UN SECOL DE SPORT: Primele campionate britanice de atletism pentru femei (18 august)
La 18 august 1923, au fost inaugurate primele campionate britanice de atletism pentru femei, Women's Amateur Athletic Association (WAAA). Turneul a avut loc la Oxo Sport Grounds, în Downham, Bromley, sudul Londrei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, potrivit https://runner500.wordpress.com.
După primele jocuri mondiale ale femeilor din 1922 de la Paris şi cele trei olimpiade dedicate femeilor (1921, 1922 şi Jocurile mondiale ale femeilor din 1923) de la Monte Carlo, interesul pentru sportul feminin a crescut şi la nivel internaţional. În 1922 a fost înfiinţată WAAA în Marea Britanie, an în care au avut loc mai multe întâlniri la nivel naţional ale femeilor.
După ce WAAA a organizat primele campionate oficiale pentru atletism feminin din Marea Britanie, în acelaşi an, în SUA, "Uniunea Atletică pentru Amatori" (AAU) a sponsorizat primul campionat naţional pentru femei la atletism, în 29 septembrie 1923.
La primele campionate britanice de atletism pentru femei, participantele au concurat în 11 probe: alergare 100, 200, 400 şi 800 de metri, ştafetă 600 de metri, cursa de 110 metri garduri, săritură în înălţime, săritură în lungime, aruncarea greutăţii, a suliţei şi mers pe pistă (marş) 800 de metri, conform https://runner500.wordpress.com. Au fost stabilite atunci trei recorduri mondiale neoficiale de către alergătoarea Mary Lines la 400 de metri şi la 110 metri garduri, precum şi de Edith Trickey la marş 800 de metri, menţionează site-ul www.gbrathletics.com.
Totodată, au mai obţinut medalii de aur la competiţia menţionată: Eileen Edwards, Hilda Hatt, Florence Birchenough şi Sophie Eliott-Lynn. Medalii de argint şi/sau de bronz au câştigat: Rose Thompson, Louise Low, Gladys Lane, Ivy Lowman, Beatrice Manton, E. Willis, Betty Keeling, Evelyn Harris, Vera Palmer, P. Batt, Phyllis Hall, Sylvia Stone, D. Clark.
Turneul a reprezentat o promovare uriaşă pentru sportul feminin. De altfel, mai multe dintre sportivele participante au concurat şi la Olimpiada feminină din 1924 de la Stamford Bridge, Fulham, Londra.
Mary Lines (1893-1978) a fost poate cea mai cunoscută atletă din generaţia ei şi o adevărată pionieră a sprintului feminin, a stabilit un total de 33 de recorduri mondiale între 1921 şi 1924.
De notat că, în 1921, a avut loc prima Olimpiadă feminină de atletism, arată site-ul www.cosr.ro. În acel an, concurente din cinci ţări - Franţa, Italia, Norvegia, Elveţia şi Marea Britanie - au participat la cele dintâi întreceri feminine oficiale internaţionale de atletism, care au avut loc pe o pistă amenajată în incinta poligonului de tir. Acest tip de sport era o distracţie aristocratică foarte populară la începutul secolului al XX-lea când oaspeţii bogaţi cazaţi la hotelul din apropiere se distrau luând la ţintă porumbei de lut, în momentele în care nu câştigau sau pierdeau averi la mesele cazinoului. Olimpiada feminină de la Monte Carlo din 1921 a inclus zece probe atletice, iar alte sporturi, printre care gimnastica şi baschetul, au fost demonstrative. Vedeta incontestabilă a Olimpiadei a fost britanica Mary Lines, care a cucerit aurul la 60 metri şi 250 metri şi argintul la 800 metri. De asemenea, ea s-a clasat pe primul loc la săritura în lungime şi a ajutat echipa ţării sale să câştige ştafetele 4x75m şi 4x175m. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.britainfromabove.org.uk
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info













