Retrospectiva evenimentelor interne 2-6 octombrie 2023
Primirea de către ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a Ordinului Prinţului Iaroslav cel Înţelept, din partea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, arestarea primarului oraşului Mioveni, Ion Georgescu, precum şi vizita unor reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional în România reprezintă o parte dintre evenimentele interne din perioada 2-6 octombrie 2023.
AFACERI EXTERNE
* 2 octombrie - Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, prezentă la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din Uniunea Europeană, a primit, la Kiev, Ordinul Prinţului Iaroslav cel Înţelept, din partea preşedintelui Volodimir Zelenski. Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a susţinut importanţa continuării sprijinului multidimensional al UE pentru Ucraina şi a evidenţiat necesitatea accelerării demersurilor la nivel european pentru a asigura flexibilitatea şi predictibilitatea sprijinului militar al UE pentru Ucraina, inclusiv prin crearea unui fond militar în cadrul Instrumentului European pentru Pace.
* 3 octombrie - Preşedintele Klaus Iohannis a participat, la invitaţia preşedintelui SUA, Joe Biden, la o nouă rundă de consultări politice în format restrâns cu lideri globali aliaţi, în contextul continuării conflictului militar declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. Discuţiile s-au axat, de asemenea, pe asigurarea securităţii alimentare şi a lanţurilor critice de aprovizionare.
* 5 octombrie - Preşedintele Klaus Iohannis, aflat la Summitul Comunităţii Politice Europene având ca temă centrală Ucraina, desfăşurat în Spania, a declarat, printre altele, că securitatea ne preocupă pe toţi şi că este foarte important ca Ucraina şi Moldova să facă paşi rapizi spre integrarea europeană. El a condus grupul de lucru care a discutat despre energie, mediu şi prevenirea schimbărilor climatice, alături de premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store. În România vor fi aduse sisteme de apărare antidronă suplimentare, în contextul atacurilor asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, a mai afirmat, preşedintele Klaus Iohannis.
POLITIC
* 2 octombrie - Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO a celebrat împlinirea a 20 de ani de la adoptarea Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial de către UNESCO (17 octombrie 2003), prin lansarea în circuitul numismatic a unei monede aniversare ce a fost realizată cu sprijinul Băncii Naţionale a României.
* 6 octombrie - Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, în perioada 6-9 octombrie 2023, o vizită de stat în Republica Portugheză, la invitaţia omologului său, Marcelo Rebelo de Sousa.
EDUCAŢIE
* 3 octombrie - Predarea în şcoli a cursului "Istoria Evreilor. Holocaustul" va contribui la o mai bună cunoaştere şi înţelegere a istoriei, culturii şi tradiţiilor evreilor din România şi a memoriei Holocaustului şi, prin acestea, la consolidarea unei democraţii reziliente, în deplină concordanţă cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, la ceremonia organizată la Palatul Victoria, cu ocazia introducerii la nivel naţional a predării acestei discipline.
JUSTIŢIE
* 5 octombrie - Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă pentru că ar fi solicitat suma de 30.000 de euro pentru a favoriza angajarea unui medic la Spitalul Orăşenesc Mioveni.
ECONOMIC
* 2 octombrie - Planul de Administrare al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA pentru perioada 2023 - 2027, care stabileşte misiunea, obiectivele, acţiunile, resursele şi indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari, a fost aprobat. Necesarul total de finanţare din fonduri publice activităţilor din perioada avută în vedere, determinat conform prevederilor legale în vigoare, este de 24 miliarde de lei.
* 3 octombrie - Membrii comisiilor parlamentare de buget-finanţe s-au întâlnit cu reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional, care se află în România pentru analiza anuală a economiei româneşti (25 sept. - 4 oct.).
* 4 octombrie - Guvernul este "puternic" angajat în susţinerea creşterii economice, reducerea cheltuielilor publice şi combaterea evaziunii fiscale, a afirmat prim-ministrul Ciolacu, în cadrul unei întâlniri cu delegaţia FMI, aflată în România, pentru misiunea anuală de evaluare. Prim-ministrul a amintit proiectele guvernamentale pentru susţinerea directă a dezvoltării şi investiţiilor în sectorul materialelor de construcţii şi în industria alimentară, domenii importante pentru economia românească. El a vorbit şi de importanţa proiectului de lege asupra căruia Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului pentru consolidarea veniturilor bugetare.
- România nu are nevoie de asistenţă financiară de la FMI şi nu este nevoie de creşterea TVA, a explicat şeful misiunii FMI pentru România, Kees Martijn, în cadrul unei conferinţe de presă la finalul consultărilor cu autorităţile române.
* 5 octombrie - Guvernul a aprobat prelungirea măsurii de plafonare a preţurilor pentru poliţele RCA până la finalul anului 2023, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
INTERNE
* 3 octombrie - Serviciul de Investigaţii Criminale - Sector 6 efectuează cercetări pentru distrugere din culpă, după ce documente ale Poliţiei au ars în urma unui incendiu produs la subsolul unei clădiri din Sectorul 6 unde sunt depozitate bunuri ce se aflau în custodia Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
* 3 octombrie - Eduard-Valentin Stroe este noul director general al Poliţiei Locale Bucureşti, a precizat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă.
* 4 octombrie - Procurorii DIICOT, împreună cu poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, au efectuat 10 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi pe raza judeţului Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu substanţe psihoactive. Este vorba de traficanţi care vindeau etnobotanice în zona centrală a Bucureştiului, unii dintre ei locuind în case abandonate.
SĂNĂTATE
* 2 octombrie - Un nou amfiteatru al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", destinat studenţilor Facultăţii de Stomatologie, a fost inaugurat, în Sectorul 4, pe şoseaua Olteniţei, fiind prezenţi premierul Marcel Ciolacu, primarului Sectorului 4, Daniel Băluţă, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi reprezentanţi ai universităţii.
* 2 octombrie - Specialiştii din grupul de lucru constituit pentru a analiza fenomenul consumului de droguri resping testarea antidrog a elevilor în şcoli, soluţia avansată fiind realizarea acesteia într-un centru specializat, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
* 5 octombrie - Jurnalistul Adrian Halpert ocupă începând cu data de 2 octombrie funcţia de director general interimar al Crucii Roşii Române.
* 5 octombrie - Un număr de 71 de cazuri confirmate şi două probabile cu infecţie cu virusul West Nile s-au înregistrat de la începutul perioadei de supraveghere a acestei afecţiuni (6 iunie) şi până la această dată, a informat Institutul Naţional de Sănătate Publică.
SPORT
* 2 octombrie - Fostul fotbalist Dănuţ Lupu, condamnat definitiv la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare, a fost dat în urmărire naţională. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Suzana Cristache Drăgan)
*** Sinteza a fost realizată în baza ştirilor AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie
Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1













