logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: Săptămâna Premiilor Nobel 2023 (2-9 octombrie)

Image

Instituţiile care acordă Premiile Nobel au decis să anunţe câştigătorii premiilor pentru anul 2023 în perioada 2 - 9 octombrie.

În fiecare an, anunţarea laureaţilor se face într-o conferinţă de presă, de obicei, în anumite zile de la începutul lunii octombrie, după ce laureaţii Premiului Nobel sunt votaţi. Institutele pentru acordarea premiilor întocmesc lista candidaţilor eligibili dintre numele recomandate de Comitetul Nobel. Consilierii Comitetului şi alţi experţi redactează rapoarte detaliate despre fiecare candidat, pe baza cărora Comitetul deliberează şi îşi exprimă votul, potrivit www.nobelprize.org.

Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină este primul anunţat, luni, 2 octombrie, de Adunarea Nobel de la Institutul Karolinska din Solna, Stockholm, Suedia.

Urmează, marţi, 3 octombrie, Premiul Nobel pentru Fizică, anunţul fiind făcut de Academia Regală Suedeză de Ştiinţe (Kungliga Vetenskapsakademien) din Stockholm.

Miercuri, 4 octombrie, este anunţat Premiul Nobel pentru Chimie de către Academia Regală Suedeză de Ştiinţe (Kungliga Vetenskapsakademien) din Stockholm.

Premiul Nobel pentru Literatură este anunţat, joi, 5 octombrie, de Academia Suedeză (Svenska Akademien) din Stockholm.

Al cincilea Premiu Nobel, cel pentru Pace, este anunţat, vineri, 6 octombrie, de Comitetul Nobel Norvegian, din cadrul Institutului Nobel Norvegian (Norska Nobelinstitutet) din Oslo, Norvegia.

Anunţarea Premiilor Nobel se încheie, luni, 9 octombrie, cu Premiul Sveriges Riksbank pentru Economie în memoria lui Alfred Nobel. Anunţul este făcut de Academia Regală Suedeză de Ştiinţe (Kungliga Vetenskapsakademien) din Stockholm.

Toate anunţurile privind premiile vor fi transmise în direct pe site-ul oficial al Premiilor Nobel - https://www.nobelprize.org/ şi pe canalele digitale oficiale ale Premiului Nobel. Informaţii detaliate despre premii vor fi publicate pe https://www.nobelprize.org/.

Primele Premii Nobel au fost anunţate la începutul secolului trecut, la 12 noiembrie 1901, iar ceremonia de decernare a fost la 10 decembrie 1901, la Stockholm.

Iniţiatorul Premiilor Nobel este magnatul industrial suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei. La momentul decesului său, "Imperiul Nobel'' era format dintr-o reţea de aproape o sută de fabrici, Alfred Nobel fiind unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Nobel a întocmit, la 27 noiembrie 1895, un testament în care cerea ca toate fabricile sale să fie vândute şi banii încasaţi să fie plasaţi într-un depozit bancar. Dobânzile rezultate urmau să fie acordate în fiecare an "celor care, în anul anterior, au făcut cele mai bune lucruri pentru umanitate". El a insistat ca niciun considerent de naţionalitate, sex, religie să nu determine alegerea laureaţilor. Ca urmare a unor dificultăţi de succesiune, primele recompense au fost decernate în 1901.

Celor cinci discipline alese de Alfred Nobel - fizică, medicină, chimie, literatură şi pace - li s-a adăugat în 1969 şi cel pentru economie, instituit cu ocazia Centenarului Băncii Naţionale a Suediei, fiind subvenţionat de către aceasta.

Medicului german Emil Adolf von Behring (1854-1917) i-a fost acordat primul Premiul Nobel în Fiziologie sau Medicină pentru cercetările asupra seroterapiei şi descoperirea serului antidifteric, care a deschis un nou drum în ştiinţa medicală.

Primul Premiu Nobel pentru Fizică a fost înmânat fizicianului german Wilhelm Röntgen (1845-1923), pentru descoperirea razelor X.

Începând cu primul premiu Nobel pentru Chimie, acordat chimistului olandez Jacobus H. van't Hoff (1852-1911) pentru descoperirea legilor dinamicii chimice şi a presiunii osmotice în soluţii, această distincţie a reflectat realizările ştiinţifice care au dus la o mai bună înţelegere a proceselor chimice şi a bazelor moleculare şi care au reprezentat fundamentul multora dintre progresele tehnologice realizate până în prezent.

Încă de la primul Premiu Nobel pentru Literatură decernat poetului şi filosofului francez Sully Prudhomme (1839-1907), "ca o recunoaştere specială a artei lui poetice vădind un înalt idealism, perfecţiune artistică şi o rară îmbinare dintre calităţile inimii şi cele ale intelectului", distincţia a fost acordată, fără discriminare, autorilor de diferite limbi şi culturi, atât scriitorilor necunoscuţi, cât şi celor care atinseseră deja celebritatea.

Premiul Nobel pentru Pace este acordat persoanelor, instituţiilor sau organizaţiilor internaţionale care au depus eforturi deosebite pentru instaurarea, restabilirea păcii într-o zonă de conflict sau prezervarea ei la nivel internaţional. Prima distincţie de acest gen a fost acordată, în comun, fondatorului Crucii Roşii, Henry Dunant (1828-1910), şi conducătorului mişcării pacifiste de atunci Frederic Passy (1822-1912).

Pentru Premiul Băncii Naţionale a Suediei pentru Economie în memoria lui Alfred Nobel, laureaţii sunt selectaţi de către Academia Suedeză Regală pentru Ştiinţe. Primii laureaţii au fost Ragnar Anton Kittil Frisch şi Jan Tinbergen (pentru descoperirea şi utilizarea modelelor dinamice).

Între 1901 şi 2021, Premiile Nobel şi ale Băncii Naţionale a Suediei pentru Economie în memoria lui Alfred Nobel au fost acordate în total de 609 ori pentru 975 de persoane sau organizaţii. Cum Premiul Nobel poate fi acordat mai multor persoane sau organizaţii simultan, în total au fost 943 de persoane şi 25 de organizaţii. AGERPRES/ (Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: www.nytimes.com

 

Afisari: 80

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 15-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie

Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 14-10-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)

Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform

Documentare 14-10-2026 11:30

FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)

Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum

Documentare 14-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă

Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ

Documentare 14-10-2026 08:00

SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața

Documentare 14-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a

Documentare 14-10-2026 05:31

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie

Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 13-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)

Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau

Documentare 13-10-2026 08:00

Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)

Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info

Documentare 13-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie

Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto

Documentare 13-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie

Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 12-10-2026 10:00

12 octombrie - Ziua mondială a artritei

Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î

Documentare 12-10-2026 09:00

12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene

În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a

Documentare 12-10-2026 08:00

Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)

Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux

Documentare 12-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1