Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi împreună de Biserică în ziua de 29 iunie.

Sfântul Petru, unul dintre cei doisprezece apostoli, fratele Sfântului Apostol Andrei, era de origine din Bethsaida, localitate aflată în apropierea Lacului Tiberiadei. Numele lui Petru a fost Simon. La acceptarea lui ca apostol, primeşte numele de Chifa, echivalentul lui Petru în aramaică, ceea ce înseamnă 'piatră'. Asemenea fratelui său, el a fost pescar.

În timpul activităţii de pe pământ a Mântuitorului, Petru a fost de faţă în toate ocaziile, când doar un grup restrâns dintre ucenici au fost admişi (Matei 9. 18-26; 17, 1-8; 26, 37). Deşi privilegiul de a fi descoperit că Iisus este Mesia îi revine Sfântului Apostol Andrei (Ioan 1,41), Petru este cel care afirmă cu mai multă tărie acest lucru, fapt pentru care Mântuitorul îl evidenţiază (Matei 16, 13-20). Cu toate acestea, Petru nu este statornic în credinţa sa în Hristos.

Sfântul Apostol Petru, cu voia lui Dumnezeu, a fost lăsat să se lepede de trei ori de Hristos, în vremea Sfintelor Sale Patimi.

Trei sunt motivele pe care Părintele Cleopa Ilie le arată ca fiind întemeiate pentru această cădere a Sfântului Petru: pentru a se smeri mai mult, pentru a plânge mai cu amar în toată viaţa sa, aşa cum arată Sfântul Evanghelist Matei: "Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar" (Matei, 26, 75). Cea de-a treia pricină a fost că durerea şi dragostea sa pentru Hristos vor mări mila Sfântului Petru pentru cei păcătoşi.

După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru, verhovnicul celorlalţi apostoli, se umple cu nespusă râvnă şi putere de sus; lepădă frica, aruncă vălul îndoielii, lasă toată neştiinţa şi începe primul a vorbi despre Hristos în adunări, pe străzile Ierusalimului, în templul lui Solomon. Peste tot învaţă, face minuni, vindecă bolnavi, mustră, suferă închisoare.

În ceea ce priveşte activitatea sa misionară, se ştie că Sfântul Apostol Petru a propovăduit la Ierusalim, în Iudeea, în Samaria, în Asia Mică, până în Babilon.

Ajunge la Roma în timpul celei de a doua captivităţi a Sfântului Apostol Pavel, sau cel mai devreme după revenirea acestuia din Spania şi înainte de a face călătoria de rămas bun în Asia Mică şi Macedonia. Aici, la Roma, Sfântul Apostol Petru s-a săvârşit prin moarte martirică, alături de Sfântul Pavel, în timpul persecuţiei neroniene.

Sfântul Petru a fost răstignit cu capul în jos, după propria lui dorinţă, şi a fost înmormântat, potrivit mărturiei preotului roman Caius, slujitor în timpul episcopatului lui Zefirin (199-217), pe dealul Vatican. Descoperirile arheologice de sub Basilica Sfântului Petru au confirmat tradiţia.

Pe lângă cele opt cuvântări păstrate în Faptele Apostolilor (I, 15-24; 2, 14-41; 3, 1 2-26; 4, 8-2 1; 5, 29-42; 1 0, 34-48; 1 1 , 4-17; 5, 5-11), de la Sfântul Petru au rămas două epistole care îi poartă numele: I şi II Petru. Prima epistolă a fost scrisă din Babilon (anul 63-64), iar a doua, de la Roma (anul 67).

* Sfântul Pavel, Apostolul neamuriIor, s-a născut într-o familie de evrei descendentă din seminţia lui Veniamin, în Tarsul Ciliciei, probabil în primii ani ai erei creştine, primind numele de Saul.

A fost crescut şi educat în tradiţia fariseică, se pare, la Ierusalim, desăvârşindu-şi educaţia sub îndrumarea vestitului rabin Gamaliel (Faptele Apostolilor 26, 5).

Aparţinând diasporei evreieşti, Pavel cunoştea şi vorbea limba greacă şi era familiarizat cu cultura şi civilizaţia elenistă. În plus, el deţinea şi cetăţenia romană. Deşi căsătoria era una din obligaţiile unui fariseu, Saul (numele ebraic) nu se căsătoreşte.

Întrucât fiecare rabi trebuia să aibă o meserie, el învaţă să ţeasă pânză pentru corturi.

Saul devine unul din cei mai aprigi persecutori ai creştinilor, văzând în credinţa creştină un duşman de moarte al tradiţiei legaliste iudaice. Este martor al martirizării Sfântului Ştefan, păzind hainele celor care l-au lovit cu pietre până l-au omorât.

Faptele Apostolilor relatează despre persecuţia pe care el însuşi o conducea împotriva creştinilor (8, 3). În drum spre Damasc, unde se îndrepta pentru a-i aresta pe creştinii de acolo şi a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecaţi, Saul trăieşte momentul de răscruce care îi va schimba viaţa.

Îi vorbeşte Mântuitorul Iisus Hristos.

"Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: 'Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?' Iar el a zis: 'Cine eşti, Doamne?' Şi Domnul a zis: 'Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă'. (Fapte 9, 3-5)

Evenimentul, relatat de trei ori în Faptele Apostolilor (9, 1-19; 22, 5-16 şi 26, 12-18), îl transforma pe Saul, dintr-un înflăcărat prigonitor al creştinilor, în cel mai mare propovăduitor al Evangheliei lui Hristos.

"Şi pentru că nu mai vedeam, din cauza strălucirii acelei lumini, am venit în Damasc, fiind dus de mână de către cei ce erau împreună cu mine. Iar un oarecare Anania, bărbat evlavios, după Lege, mărturisit de toţi iudeii care locuiau în Damasc, venind la mine şi stând alături, mi-a zis: 'Frate Saule, vezi iarăşi!' Şi eu în ceasul acela l-am văzut". (Fapte 9, 11-13)

Saul este botezat de către Anania. Propovăduieşte apoi la Damasc, că Iisus este Fiul lui Dumnezeu (Fapte 9, 20).

Sfântul Pavel a făcut trei călătorii misionare, propovăduind ziua şi noaptea, cu timp şi fără timp, vestea cea bună, mai întâi în Antiohia, în Cipru; apoi în Asia Mică, în Pamfilia, Frigia, Galatia cu cetăţile Listra, Iconiu, Derbe, Milet, şi Efes, unde a pătimit multe de la păgâni şi iudei. Apoi, îndemnat de Duhul Sfânt (Fapte 16, 9), a trecut în Macedonia şi în Ahaia (Grecia), propovăduind în cetăţile Filipi, Bereea, Tesalonic, Corint, şi Atena.

Întărind cu multe minuni cele propovăduite de el, a rânduit în toate cetăţile preoţi şi episcopi la bisericile întemeiate printre păgâni, precum pe Timotei la Efes şi pe Tit în insula Creta. Apoi Sfântul Apostol Pavel s-a suit pentru ultima oară la Ierusalim, unde a fost prins de evrei şi ţinut în lanţuri şi în temniţă peste doi ani.

La cerea sa, a fost dus apoi cu mari primejdii la Roma, predicând şi aici Evanghelia mântuirii încă doi ani. În anul 64, la ordinul împăratului Nero, a fost prins şi i s-a tăiat capul, în Roma.

Sfântul Apostol Pavel rămâne, fără egal, între cei care şi-au asumat sarcina de a propovădui învăţătura creştină.

Gândirea sa teologică izvorăşte din experienţă, din trăire, mai mult decât dintr-un discurs raţional, deoarece Pavel ni se descoperă ca trăitor mistic care a izbutit să pătrundă realitatea tainică a tuturor lucrurilor în Hristos. ("Dicţionar enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu", 2003)

Cele 14 Epistole ale sale sunt incluse în canonul Noului Testament. Dintre acestea, Epistola a doua către Timotei (Roma, 66) este considerată ca fiind "testamentul spiritual" al Sf. Apostol Pavel. (surse: "Dicţionar enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu", Remus Rus, 2003; vol. "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", Arhimandrit Cleopa Ilie, 1996) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.str.crestin-ortodox.ro