logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O PERSONALITATE PE ZI: Medicul Voinea Marinescu

Imagine din galeria Agerpres

Medicul Voinea Marinescu, membru corespondent al Academiei Române, s-a născut la 31 mai 1915, la Somovit, Bulgaria.

A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1941, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).

S-a specializat în chirurgie toracică la Institutul de Medicină "Pavlov" şi la clinici din St. Petersburg, obţinând titlul de specialist în chirurgie toracică şi candidat în ştiinţe medicale.

Revenit în ţară, a devenit conferenţiar, în 1952, apoi profesor la clinica de chirurgie a Spitalului "Fundeni" (1959-1973). A fost; de asemenea, ministru al Sănătăţii şi Prevederilor Sociale (1957-1961; 1961-1965; 1965-1966).

Medicul Voinea Marinescu a realizat cu succes numeroase operaţii pe cord deschis. Rezultatele observaţiilor clinice şi ale cercetărilor sale ştiinţifice s-au concretizat în numeroase contribuţii teoretice şi tehnici proprii: descoperirea câmpului presor pulmonar, introducerea circulaţiei extra-corporale ca adjuvant în chirurgie cardiacă de cord deschis etc.

În colaborare cu T. Ghiţescu, Tr. Ştefănescu şi Bradu Fotiade a realizat primul cateter cardiac din România (1952).

A lăsat valoroase lucrări în domeniul chirurgiei şi circulaţiei extracorporale: "Resuscitarea respiratorie şi cardiacă" (1963), "Organe artificiale şi grefe de organe" (1970, în colab.), "Fibrinoliza" (1973) etc. De asemenea, a publicat numeroase lucrări, studii şi articole referitoare la organizarea sănătăţii publice în România.

A fost membru al Societăţii Internaţionale de Chirurgie, al Societăţii Europene de Studii Cardiovasculare, al Societăţii de chirurgie din Franţa, al Societăţii de chirurgie din Bulgaria, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România. La 21 mai 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Medicul Voinea Marinescu a murit în ziua de 2 septembrie 1973, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Preda)

 

* Explicaţie foto din deschidere: Medicul Voinea Marinescu. 1970.

Afisari: 696

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 11-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul de film documentar Patricio Guzman

Regizorul Patricio Guzman Lozanes este unul dintre cei mai importanți documentariști din istoria cinematografiei latino-americane și mondiale. Opera sa, întinsă pe mai bine de șase decenii, reprezintă o cronică neîntreruptă a memoriei, a traumei istorice și a luptei pentru dreptate în Chile. S-a născut la 11 august 1941, în Santiago de

Documentare 11-08-2026 10:00

11 august - Ziua mondială a instrumentului muzical steelpan (ONU)

'Steelpan' (cunoscut și sub numele de 'pan' sau 'steel drum') este un instrument muzical originar din Trinidad și Tobago. Se utilizează folosind o pereche de bețe drepte cu vârf de cauciuc. Steelpan a apărut din grupurile de percuție de carnaval din Trinidad și Tobago de la începutul secolului al XX-lea, notează site-ul ONU,

Documentare 11-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 august

Ortodoxe Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mare Mc. Evplu, arhidiaconul Greco-catolice Sf. m. Euplu; Sf. Clara de Assisi Romano-catolice Ss. Clara, fc.; Suzana, m. Sfântul Nifon, patriarh al Constantinopolului, este pomenit &icir

Documentare 11-08-2026 05:32

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 august

Este a 223-a zi a anului 2026. Au mai rămas 142 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 14 m și apune la 20 h 27 m. Luna răsare la 04 h 07 și apune la 19 h 55 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 10-08-2026 09:00

FRAGMENT DE ISTORIE: Primul omnibus a circulat la Nantes (10 august 1826)

La Nantes, în Franța, omul de afaceri și pionierul transportului public Stanislas Baudry (1777-1830) a deschis prima linie de omnibus la 10 august 1826, potrivit https://www.1-jour.fr/. Cele două trăsuri trase de cai, fiecare cu o capacitate de 16 persoane, ofereau servicii gratuite între centrul

Documentare 10-08-2026 09:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 180 de ani de la fondarea Institutului Smithsonian (10 august)

La 10 august 1846 a fost creat, în baza unui document al Congresului american, semnat de președintele James K. Polk (1845-1849), Institutul Smithsonian - cel mai mare complex muzeal, educațional și de cercetare din lume, cuprinzând 21 de muzee, 14 centre educaționale și de cercetare, precum și Grădina Zoologică Națională, conform

Documentare 10-08-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 10 august

Ortodoxe Sf. Mc. Laurențiu (arhidiaconul); Sf. Sfințit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit Duminica a 9-a după Rusalii Greco-catolice Sf. arhidiac. m. Laurențiu Romano-catolice Sf. Laurențiu, diacon m. Sfântul Mucenic Laurențiu este p

Documentare 10-08-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 august

Este a 222-a zi a anului 2026. Au mai rămas 143 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 13 m și apune la 20 h 29 m. Luna răsare la 02 h 26 și apune la 19 h 16 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 09-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Audrey Tautou

Actrița Audrey Tautou s-a născut la 9 august 1976, la Beaumont, Auvergne, în Franța. Și-a început cariera în filme de televiziune la sfârșitul anilor 1990 și a câștigat un concurs de căutare a talentelor sponsorizat de o companie media franceză în 1999. Mai târziu în acel an, a apărut în primul ei rol impor

Documentare 09-08-2026 08:00

9 august - Ziua internațională a popoarelor indigene (ONU)

La 9 august este celebrată Ziua internațională a popoarelor indigene, sub auspiciile Națiunilor Unite. Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 13 septembrie 2007, Declarația Națiunilor Unite pentru drepturile popoarelor indigene. Adoptarea documentului a reprezentat un moment important pentru cooperarea și solidaritatea între popoarele indigene și statele

Documentare 09-08-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 august

Ortodoxe Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. care au pătimit pentru icoana lui Hristos Duminica a 10 după Rusalii Greco-catolice Duminica a 10-a după Rusalii. Sf. ap. Matia; Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), Patroana Europei Romano-catolice Duminica a 19-a de peste an Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein

Documentare 09-08-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 august

Este a 221-a zi a anului 2026. Au mai rămas 144 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 12 m și apune la 20 h 30 m. Luna răsare la 01 h 36 și apune la 18 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 08-08-2026 11:00

DOCUMENTAR: Fostul jucător profesionist de tenis Roger Federer împlinește 45 de ani (8 august)

Roger Federer este unul dintre cei mai eleganți și compleți jucători din istoria tenisului. Născut la 8 august 1981 în Basel, Elveția, potrivit www.rogerfederer.com, a dominat circuitul ATP timp de aproape două decenii, redefinind standardele excelenței în 'sportul alb'. Pasionat de

Documentare 08-08-2026 08:00

8 august - Ziua ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est)

Ziua ASEAN, sărbătorită anual pe 8 august, marchează fondarea Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) în 1967, odată cu semnarea Declarației ASEAN, cunoscută și sub numele de Declarația de la Bangkok. ASEAN a jucat un rol vital în promovarea creșterii economice, a progresului social și a dezvoltării culturale în regiune. Celebrarea Zilei ASEAN evi

Documentare 08-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 august

Ortodoxe Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia; Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului, și Miron, episcopul Cretei Greco-catolice Sf. ep. m. Emilian; Sf. Dominic Romano-catolice Sf. Dominic, pr. Sfântul Preot Mucenic Alexandru d