Nicolae Linca este o legendă a boxului românesc. Până în prezent, este singurul pugilist din ţara noastră care a cucerit medalia olimpică de aur. Performanţa sa a fost cu atât mai impresionantă, cu cât a luptat, pe parcursul întregii competiţii olimpice, cu un deget fracturat.

S-a născut la 1 ianuarie 1929, în localitatea Cergăul Mare, judeţul Alba, potrivit site-ului oficial al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, cosr.ro.

A debutat ca boxer în 1944, conform lucrării "Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului din România" (Ed. Aramis, Bucureşti, 2002). A fost legitimat, timp îndelungat, la Clubul Dinamo Bucureşti, unde a cucerit de patru ori titlul de campion naţional.

Medalia olimpică de aur a fost câştigată la categoria semimijlocie, 69 kilograme, la ediţia Jocurilor Olimpice de vară de la Melbourne, Australia, în 1956. În primele trei meciuri ale competiţiei, românul, în vârstă de 27 de ani, a trecut la puncte, fără emoţii, de Hector Hatch din Fiji, apoi de sud-africanul Nicholas Andre şi, în semifinală, de englezul Nicholas Gargano.

În finală, l-a învins, tot la puncte, pe redutabilul irlandez Frederick Tiedt. Nicolae Linca a boxat în meciul decisiv, care avea să fie meciul vieţii sale, cu degetul mare de la mâna dreaptă fracturat, fiind astfel obligat să mizeze în principal pe loviturile de stânga. Decizia juriului a fost 3-2 în favoarea pugilistului român. Este singurul titlu olimpic la box din istoria sportului românesc.

Peste ani, Nicolae Linca avea să mărturisească faptul că îşi fracturase degetul încă din meciul cu Hector Hatch. A boxat întreaga competiţie cu acest cumplit dezavantaj. Puncţiile cu anestezic făcute de medicul lotului nu au reuşit să îi atenueze durerile.

În cartea sa "Mirajul ringului" (Editura Uniunii de Cultură Fizică şi Sport, 1964), Nicolae Linca a rememorat finala istorică disputată în seara zilei de 28 noiembrie 1956.

"Durerea mâinii îmi înceţoşase vederea şi chiar judecata. Pauză. Aş vrea să spun că am ajuns la capătul puterilor, dar simt că n-am dreptul să spun asta.

După câteva lovituri, mâna dreaptă mi se pare un simplu ciot la capătul căruia se află o mănuşă cu plumb. Urechile îmi ţiuie, genunchii îmi tremură şi văd, în loc de unul, doi adversari. Nu-i nimic! Voi da în amândoi. Şi de-o mai apărea unul, mă voi lupta şi cu el", scria în lucrarea amintită eroul de la Melbourne.

A mai avut în palmares medalii de bronz, la categoria semimijlocie, obţinute la Campionatele Europene de la Varşovia (1953) şi Berlin (1955), precum şi la Campionatul Mondial Universitar din 1951, potrivit lucrării citate.

De-a lungul carierei, a disputat 306 meciuri, dintre care a pierdut doar 25.

După ce a agăţat mănuşile în cui, a devenit antrenor de box în Alba Iulia. Maestru Emerit al Sportului, Nicolae Linca a fost distins cu Ordinul Muncii, clasa a II-a.

În 1973, a fost trecut în rezervă de la clubul Dinamo, cu gradul de locotenent-colonel.

În decembrie 2005, Nicolae Linca a fost decorat cu Ordinul "Meritul Sportiv" clasa I.

Începând cu anii 1990, fostul mare pugilist s-a confruntat cu probleme de sănătate. A avut coxartroză la şoldul drept, precum şi două maladii care nu îi ocolesc pe mulţi dintre practicanţii boxului la nivel de performanţă: Parkinson post-traumatic şi Alzheimer.

În ultimii ani ai vieţii, s-a retras în localitatea Feisa, din judeţul Alba. S-a stins din viaţă în ziua de 27 iunie 2008. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: muzeulsportuluiromania.ro