Cetatea Şoimoş, una dintre cele mai frumoase cetăţi medievale de pe teritoriul României se află la limita de nord-est a satului Şoimoş (astăzi parte a oraşului Lipova) din judeţul Arad, pe malul drept al Mureşului, pe dealul Cioaca Tăutului.

Construită după primele invazii ale tătarilor în zonă, a fost atestată documentar din anul 1278 şi se află pe lista monumentelor istorice. Numele cetăţii, potrivit tradiţiei istorice, este pus pe seama unei activităţi care i-ar fi adus faima în evul mediu - creşterea şoimilor.

Cetatea Şoimoş a fost construită de către o familie nobiliară, la sfârşitul secolului al XIII-lea. Începând cu a doua jumătate a secolului al XV-lea a fost donată succesiv până a ajuns în posesia lui Ioan de Hunedoara (1446). De la 1471, o stăpânesc Nicolae şi Iacob Bánffy, cel dintâi fiind comite de Arad.

La 1487, a fost confiscată de la Bánffy-eştii căzuţi în necredinţă faţă de rege. A aparţinut apoi lui Ioan Corvin, fiul natural al regelui, de la văduva căruia, Beatrix de Frangepan, prin căsătorie, a ajuns la Gheorghe de Brandenburg, potrivit site-ului www.cetatesoimos.ro.

Reşedinţă pentru regina Isabela şi fiul ei, Ioan Sigismund Szapolya, Cetatea Şoimoş a jucat un rol important în istorie şi este un exemplu remarcabil de arhitectură medievală. În 1513-1514, în istoria cetăţii, erau menţionaţi paznici ai porţii, doar 12 oşteni şi castelanii (în timp de pace). Administraţia cetăţii mai cuprindea vicecastelani, provizori şi dieci.

Domeniul cetăţii a fost unul dintre cele mai mari, din teritoriul comitatelor de vest. El cuprindea aproape 100 de aşezări, către sfârşitul secolului al XV-lea, răspândite nu numai pe suprafaţa comitatului Arad, ci şi în învecinatul Timiş.

În iunie 1515, după ocuparea Lipovei, cetatea a fost asediată de către cruciaţii lui Gheorghe Doja. După înfrângerea răsculaţilor de sub zidurile Timişoarei, voievodul Transilvaniei, Ioan Zápolya a ocupat-o împreună cu alte fortificaţii de pe valea Mureşului. La mijlocul secolului al XVI-lea a devenit rezidenţă princiară pentru văduva lui Ioan Zapolya, Izabella. În urma evoluţiilor politice, a fost cedată trupelor lui Andrei Báthory, care reprezenta autoritatea regelui Ferdinand de Habsburg, în anul 1551. A fost ocupată de turci în 1552, eliberată în 1595, apoi cedată turcilor de către principele Gabriel Bethlen, rămânând în posesia lor până în martie 1688, arată sursa amintită.

În 1788, a fost părăsită oficial şi supusă demolărilor, iar din secolul al XIX-lea a intrat pe lista monumentelor protejate. Zidurile care au rămas în picioare sunt destul de bine conservate şi la unele s-au făcut consolidări.

Arhitectura cetăţii este una medievală rezidenţială şi de apărare fiind înălţată pe un deal stâncos, greu accesibil, care oferă o vedere bună a zonei, calea cea mai uşoară de acces fiind dinspre vest. Este prevăzută cu ziduri înalte de peste nouă metri, turnuri interioare în formă triunghiulară, un şanţ de apărare lat şi adânc peste care odinioară era suspendată o punte pe trei piloni uriaşi de piatră.

Curtea interioară a cetăţii, de dimensiuni considerabile, circa 35 pe 22 metri, este străjuită de două turnuri înalte. Pe lângă construcţiile cu rol defensiv, cetatea mai avea spaţii rezidenţiale destinate reginei Izabella şi fiului ei. Astfel, spre nord se află Palatul reginei Izabella, bogat împodobit cu sculpturi renascentiste, remarcabil fiind balconul păstrat intact, ca şi chenarele ferestrelor şi alte elemente.

Din cetate poate fi admirat defileul Mureşului şi câmpia Aradului.AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, redactor arhivă foto: Florin Vlădescu; editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL /Arhiva istorică AGERPRES