logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: "Decolarea" (1971)

Image

Filmul "Decolarea", regizat de Timotei Ursu după un scenariu semnat de Constantin Stoiciu, a avut premiera în 1971 şi reprezintă debutul regizorului.

Paul Bentu (interpretat de Emil Hossu) terminase ca şef de promoţie o şcoală de aviaţie şi visa să fie pilot de elicoptere sau chiar de supersonice. Când a fost repartizat, pentru doi ani de stagiatură, la o unitate de aviaţie utilitară în judeţul Cluj, s-a considerat nedreptăţit, spunând că nu vrea să fie un "biet 'birjar al aerului'". Fire orgolioasă, el vrea să părăsească locul de muncă şi să renunţe la cariera de pilot, dar se trezeşte la realitate abia când se confruntă cu tragedia inundaţiilor din acea vreme şi asistă la sacrificiul şefului său, mai vârstnicul comandant Barcan (interpretat de Liviu Ciulei), în timpul misiunilor de salvare a persoanelor afectate de inundaţii, tragedia determinându-l să revină asupra deciziei, notează site-urile https://www.cinemagia.ro/ şi https://www.cinemaraton.ro/ în prezentarea filmului.

 


Criticul de film Eva Sîrbu scria, într-o cronică publicată în revista "Cinema" nr. 1 din ianuarie 1972, că " 'Decolarea' e un film potolit, făcut din situaţii ştiute - atât de ştiute încât ni se par banale", conform site-ului http://aarc.ro/.

"Un tânăr 'de viitor' pus să trăiască un prezent modest, acceptându-l şi împotrivindu-i-se în egală măsură. (...) Nerăbdarea lui e copilăroasă, neînţelegerea celorlalţi nedreaptă, nedreaptă este şi propria lui neînţelegere faţă de ei. (...) Neliniştea lui Hossu e mai pământeană - şi mai vulnerabilă; teribilismul lui e plin de farmec, răzvrătirea fragilă, iar aerul acela de copilărie neterminată, o copilărie care cere inconştient protecţie, completează exact trăsăturile acestui personaj... Protecţia aceea i-o oferă comandantul Barcan (interpretat de Liviu Ciulei cu o subtilitate rară şi cu o vădită plăcere), dar ea se izbeşte de neînţelegerea 'mânzului' şi această neînţelegere dă relaţiei lor o autenticitate care se răsfrânge asupra întregului film", nota Eva Sîrbu în cronica din revista "Cinema".

Criticul de film mai amintea că "datele personajelor ne sunt furnizate (...) ca din întâmplare".

"Barcan nu mai poate zbura pentru că e bolnav de inimă... soţia lui aşteaptă un copil; Valentina (excelenta Valentina creată de Monica Ghiuţă) poartă în ea complexul femeilor ne-frumoase, teama (...) că împlinirea ei nu poate fi în dragoste, dar şi speranţa că poate totuşi... şi toate astea ne sunt comunicate într-o replică: 'Şi nici măcar nu eram o femeie frumoasă'. (...) Nota violentă pătrunde (...) odată cu secvenţa inundaţiilor, pătrunde spectaculos, brutal, rupând aproape filmul, dar imediat făcând corp comun cu el, cu tot ce s-a întâmplat până atunci. E ca o trecere din registrul dramatic în cel tragic", scria criticul de film Eva Sîrbu în revista "Cinema".

Regizorul Timotei Ursu, care debuta în film cu această peliculă, declara, în revista "Cinema" nr. 11 din noiembrie 1971: "Sper că am reuşit să spun prin imagini câte ceva despre aviatori, aceşti oameni care-şi trăiesc mare parte din viaţă 'dincolo de ploaie', în înaltul cerului", conform site-ului http://aarc.ro/.

În acelaşi număr al revistei "Cinema", actorul Emil Hossu spunea că "unele roluri le primeşti cu un soi ciudat de bucurie fiindcă pe lângă ea se strecoară, mai totdeauna, şi puţină teamă născută dintr-un sentiment, mai mare sau mai mic, care obişnuit se numeşte responsabilitate", adăugând că "atunci când, în mare măsură, depinde de tine realizarea unui personaj ce trebuie să poarte în el o generaţie, care este chiar a ta, şi trebuie prin el s-o întruchipezi cu tot ce e bun şi rău, cu tot ce înseamnă dăruire şi nechibzuinţă, înţelegeri grave şi superficialitate, atunci vrei cu tot dinadinsul să izbuteşti".

"Paul Bentu, eroul meu, în mare parte rudă bună cu toţi furioşii şi nemulţumiţii, trăieşte mereu cu sentimentul unei existenţe pasagere ca replică la o aparentă imposibilitate de împlinire profesională. (...) Bentu e un îndrăgostit de meseria sa - zborul - şi permanent caută ceva, poate împlinirea profesională, poate dragostea, poate prietenia, poate toate la un loc. Orgolios, încăpăţânat, uşor inconştient şi dovedindu-se, în reacţiile sale adesea necontrolate, mai degrabă copilăros decât egoist, are nevoie de confruntarea cu dramatica primăvară a anului 1970, de un şoc brutal, pentru a cunoaşte realele dimensiuni şi valori", declara Emil Hossu, conform site-ului http://aarc.ro/..

Liviu Ciulei afirma, referindu-se la "Decolarea", că este "un film contemporan, realist", care "presupune condensarea pe ecran a unor imagini ale vieţii nu numai recognoscibile, dar şi esenţializate".

"Universul limitat de marginile ecranului este populat de personaje, adică de figuri care în timpul scurt al apariţiei lor trebuie să condenseze, în aspect fizic şi comportare, esenţa lor socială, caracteriologică, temperamentală, etc. Aceste două condiţii principale mi se pare c-au fost împlinite în realizarea filmului 'Decolarea', că au fost îmbrăcate într-o haină cinematografică a cărei alegere demonstrează certitudine şi gust şi creează unitatea de stil care leagă într-un tot regia, imaginea, sunetul, montajul", menţiona Liviu Ciulei, potrivit site-ului http://aarc.ro/.

Criticul de film Călin Căliman scria, într-o cronică publicată în revista "Contemporanul" din 17 decembrie 1971, că "Decolarea" este "un film de actualitate, (...) al unui regizor tânăr, o 'decolare' cinematografică promiţătoare, care încearcă să cuprindă în obiectiv gândurile unei generaţii".

"Tânărul care visa pilotări spectaculoase în înaltul cerului, acolo, dincolo de norii cei de toate zilele, (...) se vede pus în postura unui banal şi deloc poetic 'birjar al aerului', cu îndatorirea de a transporta bolnavi, sau medicamente, dintr-un loc în altul. (...) 'Decolarea' beneficiază (...) de un trio actoricesc de zile mari. (...) Acum, în rolul Valentinei (...), Monica Ghiuţă confirmă, se confirmă şi se depăşeşte. Prezenţa ei în cadru este, mereu, dublată de o revelatoare participare afectivă, personajul Valentinei impune prin autenticitate tocmai pentru că actriţa are un deosebit simţ al nuanţelor în caracterizarea psihologică, cuprinzând o gamă foarte diversă (...) de stări sufleteşti. Element uman de echilibru, de pondere, a dramei, comandantul Liviu Barcan este interpretat cu bine ştiuta sa discreţie în exteriorizare şi cu la fel de cunoscuta sa capacitate de interiorizare, de Liviu Ciulei (...). Marea revelaţie a 'Decolării" o constituie Emil Hossu, interpretul lui Paul Bentu. Actorul ne întâmpină cu un firesc captivant şi dezarmant", nota Călin Căliman, conform site-ului http://aarc.ro/.

Pe lângă Emil Hossu, Liviu Ciulei, Monica Ghiuţă, din distribuţia filmului mai fac parte actorii Emanoil Petruţ, George Motoi, Nicolae Mavrodin, Constantin Guriţă, Gheorghe Nuţescu, Radu Gheorghe, Carmen Galin. Coloana sonoră a peliculei include partituri semnate de compozitorul Tiberiu Olah. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.imdb.com

Afisari: 282

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 11-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul de film documentar Patricio Guzman

Regizorul Patricio Guzman Lozanes este unul dintre cei mai importanți documentariști din istoria cinematografiei latino-americane și mondiale. Opera sa, întinsă pe mai bine de șase decenii, reprezintă o cronică neîntreruptă a memoriei, a traumei istorice și a luptei pentru dreptate în Chile. S-a născut la 11 august 1941, în Santiago de

Documentare 11-08-2026 10:00

11 august - Ziua mondială a instrumentului muzical steelpan (ONU)

'Steelpan' (cunoscut și sub numele de 'pan' sau 'steel drum') este un instrument muzical originar din Trinidad și Tobago. Se utilizează folosind o pereche de bețe drepte cu vârf de cauciuc. Steelpan a apărut din grupurile de percuție de carnaval din Trinidad și Tobago de la începutul secolului al XX-lea, notează site-ul ONU,

Documentare 11-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 august

Ortodoxe Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mare Mc. Evplu, arhidiaconul Greco-catolice Sf. m. Euplu; Sf. Clara de Assisi Romano-catolice Ss. Clara, fc.; Suzana, m. Sfântul Nifon, patriarh al Constantinopolului, este pomenit &icir

Documentare 11-08-2026 05:32

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 august

Este a 223-a zi a anului 2026. Au mai rămas 142 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 14 m și apune la 20 h 27 m. Luna răsare la 04 h 07 și apune la 19 h 55 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 10-08-2026 09:00

FRAGMENT DE ISTORIE: Primul omnibus a circulat la Nantes (10 august 1826)

La Nantes, în Franța, omul de afaceri și pionierul transportului public Stanislas Baudry (1777-1830) a deschis prima linie de omnibus la 10 august 1826, potrivit https://www.1-jour.fr/. Cele două trăsuri trase de cai, fiecare cu o capacitate de 16 persoane, ofereau servicii gratuite între centrul

Documentare 10-08-2026 09:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 180 de ani de la fondarea Institutului Smithsonian (10 august)

La 10 august 1846 a fost creat, în baza unui document al Congresului american, semnat de președintele James K. Polk (1845-1849), Institutul Smithsonian - cel mai mare complex muzeal, educațional și de cercetare din lume, cuprinzând 21 de muzee, 14 centre educaționale și de cercetare, precum și Grădina Zoologică Națională, conform

Documentare 10-08-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 10 august

Ortodoxe Sf. Mc. Laurențiu (arhidiaconul); Sf. Sfințit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit Duminica a 9-a după Rusalii Greco-catolice Sf. arhidiac. m. Laurențiu Romano-catolice Sf. Laurențiu, diacon m. Sfântul Mucenic Laurențiu este p

Documentare 10-08-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 august

Este a 222-a zi a anului 2026. Au mai rămas 143 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 13 m și apune la 20 h 29 m. Luna răsare la 02 h 26 și apune la 19 h 16 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 09-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Audrey Tautou

Actrița Audrey Tautou s-a născut la 9 august 1976, la Beaumont, Auvergne, în Franța. Și-a început cariera în filme de televiziune la sfârșitul anilor 1990 și a câștigat un concurs de căutare a talentelor sponsorizat de o companie media franceză în 1999. Mai târziu în acel an, a apărut în primul ei rol impor

Documentare 09-08-2026 08:00

9 august - Ziua internațională a popoarelor indigene (ONU)

La 9 august este celebrată Ziua internațională a popoarelor indigene, sub auspiciile Națiunilor Unite. Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 13 septembrie 2007, Declarația Națiunilor Unite pentru drepturile popoarelor indigene. Adoptarea documentului a reprezentat un moment important pentru cooperarea și solidaritatea între popoarele indigene și statele

Documentare 09-08-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 august

Ortodoxe Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. care au pătimit pentru icoana lui Hristos Duminica a 10 după Rusalii Greco-catolice Duminica a 10-a după Rusalii. Sf. ap. Matia; Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), Patroana Europei Romano-catolice Duminica a 19-a de peste an Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein

Documentare 09-08-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 august

Este a 221-a zi a anului 2026. Au mai rămas 144 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 12 m și apune la 20 h 30 m. Luna răsare la 01 h 36 și apune la 18 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 08-08-2026 11:00

DOCUMENTAR: Fostul jucător profesionist de tenis Roger Federer împlinește 45 de ani (8 august)

Roger Federer este unul dintre cei mai eleganți și compleți jucători din istoria tenisului. Născut la 8 august 1981 în Basel, Elveția, potrivit www.rogerfederer.com, a dominat circuitul ATP timp de aproape două decenii, redefinind standardele excelenței în 'sportul alb'. Pasionat de

Documentare 08-08-2026 08:00

8 august - Ziua ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est)

Ziua ASEAN, sărbătorită anual pe 8 august, marchează fondarea Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) în 1967, odată cu semnarea Declarației ASEAN, cunoscută și sub numele de Declarația de la Bangkok. ASEAN a jucat un rol vital în promovarea creșterii economice, a progresului social și a dezvoltării culturale în regiune. Celebrarea Zilei ASEAN evi

Documentare 08-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 august

Ortodoxe Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia; Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului, și Miron, episcopul Cretei Greco-catolice Sf. ep. m. Emilian; Sf. Dominic Romano-catolice Sf. Dominic, pr. Sfântul Preot Mucenic Alexandru d