Teatrul Scala (Teatro alla Scala) a fost fondat, sub auspiciile împărătesei Maria Tereza a Austriei, pentru a înlocui Teatrul Regal Ducal, distrus de un incendiu la 26 februarie 1776, şi care găzduise până atunci opera din Milano, aminteşte site-ul instituţiei https://www.teatroallascala.org/. Costul construirii noului teatru a fost suportat de proprietarii lojelor de la Teatrul Ducal, în schimbul intrării în posesie asupra terenului pe care se aflase biserica Santa Maria alla Scala (de unde şi numele) şi al reînnoirii dreptului de proprietate asupra lojelor. Proiectat de marele arhitect neoclasic Giuseppe Piermarini, La Scala s-a deschis la 3 august 1778 cu opera ''L'Europa riconosciuta'' a lui Antonio Salieri, pe un libret de Mattia Verazi.

În 1872, Teatro alla Scala a devenit proprietatea oraşului Milano. În timpul Primului Război Mondial, teatrul a fost închis, notează https://www.britannica.com/.

Odată cu punerea în scenă a primei opere importante a compozitorului Gioachino Rossini ("La pietra del paragone"), în 1812, Teatro alla Scala urma să devină locul reprezentativ pentru ''opera seria'' (termen italian care se referă la stilul "serios" al operei italiene, care a dominat scenele europene începând cu 1710, potrivit https://academic-accelerator.com/). Palmaresul operelor lui Rossini interpretate până în 1825 a inclus: "Il turco in Italia", "La Cenerentola", "Il barbiere di Siviglia", "La donna del lago", "Otello", "Tancredi", "Semiramide'' şi ''Mose". În acea perioadă, coregrafiile semnate de Salvatore Vigano şi Carlo Blasis au participat, de asemenea, la creşterea supremaţiei artistice a teatrului pentru a include baletul.

Un nou sezon excepţional de operă a fost deschis între 1822 şi 1825, cu ''Chiara e Serafina'' de Gaetano Donizetti şi ''Il pirata'' de Vincenzo Bellini. Ultimele opere ale lui Donizetti interpretate la Scala au fost, până în 1850, ''Anna Bolena'', ''Lucrezia Borgia'', ''Torquato Tasso'', ''La fille du regiment'', ''La favorita'', ''Linda di Chamonix'', ''Don Pasquale'' şi ''Poliuto''. Acestea au fost urmate, până în 1836, de operele lui Bellini ''I Capuleti e i Montecchi'', ''Norma'', ''La sonnambula'', ''Beatrice di Tenda'' şi ''I puritani''.

În 1839, opera ''Oberto, Conte di San Bonifacio'' a inaugurat ciclul Giuseppe Verdi (1813-1901), compozitorul al cărui nume este legat mai mult decât oricare altul de istoria Teatrului Scala. După eşecul cu opera ''Un giorno di regno'', în 1842 a fost interpretat ''Nabucco'', marcând primul triumf decisiv al carierei lui Verdi. În acelaşi timp, puternicele sentimente patriotice stârnite de ''Nabucco'' au contribuit fundamental la popularitatea ''operei seria'' şi la identificarea imaginii sale cu Scala.

Arturo Toscanini (1867-1957) a devenit, în 1951, director artistic al instituţiei şi a introdus o reformă radicală în teatru, atât în ceea ce priveşte aspectele organizatorice, cât şi în relaţiile cu publicul. Toscanini, unul dintre cei mai mari dirijori ai tuturor timpurilor, a preluat moştenirea muzicală a lui Verdi şi a lansat o tradiţie de interpretare care a continuat neîntrerupt şi a fost reînnoită în cursul secolului XX. El a fost cel care a reconsiderat şi a interpretat în mod regulat pe scena Teatrului Scala lucrările lui Richard Wagner. De asemenea, a extins repertoriul orchestral pentru a include muzica simfonică, evidenţiază https://www.teatroallascala.org/.

În 1948, maestrul Guido Cantelli (1920-1956) a debutat şi s-a impus ca unul dintre dirijorii de frunte de după război.

Claudio Abbado a fost numit, în 1972, dirijor al Orchestrei Scala. Până în 1986 a dirijat, printre altele, ''Il barbiere di Siviglia'', ''Cenerentola'', ''L'Italiana in Algeri de Rossini'', ''Simon Boccanegra'', ''Macbeth'' şi ''Don Carlo'' de Verdi, ''Al gran sole carico d'amore'' de Luigi Nono şi ''Pelleas et Melisande'' de Claude Debussy. În 1975, balerina Oriella Dorella a debutat la Scala.

Printre alţi compozitori contemporani, până în 1986, Teatrul a continuat să fie gazda pentru compoziţii de Luciano Berio (''La vera storia''), Franco Donatoni (''Atem'') şi Karlheinz Stockhausen (''Samstag aus Licht'').

În 1986, Riccardo Muti a fost numit director muzical. Din 1989 până în 1998, acesta a reintrodus lucrările cele mai îndrăgite: ''Rigoletto'', ''La Traviata'', ''Macbeth'', ''La forza del destino'' şi numeroase alte titluri ale lui Verdi, printre care ''Falstaff'' şi ''Don Carlo''.

La Scala a fost transformată în 1997, într-o fundaţie cu proprietate privată, deschizându-se astfel o etapă decisivă de modernizare. În 2005, Stephane Lissner, primul director din afara Italiei din istoria instituţiei, şi-a asumat funcţiile de CEO şi director artistic al Teatrului. La 7 decembrie 2005, la aniversarea a 250 de ani de la naşterea lui Mozart, stagiunea a fost deschisă cu ''Idomeneo'', dirijată de Daniel Harding.

Concertele dirijate de Herbert von Karajan, Dimitri Mitropoulos, Bruno Walter etc., cântăreţi de operă precum Maria Callas, Renata Tebaldi, Giuseppe Di Stefano, Mario Del Monaco etc., spectacole ale balerinilor Margot Fonteyn, Serge Lifar, Maya Plissetskaya, Rudolf Nureyev şi producţiile regizate de Luchino Visconti sau Giorgio Strehler aparţin, deopotrivă, istoriei teatrului. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.musement.com