Desemnarea directorului Serviciului Român de Informaţii (procedură)
La 3 iulie 2023, Eduard Hellvig a anunţat că renunţă la funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, susţinând că a discutat "deschis" pe această temă cu preşedintele Klaus Iohannis în ultimele săptămâni.
"Este momentul să constat că obiectivele profesionale pe care mi le-am propus la preluarea mandatului de director al SRI au fost îndeplinite. Prin urmare, pot să închei etapa de viaţă pe care am parcurs-o în fruntea SRI. Încheierea mandatului meu este o decizie pe care am discutat-o deschis în ultimele săptămâni cu preşedintele României, căruia îi mulţumesc cu acest prilej pentru susţinerea constantă arătată de-a lungul acestor ani la conducerea Serviciului. L-am informat şi pe preşedintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Este o decizie ale cărei raţiuni au fost înţelese pe deplin şi pe care vi le împărtăşesc şi dumneavoastră", a spus Eduard Hellvig într-o declaraţie de presă la sediul SRI, la 3 iulie 2023.
Prim-adjunctul directorului Serviciului Român de Informaţii, generalul Răzvan Ionescu, urmează să preia conducerea interimară a instituţiei după demisia lui Eduard Hellvig. Potrivit articolului 24 din Legea 14/1992, directorul Serviciului Român de Informaţii are un prim-adjunct, care este şi înlocuitorul legal al acestuia.
***
Serviciul Român de Informaţii (SRI) este condus de un director cu rang de ministru, numit de Parlament la propunerea Preşedintelui României, potrivit portalului oficial al instituţiei - www.sri.ro.
Potrivit Legii nr. 14 din 24 februarie 1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, directorul SRI are rang de ministru, fiind numit de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comună, la propunerea Preşedintelui României.
Numirea se face în urma audierii celui propus de către comisia însărcinată să exercite controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, care va prezenta un raport în faţa celor două camere ale Parlamentului (art. 23 din Legea nr. 14/1992).
Votul în acest caz este secret şi se exercită prin buletine de vot, potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, (art. 13 şi 99). Numirea în plenul reunit a directorului SRI se concretizează printr-o hotărâre a Parlamentului şi se face cu votul majorităţii membrilor prezenţi, conform cu art. 76, alin. 2 din Constituţia României: "Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră".
La numirea în funcţie, directorul depune în faţa Parlamentului următorul jurământ: "Eu, ..., jur că voi îndeplini de bună-credinţă şi nepărtinire, în deplinul respect al Constituţiei şi legilor tarii, atribuţiile ce-mi revin în calitate de director al Serviciului Român de Informaţii." (art. 23 din Legea nr. 14/1992).
Eliberarea din funcţie a directorului Serviciului Român de Informaţii se face de către Parlament, în şedinţa comună a celor două Camere, la propunerea Preşedintelui României sau a cel puţin o treime din numărul total al deputaţilor ori al senatorilor, se mai arată în Legea nr. 14/992.
În executarea atribuţiilor ce revin Serviciului Român de Informaţii, directorul emite, potrivit legii, ordine şi instrucţiuni.
Directorul este secondat de un prim-adjunct pentru zona de informaţii-operaţiuni şi de trei adjuncţi. Prim-adjunctul şi adjuncţii directorului au rang de secretar de stat şi sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea directorului Serviciului Român de Informaţii (art. 24 din Legea nr. 14/1992).
Organismul deliberativ al Serviciului Român de Informaţii este Consiliul Director, compus din directorul Serviciului Român de Informaţii, prim-adjunctul şi adjuncţii acestuia, precum şi din şefi ai unor unităţi centrale şi teritoriale. Preşedintele Consiliului Director este directorul Serviciului Român de Informaţii, conform www.sri.ro.
Biroul Executiv al Consiliului Director asigură conducerea operativă a Serviciului Român de Informaţii şi îndeplinirea hotărârilor Consiliului Director. Este alcătuit din directorul Serviciului Român de Informaţii, prim-adjunctul şi adjuncţii săi (art. 16 şi 21 din Legea nr. 14/1992).
***
Serviciul Român de Informaţii este organul de stat specializat în domeniul informaţiilor privitoare la siguranţa naţională a României, parte componentă a sistemului naţional de apărare, activitatea sa fiind organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Activitatea Serviciului Român de Informaţii este controlată de Parlament. Anual sau când Parlamentul hotărăşte, directorul Serviciului Român de Informaţii prezintă acestuia rapoarte referitoare la îndeplinirea atribuţiilor ce revin Serviciului Român de Informaţii, potrivit legii. Controlul este exercitat de către o comisie comună a celor două camere ale Parlamentului.
***
Directorii SRI din 1990 până în prezent au fost: Virgil Măgureanu (mart. 1990 - apr. 1997); Costin Georgescu (mai 1997 - dec. 2000); Radu Timofte (febr. 2001 - iul. 2006); Florian Coldea (interimar; iul. - oct. 2006); George Maior (oct. 2006 - ian. 2015); Eduard Hellvig (mart. 2015 - iul. 2023) AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 17 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. 11 miniștri sunt propuși de PSD și 6 miniștri sunt independenți: * Prim-ministru - Luca Niculescu;
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau













