O PERSONALITATE PE ZI: Pictorul Alexandru Ciucurencu
Alexandru Ciucurencu, pictorul care ''a rămas fidel realismului tradiţional în pictura românească, sugerându-l însă într-un mod cu totul modern, original'', după cum se menţiona într-o postare pe pagina de facebook a Institutul Cultural Român (ICR) din 20 decembrie 2020, s-a născut la 27 septembrie 1903, la Tulcea.
''Tonitza s-a referit la arta sa drept 'Fenomenul Ciucurencu', artistul fiind foarte apreciat de specialişti, de colecţionari, dar şi de public, încă de la debutul său din 1930. Creaţia lui a trecut prin diverse etape de-a lungul carierei, dar şi-a păstrat două constante importante: culoarea şi claritatea compoziţiei'', potrivit ICR, în postarea amintită mai sus.
După absolvirea studiilor medii (1914), Alexandru Ciucurencu a lucrat ca ucenic (1916-1921) şi mai târziu colaborator al zugravului de biserici Mihail Paraschiv. A urmat Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti (1921-1928), unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe George Demetrescu-Mirea şi Camil Ressu, potrivit dicţionarului ''Membrii Academiei Române (1866-2003)'' (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003). În timpul studiilor, a participat la taberele de creaţie de la Baia Mare (1926-1928).

Pictorul Alexandru Ciucurencu, în atelierul de lucru., 1976.
Foto: (c) VASILE MOLDOVAN/Arhiva istorică AGERPRES
Şi-a continuat pregătirea la Paris, la Academia de artă ''Julien'', unde l-a avut ca profesor pe André Lhote (1930-1932). În decursul anilor a făcut multe călătorii de studii în străinătate.

Manifestări de comemorare a pictorului Alexandru Ciucurencu (centenarul artistului), 2007.
Foto: (c) SORIN LUPŞA/AGERPRES FOTO
A fost numit profesor, în 1945, la Academia de Pictură, alături de Camil Ressu şi Cornel Medrea. Ulterior a devenit rector la Institutul de Arte ''Nicolae Grigorescu'' din Bucureşti (1957-1968) şi a fost secretar al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Manifestări de comemorare a pictorului Alexandru Ciucurencu (centenarul artistului), 2007.
Foto: (c) SORIN LUPŞA/AGERPRES FOTO
După debutul din 1930, de la Salonul Oficial, unde a fost laureat, numele său a devenit repede cunoscut. În 1934, şi-a deschis prima expoziţie personală, urmată de altele, organizate aproape anual. Din 1964 a avut o serie de retrospective ample în ţară (1964, 1972), dar şi în străinătate - Atena, Belgrad, Berlin, Budapesta, Edinburgh, Moscova, Paris, Praga, Varşovia, Viena, Zürich ş.a. A participat la multe expoziţii internaţionale, la manifestările de artă românească organizate în alte ţări.

Vernisajul expoziţiei Alexandru Ciucurencu, 2003.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ FOTO/MG
Creaţia lui Ciucurencu cuprinde portrete, compoziţii, naturi statice şi flori, odalisce, peisaje. Amintim dintre lucrările sale: ''Treieriş'', ''Femeie cu chitară'', ''Spălătoreasa'', ''La oglindă'', ''Peisaj din Tulcea'', ''Peisaj de iarnă'', ''Natură statică cu flori'', ''Ciclamene'', ''Pod peste Dunăre'' etc. Lucrările pictorului se află în cele mai importante muzee din ţară, la Bucureşti, Braşov, Cluj, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş etc.

Vernisajul expoziţiei Alexandru Ciucurencu; medalii comemorative, 2003.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ FOTO/MG
A fost distins cu titlul de Maestru Emerit al Artei (1956) şi Artist al poporului (1964), cu Premiul de Stat (1955), Premiul ''Ion Andreescu'' al Academiei Române (1956). La 21 martie 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Pictorul Alexandru Ciucurencu, 1976.
Foto: (c) VASILE MOLDOVAN/Arhiva istorică AGERPRES
Alexandru Ciucurencu a murit la 27 decembrie 1977, la Bucureşti.
În cadrul unui proiect realizat de ICR şi Fundaţia Centrul Cultural Art Society, în decembrie 2020, intitulat ''Maeştri ai artei vizuale româneşti'' şi realizat special pentru mediul online, un episod i-a fost consacrat pictorului Alexandru Ciucurencu.

Sursa foto: artamuzeutulcea.ro
În perioada 13 octombrie-14 noiembrie 2023 va avea loc, la Tulcea, a treia ediţie a Bienalei de pictură "Alexandru Ciucurencu", potrivit site-ului https://artamuzeutulcea.ro/. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)
* Explicaţie foto din deschidere: Pictorul Alexandru Ciucurencu în atelierul de lucru, 1965.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie
Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux













