24 septembrie - Ziua satului românesc
La 24 septembrie 2023, în ultima duminică a lunii septembrie, este marcată Ziua Satului Românesc, instituită prin Legea nr. 44/2020, potrivit www.cdep.ro.
Ziua este celebrată într-un cadru special cu evenimente dedicate organizate de Muzeul Naţional al Satului ''Dimitrie Gusti''. În acest an, la 22-24 septembrie, Ministerul Agriculturii împreună cu Muzeul Satului ''Dimitrie Gusti'' organizează Ziua satului românesc, prilej cu care vizitatorii sunt chemaţi să ia parte la ''Târgul pâinii'', demers prin care se urmăreşte sublinierea rolului social al pâinii, potrivit https://muzeul-satului.ro. Participă brutari artizani, producători, reprezentanţi de comunităţi, reprezentanţe ale unor misiuni diplomatice străine în România, indică sursa citată.

Sursa foto: muzeul-satului.ro
Potrivit textului de lege, Ziua Satului Românesc poate fi organizată de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, de celelalte instituţii ale statului, de persoane fizice sau juridice prin organizarea şi participarea la programe şi manifestări cu caracter social, cultural şi ştiinţific în scopul de a aprecia şi de a promova satul românesc.

Foto: (c) NICOLAE BADEA /AGERPRES FOTO
La 3 aprilie 2020, preşedintele României Klaus Iohannis a promulgat, prin Decretul 232, Legea privind instituirea în ultima duminică a lunii septembrie a Zilei Satului Românesc. Textul legii, adoptat de Senat la 10 februarie 2020 şi de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, la 10 martie 2020, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 287 din 6 aprilie 2020, potrivit https://www.juridice.ro/. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Doina Leceam editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
13 iunie - Ziua Regelui - Trooping the Colour
În 2026, parada specială care marchează ziua de naștere oficială a suveranului britanic Charles al III-lea - 'Trooping the Colour' - are loc pe 13 iunie. Desfășurată la Londra, de-a lungul arterei The Mall, parada militară va porni de la Horse Guards Parade la ora 10:30 și se va termina la ora 12:25. Parada Forțelor Aeriene Regale, care înc
Evenimentul oficial de retragere al Simonei Halep, în cadrul Sports Festival
Cea de-a VII-a ediție a Sports Festival, desfășurată anul acesta în perioada 11-14 iunie, la Cluj-Napoca, găzduiește evenimentul oficial de retragere al jucătoarei române de tenis Simona Halep. Meciul de gală are loc sâmbătă, 13 iunie, de la ora 17:00, la BT Arena. Evenimentul îi aduce din nou împreună pe teren pe unii dintre spor
13 iunie - Ziua mondială de conștientizare a albinismului (ONU)
Ziua mondială de conștientizare a albinismului se marchează în fiecare an, pe 13 iunie. Tema din acest an este 'Proudly In My Skin: Celebrating All Skin Tones', informează site-ul albinism.org/. Decizia marcării zilei a fost luată de ONU la 18 decembrie 2014, prin Rezoluția A/RES/69/170, prin car
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 iunie
Ortodoxe Sf. Mc. Achilina; Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru Greco-catolice Sf. m. Achilina; Sf. ep. Trifilie al Leucosiei Ciprului; Sf. Anton de Padova Romano-catolice Inima Neprihănită a Mariei; Sf. Anton de Padova, pr. înv.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 iunie
Este a 164-a zi a anului 2026. Au mai rămas 201 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 01 m. Luna răsare la 03 h 26 m și apune la 19 h 34 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 8-12 iunie 2026
Convorbirea președintelui Nicușor Dan cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, privind drona de la Galați, preluarea de către România a președinției Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), consultări ale premierului desemnat, Eugen Tomac, cu partidele politice pentru susținerea unui viitor guvern, proteste ale mai multor categori
Săptămâna europeană 8-12 iunie 2026
Rezultatele alegerilor legislative din Armenia, aprobarea de subvenții pentru producția de energie regenerabilă în Italia, alocarea unei noi tranșe din Mecanismul pentru Ucraina, precum și intrarea în vigoare a Pactului european privind migrația și azilul s-au numărat printre subiectele cele mai importante ale acestei săptămâni în spațiul euro
PERSONALITATEA ZILEI: Muzicianul Chick Corea
Legendă a jazzului, care a contribuit la transformarea genului muzical într-o formă mai liberă, jazz fusion, compozitor și pionier al claviaturii electrice și electronice, pianistul american Chick Corea a fost, alături de Herbie Hancock și Keith Jarrett, unul dintre cei mai influenți pianiști ai secolului al XX-lea. Piesele sale ca 'Spain', '500 Miles High&
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Între 12 și 21 iunie, are loc Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), cel mai mare festival de film din România și unul dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est, ajuns la ediția aniversară cu numărul 25, potrivit tiff.ro. Festivalul propune o selecție ampl
Cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (12-21 iunie)
În 2026, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), cel mai mare festival de film din România și unul dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est, marchează 25 de ani de existență. TIFF.25 se desfășoară între 12 și 21 iunie 2026, la Cluj-Napoca, potrivit tiff.ro. Festivalu
12 iunie - Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor (ONU)
Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor se desfășoară la 12 iunie 2026, sub sloganul 'Red card to child labour: Fair play for children, decent work for adults', conform https://www.ilo.org/. Între acțiunile menite să însoțească sloganul din 2026 al acestei zile, se n
Zilele europene ale arheologiei 2026, ediția a XVII-a (12-14 iunie)
În 2026, Zilele europene ale arheologiei se desfășoară pe 12, 13 și 14 iunie, cu peste 5.000 de evenimente în peste 30 de țări. Sub egida Ministerului Culturii din Franța, Institutul Național de Cercetări Arheologice Preventive - INRAP organizează Zilele europene ale arheologiei, un eveniment popular, cultural și științific major, care beneficiază de patronajul S
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 iunie
Ortodoxe Sf. Cuvios Onufrie cel Mare și Petru Atonitul Greco-catolice Sf. cuv. Onofrei; Sf. cuv. Petru de la Athos Romano-catolice Presfânta Inimă a Lui Iisus Sf. Gaspar, pr. Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare este pomenit &icir
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 iunie
Este a 163-a zi a anului 2026. Au mai rămas 202 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 00 m. Luna răsare la 02 h 52 m și apune la 18 h 10 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SUA250/ Congresul Continental desemnează Comitetul pentru redactarea Declarației de Independență a SUA (11 iunie 1776)
Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii a fost primul document formal care evidenția voința populară asupra dreptului de alegere a propriei guvernări. Este cel mai important document din istoria Americii. În aprilie 1775, a izbucnit conflictul armat între coloniștii americani și soldații Coroanei Britanice, coloniștii ridicân














