TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: ''Occident'' (2002)
Filmul "Occident" (2002), regizat de Cristian Mungiu după un scenariu scris de regizor, a avut premiera în 2002.
" 'Occident' este o comedie depre noi, despre ce ni se întâmplă, o privire ironic-amară asupra situaţiilor uneori hazlii, alteori ridicole şi, de cele mai multe ori, fără soluţie, în care ne aruncă viaţa (...). În aceeaşi măsură, 'Occident' e şi o poveste despre întâmplare, despre coincidenţe, despre surprize şi despre timp. 'Occident' împleteşte trei istorii diferite care se petrec în aceeaşi săptămână, cu personaje ale căror trasee în viaţă se întretaie, se suprapun şi se condiţionează, cel mai adesea mai presus de voinţa lor. Personajele care sunt principale într-una dintre povestiri devin secundare în celelalte", notează site-ul https://www.cinemagia.ro/ în prezentarea filmului.
Prima parte a filmului prezintă povestea lui Luci şi a Sorinei, un cuplu pe cale să se destrame din pricina sentimentului de provizorat pe care îl trăiesc în lipsa banilor. La aproape 30 de ani, ideea de a se mărita cu un străin şi a pleca să trăiască într-un loc decent nu i se mai pare Sorinei atât de imorală. Luci are nevoie să găsească o casă ca să nu-şi piardă iubita, iar pe de altă parte ştie că singura cale de a obţine o locuinţă ar fi ca bătrâna pe care o îngrijeşte de ani de zile să moară.
Partea a doua prezintă povestea Mihaelei, o fată romantică, naivă şi de treabă, căreia însă nu-i vine mirele în ziua cununiei civile. Mama ei preia controlul şi Mihaela ajunge în situaţia de a se întâlni cu tot felul de ciudaţi recrutaţi de mama ei printr-o agenţie matrimonială, deşi ea îl place pe colegul ei de serviciu, Luci. Dar într-o zi pare să apară pretendentul ideal, visul oricărei fete: un italian înalt, tânăr, cu bani, dar şi sensibil şi îndrăgostit de poeziile Mihaelei, care îşi anunţă vizita intempestivă. Mihaela îl supune unui adevărat interogatoriu prin telefon. Italianul pare fără cusur şi Mihaela renunţă la Luci. Italianul soseşte şi e exact aşa cum s-a prezentat la telefon: înalt, frumos, tânăr şi îndrăgostit.
Partea a treia prezintă povestea tatălui Mihaelei, care e poliţist. El nu vrea nimic altceva decât să iasă liniştit la pensie, să-şi vadă fata măritată şi să se întoarcă liniştit la ţară. Dar lucrurile nu se potrivesc aşa cum spera. Poliţistul e căutat de Nae, un fost inculpat care se întoarce după nişte ani în România să aducă o veste proastă. Poliţistul acceptă să-l ajute şi va ajunge astfel să-l întâlnească pe Luci. Pe neaşteptate, viaţa lui a luat-o în altă direcţie: fata lui se pregăteşte să plece din ţară, el se pomeneşte la masă cu un negru, devine prieten cu un fost inculpat şi i se cere să aducă unei bătrâne vestea că fiul ei a murit. Nae şi Poliţistul ajung la bătrânica unde locuieşte Luci, iar vestea pe care se pregătesc să i-o dea poate influenţa destinul tuturor personajelor.
"Cele trei poveşti se intersectează pentru prima dată pe aleile unui cimitir - doi oameni fără casă caută un semn din cer, o mireasă plânge pe o bancă, doi poliţişti alergând şi o maşină roşie care avansează încetişor. Şi totul va porni într-o direcţie neaşteptată", menţionează site-ul https://agenda.liternet.ro/.
"Filmul 'Occident' împleteşte trei istorii diferite care se petrec în aceeaşi săptămână. Luci şi logodnica lui, Sorina, sunt scoşi afară din apartament şi se trezesc în stradă. Tânăra decide atunci că e timpul să meargă la mormântul tatălui ei şi să ceară 'un semn. O sticlă îi loveşte în cap şi ajung la un spital, ajutaţi de Jerome. Francezul devine astfel speranţa Sorinei de a scăpa de sărăcie. Un alt fir urmăreşte povestea unei tinere şi a mamei ei, care îi caută un soţ. Italianul pe care îl găsesc are, la rândul lui, mai multe lucruri de ascuns. Interesant este şi că personajele principale ale unei anumite acţiuni ajung să fie personaje secundare într-o altă poveste", notează site-ul https://www.cinemaraton.ro/ în prezentare.
Criticul Călin Stănculescu menţiona, într-o cronică publicată în cotidianul "România liberă" din 2 octombrie 2002, că "Occident" impresionează prin calitatea scenariului său.
"Trei noduri epice împletite cu ingeniozitate, cu eleganţă, cu măsură pentru a evoca riguros, dar nu lipsit de un umor atroce (...) nu doar de limbaj, ci şi de situaţie, de nuanţe, de accente, de compoziţie (...). De la şarjă la absurd, de la ironia subţire (...) la tonul amărui al disoluţiei poveştilor sentimentale (...) toate armele persiflării se focalizează pe raporturile tinerilor cu propria familie, cu prietenii, cu societatea şi cu tranziţia perpetuă a zilelor noastre", potrivit site-ului http://aarc.ro/.
În opinia criticului, în film toate axele narative se intersectează "spectaculos, dar cu claritate, motivând psihologii ataşante, personaje pitoreşti, raporturi umane precis racordate la destine ce par a fi dominate de atracţia unui vag Occident, generator de împliniri factice de neocolit".
"Măsura perfect stăpânită de Cristian Mungiu se vădeşte în absenţa caricaturii, în refuzul ridicolului, în firescul situaţiilor care generează prin acumulare un umor de tip special (...). Marea măiestrie a lui Cristian Mungiu este demonstrată şi de perfecta stăpânire a actorilor, care îşi joacă caraghioslâcul vieţii cu virtuozitate, cu năuceli şi aere parcă sosite din cele mai reprezentative comedii ale lumii (...). Definirea treptată a personajelor, proces determinat de construcţia aproape geometrică a suportului epic, acumularea plină de sugestii a gagurilor, ce dezvăluie spre final toate motivaţiile 'eroilor', fără voie demonstrează calitatea unui autor complet", scria Călin Stănculescu în "România liberă", conform site-ului http://aarc.ro/.
Din distribuţia filmului fac parte: Alexandru Papadopol, Dorel Vişan, Tania Popa, Coca Bloos, Tora Vasilescu, Ioan Gyuri Pascu, Valeriu Andriuţă, Anca Androne, Eugenia Bosânceanu, Julieta Strîmbeanu, Samuel Taste, Michael Beck, Alexandru Boghiu, Nicuşor Rada, Doru Ana, Viorel Comănici, Mihai Calotă, Ioan Chelaru şi alţii.
Coloana sonoră include partituri semnate de Petru Mărgineanu şi Ioan Gyuri Pascu. Gyuri a interpretat şi rolul Gică, prestaţia sa ca actor fiind primită bine de critici. Eugenia Vodă afirma că Gyuri este "autentic prin definiţie", prin care "umorul negru capătă reflexe diafane".
Filmul "Occident" a primit numeroase premii - Premiul pentru cel mai bun film (2002, la TIFF); Premiile pentru regie, scenariu, imagine şi interpretare masculină (Alexandru Papadopol), interpretare feminină rol secundar (Coca Bloos) din partea UCIN (2002); Premiul "Nova" (2002, la Montpellier); Premiul pentru debut (2002, la Leeds); Premiul special al juriului (2003, la Rennes); Marele Premiu (2003, la Annonay); Marele Premiu şi Premiul "Titra" (2003, la Mons); Premiul FIPRESCI şi Premiul pentru scenariu (2004, la Sofia), precizează site-ul https://www.cinemaraton.ro/. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.cinemagia.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info













