7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului (ONU)
Cu ocazia celei de-a treia celebrări a Zilei mondiale a bumbacului, ONU doreşte să sporească vizibilitatea sectorului bumbacului şi să conştientizeze rolul critic pe care acesta îl joacă în dezvoltarea economică, comerţul internaţional şi reducerea sărăciei. "A face bumbacul echitabil şi durabil pentru toţi: de la fermă la modă" este tema evenimentului din acest an, care are ca scop evidenţierea importanţei creşterii economice susţinute, incluzive şi durabile, a unei ocupări depline şi productive a forţei de muncă şi a muncii decente pentru toţi.
Bumbacul este una dintre cele mai comune ţesături din garderoba noastră. Este confortabil, hipoalergenic, respirabil şi durabil. Dar bumbacul reprezintă mult mai mult decât o marfă. Această ţesătură naturală este un produs care schimbă viaţa la nivel mondial, care susţine 32 de milioane de cultivatori (aproape jumătate dintre ei femei) şi aduce beneficii pentru peste 100 de milioane de familii din 80 de ţări de pe cinci continente.
Este adevărat că bumbacul este extrem de important pentru economiile dezvoltate, dar pentru ţările cel mai puţin dezvoltate şi în curs de dezvoltare, reprezintă o plasă de siguranţă, notează www.un.org. Bumbacul este o sursă majoră de mijloace de trai şi de venituri pentru mulţi agricultori şi muncitori rurali, inclusiv femei, oferind locuri de muncă şi venituri în unele dintre cele mai sărace zone din lume.
Iniţiativa acestei celebrări a luat naştere în 2019, când patru producători de bumbac din Africa subsahariană - Benin, Burkina Faso, Ciad şi Mali -, cunoscuţi sub numele de "Cotton Four", au propus Organizaţiei Mondiale a Comerţului sărbătorirea Zilei mondiale a bumbacului pe 7 octombrie. Pe parcursul a doi ani consecutivi, această zi a oferit ocazia de a împărtăşi cunoştinţe şi de a prezenta activităţi legate de bumbac.
Acum, când Naţiunile Unite au recunoscut oficial Ziua mondială a bumbacului, această oportunitate aduce conştientizare asupra necesităţii de acces pe piaţă pentru bumbac şi produse conexe din ţările cel mai puţin dezvoltate, promovează politici comerciale durabile şi permite ţărilor în curs de dezvoltare să beneficieze mai mult de fiecare pas al lanţului valoric al bumbacului, evidenţiază site-ul ONU.
Un sistem internaţional de comerţ al bumbacului, bazat pe reguli, nediscriminatoriu, deschis, echitabil, incluziv, previzibil şi transparent este esenţial pentru a oferi mijloace de existenţă pentru sute de milioane de persoane vulnerabile de pe tot globul. În plus, sunt necesare investiţii mai mari pentru a extinde sectorul dincolo de producţia de bumbac brut şi pentru a crea noi oportunităţi de venituri, în special pentru fermieri, prin adăugarea de valoare fibrei de bumbac şi dezvoltarea de produse derivate.
Agenţiile ONU au lucrat ani de zile la această misiune. Spre exemplu, Centrul de Comerţ Internaţional (ITC) şi Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) au ajutat grupul "Cotton Four" să optimizeze producţia şi să îmbunătăţească capacitatea locală de procesare, precum şi să discute despre reformele comerciale necesare pentru a aborda problema barierelor comerciale şi a inegalităţilor dintre producătorii din ţările în curs de dezvoltare. Aceste eforturi datează din 2003 şi s-au concretizat prin intermediul Iniţiativei pentru bumbac (Cotton Initiative).
O altă agenţie a ONU, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură FAO, a oferit mult timp ţărilor în curs de dezvoltare sprijin tehnic şi politic pentru creşterea productivităţii şi crearea mai multor oportunităţi în lanţul valoric al bumbacului. Astfel, proiectul +Cotton reprezintă o iniţiativă de cooperare cu Brazilia (un alt lider în industrie), care ajută producătorii din America Latină să introducă metode agricole inovatoare.
Proiectul CottonPortal.org oferă exportatorilor, importatorilor, investitorilor şi instituţiilor de sprijin comercial un punct de intrare unic pentru toate informaţiile specifice bumbacului disponibile în bazele de date OMC şi ITC privind accesul la piaţă, statisticile comerciale, contactele de afaceri specifice ţării şi informaţiile legate de asistenţa pentru dezvoltare, precum şi link-uri către documente şi pagini web relevante. De asemenea, oferă legături către alte organizaţii active pe bumbac, detaliază sursa citată. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.diane.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie
Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)













