apune la 20 h 30 m. Luna răsare la 01 h 36 și apune la 18 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Fostul jucător profesionist de tenis Roger Federer împlinește 45 de ani (8 august)
Roger Federer este unul dintre cei mai eleganți și compleți jucători din istoria tenisului. Născut la 8 august 1981 în Basel, Elveția, potrivit www.rogerfederer.com, a dominat circuitul ATP timp de aproape două decenii, redefinind standardele excelenței în 'sportul alb'. Pasionat de
8 august - Ziua ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est)
Ziua ASEAN, sărbătorită anual pe 8 august, marchează fondarea Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) în 1967, odată cu semnarea Declarației ASEAN, cunoscută și sub numele de Declarația de la Bangkok. ASEAN a jucat un rol vital în promovarea creșterii economice, a progresului social și a dezvoltării culturale în regiune. Celebrarea Zilei ASEAN evi
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 august
Ortodoxe Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia; Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului, și Miron, episcopul Cretei Greco-catolice Sf. ep. m. Emilian; Sf. Dominic Romano-catolice Sf. Dominic, pr. Sfântul Preot Mucenic Alexandru d














