ATUNCI ŞI ACUM: Biserica Sfântul Ilie – Rahova
Biserica Sfântul Ilie - Rahova, monument istoric şi de artă al Capitalei, este situată în vecinătatea Pieţei Unirii şi a Patriarhiei, pe strada Sfântul Ilie nr. 5.
Istoria acestei biserici începe la finalul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Astfel, în 1724 (20 iulie) o însemnare în Anatefterul (sau Condica de rânduieli a visteriei domneşti) consemna o donaţie de ceară şi bani a domnitorului Nicolae Alexandru Mavrocordat (1719-1730), făcută către biserica Sfântul Ilie Proorocul din mahalaua Mitropoliei, menţionează site-ul instituţiei de cult, https://www.sfilierahova.ro/.
La jumătatea secolului al XVIII-lea, biserica din lemn de pe malul Dâmboviţei a fost restaurată de către monahul Isaia Novăceanul - împreună cu sora sa, Alexandra, şi soţul ei, Tănase (Athanasie) - fiind construită din zid în anii 1746-1748 şi înzestrată de ctitorii ei cu obiecte de cult (dintre care unele se mai păstrează până în prezent în biserica nouă). Această a doua biserică a dăinuit peste 90 de ani, rezistând cutremurelor din 26 martie 1790, 27 noiembrie 1793 şi din februarie 1794, notează site-ul http://parohia_sfantul_ilie_rahova.crestinortodox.ro/.
După cutremurul din 14 octombrie 1802, care a zdruncinat-o din temelii, biserica a fost demolată, în 1837. Atunci a început construirea celei de-a treia biserici, pe acelaşi loc, când vornicul Fotache Ştirbei a hotărât să zidească o biserică, cu hramul Sfânta Treime chiar în curtea caselor sale. Construcţia noii biserici a avut loc în perioada 1837-1838, dar după moartea lui Fotache Ştirbei lucrările de construcţie au fost coordonate de o "Diată" condusă de Episcopul Neofit al Râmnicului şi s-au finalizat prin sfinţirea noii biserici, la 15 august 1838.
Deşi noua biserică a primit hramul Sfânta Treime, ea a continuat să fie cunoscută sub vechea denumire: Biserica Sfântul Ilie de pe Podul Caliţii. După 1860, când Podul Caliţii a devenit Calea Craiovei, a fost numită Biserica Sfântul Ilie - Calea Craiovei. Denumirea Biserica Sfântul Ilie - Rahova a primit-o în anul 1878, după victoria armatei române împotriva turcilor, în Războiul de Independenţă din 1877, când Calea Craiovei a căpătat numele Calea Rahovei, precizează site-urile https://www.sfilierahova.ro/ şi http://parohia_sfantul_ilie_rahova.crestinortodox.ro/.

Foto 1 - Biserica Sf. Ilie din Bucureşti (biserică translatată), 1984/ARMAND ROSENTHAL/Arhiva istorică AGERPRES
Foto 2 - Biserica "Sfântul Ilie - Rahova", din zona Pieţei Unirii, 2022/SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
La 15 august 1838, biserica nouă, cu hramul Sfintei Treimi, a fost târnosită, luând de la bisericile precedente vechi, pe locul cărora a fost clădită, şi hramul Sfântului Prooroc Ilie, ca un al doilea hram. Ctitoria vornicului Fotache Ştirbei este actuala biserică, a treia, în ordinea bisericilor cu hramul Sfântul Prooroc Ilie, ridicate în acelaşi loc de sub poalele Dealului Mitropoliei, pe parcursul a trei veacuri, scrie site-ul http://parohia_sfantul_ilie_rahova.crestinortodox.ro/.
Frescele bisericii au fost realizate în 1874 de celebrul pictor Gheorghe Tăttărescu. Acesta s-a semnat pe peretele naosului, în partea de jos a icoanei ce-l reprezintă pe Sfântul Gheorghe.
Biserica Sfântul Ilie - Rahova este impresionantă ca arhitectură, fiind o construcţie pe un plan dreptunghiular, având dimensiunile de 25 de metri lungime şi 12 metri lăţime, cu o absidă semicirculară şi o cupolă joasă pe naos, cu plafon din gard de nuiele de alun de 7 metri în diametru şi zece ferestre. Zidurile groase de un metru şi picioarele lungi ale arcurilor au permis construirea în interior - în dreptul celor două strane - a unei forme ovale a pereţilor. Stilul este o combinaţie între elemente de stil bizantin (la cupolă) şi gotic (la ferestre), fapt ce-i conferă o siluetă aparte, notează site-urile amintite.

Foto 1 - Biserica Sf. Ilie din Bucureşti (biserică translatată), 1984/ARMAND ROSENTHAL/Arhiva istorică AGERPRES
Poza 2 - Biserica "Sfântul Ilie - Rahova", din zona Pieţei Unirii, 2022/SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
Deasupra pronaosului este o turlă înaltă, cu patru ferestre mari. În interior, sunt trei rânduri de stâlpi pe care se sprijină arcadele celor trei bolţi ale bisericii. Catapeteasma este ornamentată cu sculpturi în lemn, poleite cu aur.
În anul 1936, Comisia Monumentelor Istorice - al cărei preşedinte era Nicolae lorga - a declarat biserica Sfântul Ilie - Rahova drept monument istoric.
Lăcaşul de cult a trecut, pe parcursul anilor, nu doar prin cutremure, ci şi prin procedeul de translatare (deplasare a clădirilor prin translaţie) inventat de inginerul constructor Eugeniu Iordăchescu (n. 9 noiembrie 1929 - d. 5 ianuarie 2019). Biserica Sfântul Ilie - Rahova a fost mutată prin acest procedeu, în 1984, fiind salvată de la demolare - întrucât stătea "în calea" construirii bulevardului care urma să unească Piaţa Unirii de "Casa Poporului" (actualul Palat al Parlamentului).
După decembrie 1990, biserica a fost restaurată integral (interior şi exterior). Ulterior au mai avut loc restaurări ale bisericii - în perioadele 1992-1993, 2005-2006, 2007-2008, 2012-2013, precizează sursele amintite. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu; redactori Arhiva Foto: Florin Vlădescu, Elena Bălan; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 17 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. 11 miniștri sunt propuși de PSD și 6 miniștri sunt independenți: * Prim-ministru - Luca Niculescu;
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau













