În ultima zi a celei de-a treia Adunări de la Blaj (3/15-13/25 septembrie) a fost adoptat un act intitulat Decret, prin care se exprima hotărârea românilor de a trece la lupta armată în vederea apărării libertăţii sociale şi naţionale. A fost decisă şi o reorganizare a Comitetului Naţional, care avea acum misiunea de a organiza lupta românilor şi de a pune în aplicare programul lor. Numărul membrilor a fost redus la şase, preşedinte fiind ales Simion Bărnuţiu, notează lucrarea "Istoria Românilor" (vol. VII, tom 1, Editura Enciclopedică, 2003).

În perioada următoare (29 sept./11 oct.) au avut loc, la Sibiu, adunări publice, la care au participat saşi şi români, în cadrul cărora s-a aprobat un program pentru reorganizarea ţării: regim parlamentar, ridicarea Transilvaniei la rang de regat în componenţa monarhiei austriece, separarea teritorială pe naţionalităţi, egalitatea naţională şi confesională, desfiinţarea servituţilor de tip feudal, înfiinţarea gărzilor civice şi formarea unui guvern constituţional. Programul adoptat de români la Blaj a fost recunoscut de către conducătorii saşilor.

Ruperea legăturilor dintre Viena şi Pesta şi declanşarea războiului civil l-au determinat pe generalul Puchner să recunoască, în cele din urmă, Comitetul Naţional. Românii nu au mai aşteptat decizia comandatului militar al Transilvaniei şi au trecut la organizarea politică şi militară a acesteia. La 3/15 octombrie, Comitetul Naţional anunţa crearea a 15 prefecturi, fiecare dintre ele urmând să organizeze şi să întreţină o legiune. Prima prefectură fusese creată pe lângă Blaj, încă din 18/30 septembrie. Legiunile erau alcătuite din cete comandate de tribuni şi vicetribuni, aleşi dintre tinerii intelectuali români transilvăneni precum şi dintre românii munteni şi moldoveni veniţi de peste munţi după înăbuşirea mişcărilor din Moldova şi Ţara Românească. Dintre cei care s-au aflat în fruntea legiunilor îi amintim pe: Ioan Axente Sever, Alexandru Bătrâneanu, C. Romanu-Vivu, Ioan Buteanu, Petru Dobra ş.a. (''Revoluţia română din 1848'', Editura Politică, Bucureşti, 1969)

Începând din a doua jumătate a lunii octombrie, legiunile române împreună cu regimentele grănicereşti de la Orlat şi Năsăud, au dezarmat gărzile nobilimii în cea mai mare parte a Principatului Transilvaniei, exceptând scaunele secuieşti şi câteva oraşe. În multe comitate a fost alungată administraţia nobiliară şi înlocuită cu una românească, limba română a devenit limba oficială, au fost aleşi funcţionari şi judecători români. Au fost revitalizate instituţii tradiţionale: judele sătesc şi sfatul bătrânilor. Aflat în Transilvania, Nicolae Bălcescu urmărea cu mult interes evenimentele revoluţionarilor: "Românii din Banat şi Transilvania ştii că au luat armele (...)" îi scria el în noiembrie 1848 lui A.G. Golescu. "Românii de-aici au început a organiza districtele româneşti, punând funcţionari români şi introducând limba română în actele publice". ("Istoria Românilor", vol. VII, tom 1, Editura Enciclopedică, 2003).

De o importanţă deosebită în desfăşurarea evenimentelor a fost adunarea secuilor de la Lutiţa (3/15-4/16 oct.), la care au participat, neţinând seamă de ordinul generalului imperial Anton Puchner, soldaţii şi ofiţerii din regimentele grănicereşti ale secuilor. Adunarea a hotărât ruperea imediată a legăturilor cu reprezentantul habsburgic de la Sibiu, desfiinţarea administraţiei militare şi civile subordonate Curţii de la Viena, chemarea întregului popor secuiesc de a porni lupta imediată împotriva trupelor imperiale. Refuzul secuilor a fost clar exprimat: nu mai doreau subordonarea faţă de Puchner şi recunoşteau doar autoritatea de la Pesta. A fost organizată oştirea secuiască, sub comanda lui Gabor Aron, în sprijinul administraţiei maghiare, potrivit ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).

Poziţiile diametral opuse adoptate de conducătorii românilor, ungurilor, saşilor şi secuilor au fost demonstrate din plin de numeroasele evenimente care s-au desfăşurat pe tot parcursul lunii octombrie. Reacţiile violente, cuprinse în manifestele guvernului ungar, confruntările de mare amploare dintre ţărani şi nobili, execuţiile unor conducători ai Revoluţiei române, Alexandru Bătrâneanu, Vasile Simonis, Vasile Turcu şi Vasile Pop din Nasna ş.a. au conturat un război care a cuprins aproape întreg teritoriul Transilvaniei şi care s-a desfăşurat cu o violenţă greu de imaginat. Victimele au fost deopotrivă români, unguri, saşi şi secui. Dar tributul cel mai greu l-au plătit românii. Sate întregi au fost arse din temelii, biserici distruse, din toamna până în primăvara anului 1849, consemnează lucrarea ''Istoria Românilor, vol. VII, tom 1, Constituirea României Moderne, 1821-1878'' (Editura Enciclopedică, 2003).

Comitetul Naţional din Sibiu spera ca intervenţia armată a românilor îl va determina pe împărat să consimtă ca Principatul Transilvaniei să aibă o conducere românească. Speranţele le-au fost înşelate, când în noiembrie 1848, trupele imperiale conduse de generalul Anton Puchner au devenit stăpâne pe întregul principat. Au fost convocate două adunări la Sibiu şi la Blaj, pe criterii confesionale, având ca scop divizarea românilor şi dezarmarea legiunilor acestora. Membrilor Comitetului Naţional Român li s-a recomandat să dezarmeze poporul. La protestul formulat de George Bariţiu, generalul a răspuns: "jumătate din tunurile mele am să le întorc împotriva domniei voastre, iar cealaltă jumătate împotriva rebelilor". ("Istoria Românilor, vol. VII, tom 1, Constituirea României Moderne, 1821-1878", Editura Enciclopedică, 2003)

Situaţia s-a schimbat radical, după intrarea în Transilvania, în decembrie 1848, a generalului polonez Iosif Bem, devenit comandat suprem al trupelor revoluţionare maghiare din această provincie. Campania întreprinsă de Bem a fost fulgerătoare: în mai puţin de trei luni trupele imperiale habsburgice au fost izgonite. În prima decadă a lunii februarie 1849, în urma unei mari bătălii a fost ocupată Simeria. În luna următoare a fost ocupat Sibiul iar peste opt zile trupele lui Bem au intrat în Braşov. Succesele armatei revoluţionare maghiare nu au fost folosite pentru instituirea unui regim de libertăţi şi drepturi în Transilvania, ci dimpotrivă nobilii maghiari au trecut la acte de represiune a populaţiei româneşti şi a conducătorilor săi. Comitetul Naţional de la Sibiu a fost dizolvat iar fruntaşii revoluţionari au fost siliţi să treacă peste Carpaţi, în Ţara Românească. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: Pagini Romanesti/X