CETĂŢI: Cetatea Tomis (judeţul Constanţa)
Municipiul Constanţa reprezintă, de mulţi ani, un punct de reper remarcabil pentru turişti, fie că sunt români sau străini. Nu doar pentru faptul că este foarte aproape de staţiunea Mamaia - care oferă nenumărate posibilităţi de distracţie pe plaje cu un nisip auriu fin -, ci şi pentru că în acest oraş se află vestigii arheologice unicat în lume.
Cetatea Tomis este un monument istoric/sit arheologic de categoria A - înscris cu codul LMI CT-I-s-A-02553. Datează din secolul al VI-lea î.Hr., fiind înfiinţat de coloniştii greci din Milet, care au găsit în bazinul Mării Negre (Pontus Euxinus) un loc propice comerţului şi schimbului de mărfuri cu băştinaşii geto-daci. Începând cu secolul I î.Hr., teritoriul dintre Dunăre şi Pontul Euxin a intrat sub stăpânirea Imperiului Roman.

Parcul Arheologic din Constanţa, 1996.
Foto: (c) PAUL BUCIUTA/Arhiva istorică AGERPRES

Parcul Arheologic din Constanţa, 1996.
Foto: (c) SORIN LUPSA/Arhiva istorică AGERPRES
Traiul oamenilor din cetatea Tomis a fost descris de poetul roman Publius Ovidius Naso (care a fost exilat la Tomis din ordinul împăratului Octavian Augustus, unde a scris primele opere literare de pe teritoriul României de azi - "Epistolae ex Ponto" şi "Tristia"). În anul 138 d.Hr., Tomis a devenit metropola Pontului Euxin. Sub stăpânirea romană au fost construite la Tomis o serie de edificii publice şi clădiri grandioase, au apărut străzi şi cartiere noi, au fost create terme (băi) şi pieţe publice, s-au dezvoltat ateliere meşteşugăreşti care prelucrau marmura, sticla şi ceramica - toate ducând la dezvoltarea oraşului.

Statuia poetului Ovidiu din faţa Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, 1994.
Foto: (c) : AUREL VIRLAN/Arhiva istorică AGERPRES
Din oraşul antic, în prezent pot fi văzute vestigii care amintesc de vechea cetate. Au fost scoase la lumină morminte, locuinţe, vase din ceramică, ruinele unor bazilici din vechiul Tomis. Oraşul antic era împrejmuit de zidul de incintă, care se întindea pe lungimea actualului bulevard Ferdinand şi este vizibil parţial între clădirea fostei biblioteci judeţene şi Teatrul de Stat Constanţa.

Teatrul de Stat din Constanţa, 1951 (placă fotografică).
Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES
Accesul în cetate se făcea prin două porţi - poarta de sud-vest şi poarta de nord-est - care se găsesc în actualul parc arheologic, în apropierea Primăriei Constanţa.

Parcul Arheologic din Constanţa, 1996
Foto: (c) PAUL BUCIUTA/Arhiva istorică AGERPRES

Parcul Arheologic din Constanţa, 1996
Foto: (c) PAUL BUCIUTA/Arhiva istorică AGERPRES

Parcul Arheologic din Constanţa, 1996
Foto: (c) PAUL BUCIUTA/Arhiva istorică AGERPRES
Cetatea Tomis cuprinde un ansamblu de 12 monumente istorice: Bazilica mare (cod LMI CT-I-m-A-02553.01), Bazilica mică (cod LMI CT-I-m-A-02553.02), două bazilici creştine (cod LMI CT-I-m-A-02553.03 şi cod LMI CT-I-m-A-02553.04), edificiul roman cu mozaic (cod LMI CT-I-m-A-02553.05), un amfiteatru (cod LMI CT-I-m-A-02553.06), termele romane (cod LMI CT-I-m-A-02553.12), un turn de apărare (cod LMI CT-I-m-A-02553.11), locuinţe citadine (cod LMI CT-I-m-A-02553.07 şi cod LMI CT-I-m-A-02553.09), zidul de incintă (cod LMI CT-I-m-A-02553.08), apeducte şi galerii (cod LMI CT-I-m-A-02553.10), fiecare având un cod de înregistrare ca monumente istorice.
În prezent, o parte dintre artefactele cetăţii Tomis sunt puse în valoare (la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa şi la Edificiul Roman cu Mozaic), altele sunt expuse publicului vizitator în formă reabilitată (Parcul Arheologic) sau în scuarul din vecinătatea Catedralei Arhiepiscopale. Printre ele se află statuia din marmură a şarpelui Glycon, statuia lui Pontos - zeu al Mării Negre, sau statuia din marmură a zeiţei Fortuna - considerată protectoarea cetăţii Tomis.

Şarpele Fantastic Glycon, exponat al Muzeului Arheologic din Constanţa, 1974.
Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES
Printre cele mai impresionante vestigii arheologice se numără Edificiul roman cu mozaic, în substrucţia căruia s-au descoperit, până în prezent, 11 bolţi - al căror scop era de a susţine terasa de pământ pe care era construit mozaicul şi, în acelaşi timp, serveau drept antrepozite pentru mărfurile care intrau sau ieşeau din Tomis. În faţa edificiului, săpăturile arheologice au dat la iveală resturi ale construcţiilor portuare, cheiuri, canale, magazii - încăperi cu amfore sau cu depuneri de cereale.

Cetatea Tomis, în perimetrul actualului cartier Tomis Nord, 1995.
Foto: (c) : AUREL VIRLAN/Arhiva istorică AGERPRES
Cetatea Tomis nu a fost ocolită de invazia altor popoare. În 601 d.Hr., cetatea a fost invadată de avari şi distrusă. În 971 d.Hr., cetatea a intrat sub stăpânire bizantină, sub domnia lui Ioan Tzimiskes. În perioada bizantină, în secolele VIII - XII, oraşul a fost cunoscut sub numele Constantinia sau Constantia. Probabil, numele actual al oraşului - Constanţa, derivat din Constantina sau Constantia - dovedeşte existenţa continuă a populaţiei autohtone, romanizate pe teritoriul vechiului oraş şi în împrejurimi. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu; redactori Arhiva Foto: Elena Bălan, Mihaela Tufega, Vlad Ruşeanu; editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)
Surse text: Ministerul Culturii - Lista Monumentelor Istorice (PDF). Arhivat din original (PDF) la 22 martie 2012; Lucrarea monografică dedicată judeţului Constanţa, seria "Judeţele patriei" (Editura Sport-Turism, 1980); site-urile http://www.primaria-constanta.ro/, https://heritageconstanta.com/, https://simplyconstanta.ro/, http://www.istorie-pe-scurt.ro/, http://www.europeana.eu/portal/.
* Explicaţie foto din deschidere: Cetatea Tomis, în perimetrul actualului cartier Tomis Nord, 1995.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info













