Criticul, istoricul literar şi prozatorul Eugen Lovinescu s-a născut la 31 octombrie 1881, la Fălticeni, judeţul Suceava.

A urmat şcoala gimnazială ''Alecu Donici'' din localitatea natală (1892-1896), unde a fost coleg cu Mihail Sadoveanu, apoi cursurile liceale la Iaşi (1896-1899), avându-i ca profesori pe Aron Densuşianu, J.B. Hétrat, Simion Mehedinţi, M. Pompiliu.

În 1903, a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, secţia de limbi clasice unde a audiat cursurile lui Titu Maiorescu, C. Rădulescu-Motru, Ovid Densuşianu şi Nicolae Iorga şi i-a avut printre colegi pe Panait Cerna, Ion Petrovici, D. Caracostea, potrivit volumelor ''Dicţionarul de literatură română'' (Editura Univers, Bucureşti, 1979) şi ''Dicţionarul General al Literaturii Române'' (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).

A debutat în 1904 în suplimentul literar al ziarului "Adevărul", făcându-se apoi cunoscut prin foiletoanele publicate în "Epoca" (1904-1906) - adunate ulterior în volumul "Paşi pe nisip" (I-II, 1906).

În 1906, a plecat în Franţa, la Sorbona, pentru studii de doctorat în litere, pe care le-a absolvit în 1909, cu teza ''Jean-Jacques Weiss et son oeuvre littéraire'' şi teza complementară ''Les Voyageurs français en Grece au XIX-e siecle''.

Reîntors în ţară, în 1910, a predat la mai multe licee bucureştene - ''Matei Basarab'', ''Spiru Haret'', ''Mihai Viteazul'' - şi a fost docent la Facultatea de Litere din Bucureşti unde a ţinut un discurs despre Costache Negruzzi.

Eugen Lovinescu a scris numeroase articole politice, apărute în ''Flacăra", "Lectura pentru toţi", "Naţionalul", "Românul", grupate apoi în volumele "Pagini de război" (1918) şi "În cumpăna vremii" (1919). A editat magazinul ilustrat "Lectura pentru toţi" (1918-1920) şi revista ce avea să impună o nouă direcţie în literatura postbelică - "Sburătorul" (1919-1922; serie nouă, 1926-1927), patronând, până la sfârşitul vieţii, şi cenaclul cu acelaşi nume.

Eugen Lovinescu, Critice, cu dedicaţie către Ion Jalea.

Sursa foto: www.historic.ro

De-a lungul timpului, a colaborat la diverse publicaţii ale vremii între care: ''Viaţa românească'', ''Convorbiri literare'', ''Viitorul'', ''Flacăra'', ''Rampa'', ''Naţionalul'', ''Adevărul literar şi artistic'', ''Revista Fundaţiilor Regale'', ''Timpul'', ş.a, potrivit ''Dicţionarului General al Literaturii Române'' (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).

Criticul Eugen Lovinescu şi-a sistematizat ideile în foiletoanele apărute în "Sburătorul", fixând o nouă doctrină, pe care a numit-o "modernism", teorie expusă în prima şi cea mai controversată lucrare a sa de sinteză: "Istoria civilizaţiei române moderne" (I-III, 1924-1925). O altă sinteză este "Istoria literaturii române contemporane" (I-VI, 1926-1929), în care a formulat o nouă teorie - "Mutaţia valorilor estetice" (în volumul VI). Autorii şi portretele critice din "Critice", precum şi din "Istoria civilizaţiei române moderne" şi "Istoria literaturii române contemporane" sunt reluate şi îmbogăţite, sub latura morală, în "Memorii" (I-III, 1930-1937) şi "Aqua Forte" (1941).

A scris peste 60 de volume de critică, istoriografie literară, proză, traduceri. Ca istoric literar, a lăsat multe lucrări de valoare, pe lângă monografiile "Gr. Alexandrescu" (1910), "C. Negruzzi" (1913), "Gh. Asachi" (1921), între care: "Petre Carp" (1941), "Titu Maiorescu şi posteritatea lui critică" (1943), "Antologia ideologiei junimiste" (1942). De asemenea, a scris şi două romane despre Mihai Eminescu ("Mite", 1934; "Bălăuca", 1935), nuvele, scenete, fantezii, romane reluate sub diferite titluri ("Aripa morţii", "Comedia dragostei", "Lulu", "Viaţă dublă"), teatru (drama în trei acte "De peste prag", 1906), traduceri din operele lui Homer, Tacit, Vergiliu.

A murit la 16 iulie 1943, la Bucureşti. A devenit membru titular post-mortem al Academiei Române, la 10 septembrie 1991. AGERPRES/ (Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.armoniiculturale.ro