logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

15 octombrie - Ziua internaţională a femeilor din mediul rural (ONU)

Imagine din galeria Agerpres

La 15 octombrie, an de an, este sărbătorită Ziua internaţională a femeilor din mediul rural pentru a conştientiza faptul că femeile de la sate contribuie la bunăstarea familiilor lor şi la dezvoltarea economiei rurale, potrivit site-ului https://www.un.org/en/observances/rural-women-day.

Prima Zi internaţională a femeilor din mediul rural a fost celebrată la 15 octombrie 2008. Instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) prin Rezoluţia 62/136 din 18 decembrie 2007, această zi recunoaşte "rolul critic şi contribuţia femeilor din mediul rural în consolidarea dezvoltării rurale, a agriculturii, îmbunătăţirea securităţii alimentare şi eradicarea sărăciei rurale", notează www.un.org.

 

 

Foto: (c)  SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO 


Ideea celebrării unei Zile mondiale dedicate femeilor din mediul rural s-a conturat cu prilejul unei Conferinţe a ONU pentru femei, care a avut loc la Beijing (China), în septembrie 1995. Propunerile pentru organizarea unei astfel de zile au venit din partea mai multor organizaţii: Federaţia Internaţională a Producătorilor Agricoli (IFAP), Asociaţia mondială a femeilor din zona rurală (ACWW), Reţeaua Asociaţiilor femeilor africane din zona rurală (NARWA) şi Fundaţia Summitul Mondial al Femeilor (WWSF).

Încă de la începutul sărbătoririi sale, s-a considerat că acest eveniment poate reprezenta un mod pragmatic de a obţine recunoaşterea şi susţinerea rolurilor multiple asumate de femeile din mediul rural, care se ocupă de obicei cu agricultura sau deţin mici afaceri. Având în vedere rolul lor cheie privind producţia agricolă şi a siguranţei acesteia s-a decis ca Ziua internaţională a femeilor din mediul rural să fie aniversată la 15 octombrie, cu o zi înaintea Zilei mondiale a alimentaţiei.

 

 

Foto: (c)  NANDOR VERES/AGERPRES FOTO 


Conform site-ului www.un.org, femeile din mediul rural, dintre care majoritatea depind de resursele naturale şi de producţia agricolă pentru asigurarea hranei zilnice, alcătuiesc peste un sfert din totalul populaţiei mondiale. În ţările în curs de dezvoltare, femeile din mediul rural reprezintă aproximativ 43 la sută din forţa de muncă din agricultură şi din producţia de prelucrare şi procesare a unei părţi considerabile din produsele alimentare, conferindu-le astfel acestora responsabilitatea principală pentru siguranţa alimentară.

Rolul crucial pe care îl joacă femeile şi fetele în asigurarea durabilităţii gospodăriilor şi a comunităţilor rurale, în îmbunătăţirea mijloacelor de trai rural şi a bunăstării generale a fost recunoscut din ce în ce mai mult.

Femeile reprezintă o proporţie substanţială din forţa de muncă agricolă, inclusiv munca informală, şi efectuează cea mai mare parte a activităţilor de îngrijire şi a muncii casnice neremunerate în cadrul familiilor şi gospodăriilor din zonele rurale. Ele contribuie semnificativ la producţia agricolă, la securitatea alimentară şi la nutriţie, la gestionarea terenurilor şi a resurselor naturale şi la construirea rezistenţei la climă. Chiar şi aşa, femeile şi fetele din zonele rurale suferă în mod disproporţionat de sărăcia multidimensională. Ele pot fi la fel de productive şi întreprinzătoare ca bărbaţii, dar sunt mai puţin capabile să acceseze terenuri, credite, inputuri agricole, pieţe şi lanţuri agroalimentare de mare valoare şi obţin preţuri mai mici pentru culturile lor.

Barierele structurale şi normele sociale discriminatorii continuă să restrângă puterea de decizie a femeilor şi participarea politică în gospodăriile şi comunităţile rurale. Femeile şi fetele din zonele rurale nu au acces egal la resurse şi active productive, servicii publice, cum ar fi educaţia şi îngrijirea sănătăţii, şi infrastructură, inclusiv apă şi canalizare, în timp ce o mare parte a muncii lor rămâne invizibilă şi neplătită, chiar dacă volumul lor de muncă devine din ce în ce mai mare din cauza bărbaţilor care emigrează. La nivel global, cu puţine excepţii, femeile din mediul rural se descurcă mai rău decât bărbaţii din mediul rural şi femeile din mediul urban şi se confruntă în mod disproporţionat cu sărăcia, excluderea şi efectele schimbărilor climatice.

În medie, femeile reprezintă mai mult de 40% din forţa de muncă agricolă din ţările în curs de dezvoltare, variind de la 20% în America Latină până la 50% sau mai mult în anumite părţi din Africa şi Asia. Conform statisticilor, mai puţin de 15% dintre proprietarii de terenuri din întreaga lume sunt femei. În unele ţări, peste 50% dintre fetele din gospodăriile rurale sărace sunt căsătorite încă din copilărie.

Femeile din mediul rural, reprezentând un sfert din populaţia lumii, lucrează ca fermieri, salariaţi şi antreprenori, potrivit statisticilor ONU. În zonele rurale, diferenţa de remunerare între sexe este de până la 40%. Reducerea decalajului în ratele de participare a forţei de muncă între bărbaţi şi femei cu 25% până în 2025 ar putea creşte PIB-ul global cu 3,9%. Dacă femeile din zonele rurale ar avea acces la activele agricole, la educaţie şi la pieţe aşa ca bărbaţii, producţia agricolă ar putea fi mărită, iar numărul persoanelor înfometate ar putea fi redus cu 100-150 milioane.

În România, Ziua femeii din mediul rural a fost sărbătorită pentru prima dată în 1999, în localitatea Moeciu, judeţul Braşov. Asociaţia Naţională a Femeilor din Mediul Rural (ANFMR) a marcat, an de an, această zi prin organizarea mai multor manifestări cu specific tradiţional, în numeroase localităţi din ţară. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 103

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 11-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul de film documentar Patricio Guzman

Regizorul Patricio Guzman Lozanes este unul dintre cei mai importanți documentariști din istoria cinematografiei latino-americane și mondiale. Opera sa, întinsă pe mai bine de șase decenii, reprezintă o cronică neîntreruptă a memoriei, a traumei istorice și a luptei pentru dreptate în Chile. S-a născut la 11 august 1941, în Santiago de

Documentare 11-08-2026 10:00

11 august - Ziua mondială a instrumentului muzical steelpan (ONU)

'Steelpan' (cunoscut și sub numele de 'pan' sau 'steel drum') este un instrument muzical originar din Trinidad și Tobago. Se utilizează folosind o pereche de bețe drepte cu vârf de cauciuc. Steelpan a apărut din grupurile de percuție de carnaval din Trinidad și Tobago de la începutul secolului al XX-lea, notează site-ul ONU,

Documentare 11-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 august

Ortodoxe Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mare Mc. Evplu, arhidiaconul Greco-catolice Sf. m. Euplu; Sf. Clara de Assisi Romano-catolice Ss. Clara, fc.; Suzana, m. Sfântul Nifon, patriarh al Constantinopolului, este pomenit &icir

Documentare 11-08-2026 05:32

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 august

Este a 223-a zi a anului 2026. Au mai rămas 142 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 14 m și apune la 20 h 27 m. Luna răsare la 04 h 07 și apune la 19 h 55 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 10-08-2026 09:00

FRAGMENT DE ISTORIE: Primul omnibus a circulat la Nantes (10 august 1826)

La Nantes, în Franța, omul de afaceri și pionierul transportului public Stanislas Baudry (1777-1830) a deschis prima linie de omnibus la 10 august 1826, potrivit https://www.1-jour.fr/. Cele două trăsuri trase de cai, fiecare cu o capacitate de 16 persoane, ofereau servicii gratuite între centrul

Documentare 10-08-2026 09:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 180 de ani de la fondarea Institutului Smithsonian (10 august)

La 10 august 1846 a fost creat, în baza unui document al Congresului american, semnat de președintele James K. Polk (1845-1849), Institutul Smithsonian - cel mai mare complex muzeal, educațional și de cercetare din lume, cuprinzând 21 de muzee, 14 centre educaționale și de cercetare, precum și Grădina Zoologică Națională, conform

Documentare 10-08-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 10 august

Ortodoxe Sf. Mc. Laurențiu (arhidiaconul); Sf. Sfințit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit Duminica a 9-a după Rusalii Greco-catolice Sf. arhidiac. m. Laurențiu Romano-catolice Sf. Laurențiu, diacon m. Sfântul Mucenic Laurențiu este p

Documentare 10-08-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 august

Este a 222-a zi a anului 2026. Au mai rămas 143 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 13 m și apune la 20 h 29 m. Luna răsare la 02 h 26 și apune la 19 h 16 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 09-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Audrey Tautou

Actrița Audrey Tautou s-a născut la 9 august 1976, la Beaumont, Auvergne, în Franța. Și-a început cariera în filme de televiziune la sfârșitul anilor 1990 și a câștigat un concurs de căutare a talentelor sponsorizat de o companie media franceză în 1999. Mai târziu în acel an, a apărut în primul ei rol impor

Documentare 09-08-2026 08:00

9 august - Ziua internațională a popoarelor indigene (ONU)

La 9 august este celebrată Ziua internațională a popoarelor indigene, sub auspiciile Națiunilor Unite. Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 13 septembrie 2007, Declarația Națiunilor Unite pentru drepturile popoarelor indigene. Adoptarea documentului a reprezentat un moment important pentru cooperarea și solidaritatea între popoarele indigene și statele

Documentare 09-08-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 august

Ortodoxe Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. care au pătimit pentru icoana lui Hristos Duminica a 10 după Rusalii Greco-catolice Duminica a 10-a după Rusalii. Sf. ap. Matia; Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), Patroana Europei Romano-catolice Duminica a 19-a de peste an Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein

Documentare 09-08-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 august

Este a 221-a zi a anului 2026. Au mai rămas 144 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 12 m și apune la 20 h 30 m. Luna răsare la 01 h 36 și apune la 18 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 08-08-2026 11:00

DOCUMENTAR: Fostul jucător profesionist de tenis Roger Federer împlinește 45 de ani (8 august)

Roger Federer este unul dintre cei mai eleganți și compleți jucători din istoria tenisului. Născut la 8 august 1981 în Basel, Elveția, potrivit www.rogerfederer.com, a dominat circuitul ATP timp de aproape două decenii, redefinind standardele excelenței în 'sportul alb'. Pasionat de

Documentare 08-08-2026 08:00

8 august - Ziua ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est)

Ziua ASEAN, sărbătorită anual pe 8 august, marchează fondarea Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) în 1967, odată cu semnarea Declarației ASEAN, cunoscută și sub numele de Declarația de la Bangkok. ASEAN a jucat un rol vital în promovarea creșterii economice, a progresului social și a dezvoltării culturale în regiune. Celebrarea Zilei ASEAN evi

Documentare 08-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 august

Ortodoxe Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia; Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului, și Miron, episcopul Cretei Greco-catolice Sf. ep. m. Emilian; Sf. Dominic Romano-catolice Sf. Dominic, pr. Sfântul Preot Mucenic Alexandru d