Proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 iunie 2019 prin Rezoluţia A/RES/73/300, Ziua internaţională a sărbătorii solstiţiului este celebrată, din anul 2020, în ziua de 21 iunie.

ONU a decis marcarea solstiţiului ca întruchipare a unităţii moştenirii culturale şi a tradiţiilor de secole. Cultura reprezintă ansamblul caracteristicilor spirituale, materiale, intelectuale şi emoţionale distinctive ale unei societăţi sau ale unui grup social şi cuprinde, pe lângă artă şi literatură, stiluri de viaţă, moduri de a trăi, sisteme de valori, tradiţii şi credinţe. Astfel, cultura se află în centrul dezbaterilor contemporane despre identitate, coeziune socială şi dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere, se menţionează pe www.un.org/en/observances/solstice-day.

Prin urmare, în societăţile noastre din ce în ce mai diverse, este esenţial să se asigure o interacţiune armonioasă între oameni şi grupuri cu identităţi culturale variate şi dinamice, precum şi disponibilitatea acestora de a trăi împreună. În acest sens, diversitatea culturală este moştenirea comună a umanităţii şi ar trebui recunoscută şi afirmată în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare, se notează pe site-ul dedicat zilei.

Conştientă de faptul că solstiţiile şi echinocţiile simbolizează fertilitatea pământului, sistemele agricole şi de producţie alimentară, moştenirea culturală şi tradiţiile lor milenare, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a recunoscut că celebrarea acestor evenimente este o întruchipare a unităţii moştenirii culturale şi a tradiţiilor de secole şi joacă în continuare un rol semnificativ în consolidarea legăturilor dintre popoare pe baza respectului reciproc şi a idealurilor de pace şi bună vecinătate. Prin urmare, a recunoscut ziua de 21 iunie drept Zi internaţională a sărbătorii solstiţiului.

Festivalurile focului au loc în munţii Pirinei în fiecare an în aceeaşi noapte, cea a solstiţiului de vară, când soarele este la zenit. Odată ce se lasă noaptea, oamenii din diferite oraşe şi sate poartă torţe aprinse în josul munţilor pentru a aprinde o varietate de faruri construite în mod tradiţional. Coborârea este un moment special pentru tineri, semnificând trecerea de la adolescenţă la maturitate. Festivalul este considerat un moment pentru regenerarea legăturilor sociale şi întărirea sentimentelor de apartenenţă, identitate şi continuitate cu sărbători, inclusiv folclor popular şi mese comunale. Rolurile sunt atribuite anumitor persoane. Adesea, fetele tinere necăsătorite aşteaptă sosirea făcliilor în sat cu vin şi produse de patiserie dulci. Dimineaţa, oamenii adună jar sau cenuşă pentru a-şi proteja casele sau grădinile. Elementul are rădăcini adânci în comunităţile locale şi se perpetuează datorită unei reţele de asociaţii şi instituţii locale. Cel mai important loc de transmitere este familia, unde oamenii păstrează vie amintirea acestei moşteniri.

Din cele mai vechi timpuri, şi la români, solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi de sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstiţiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul a fost mutat pe 24 iunie - ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul. Atotputernicia Soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. În timp, Noaptea de Sânziene - cum este denumită în folclorul românesc - a devenit o sărbătoare populară cu caracter tradiţional.

Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.

Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiţii. În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximaţie din 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost poziţionate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstiţiului de iarnă, să cadă într-un anumit fel.

Solstiţiile şi echinocţiile sunt momente astronomice care delimitează cele patru anotimpuri, care se produc atunci când Soarele ocupă aparent o anumită poziţie pe cer. După cum este cunoscut, mişcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mişcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor şi nopţilor la diferite momente ale anului, datorită poziţiei aproximativ fixe în spaţiu a axei de rotaţie a Pământului, precum şi a înclinării sale faţă de planul orbitei acestuia. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.un.org