Inginerul Aurel Avramescu, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 17 iunie 1903, la Radna, judeţul Arad. Renumit pentru preocupările sale în domeniile telecomunicaţiilor, energeticii, electrotehnicii şi automaticii, inginerul Aurel Avramescu a participat la lucrările de modernizare în reţeaua telegrafică din România, după cum indică dicţionarul "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

Şi-a făcut studiile liceale la Arad, apoi cursuri de matematică la Universitatea din Cluj, iar între 1922-1928 a urmat cursurile Şcolii Politehnice din Dresda, devenind în 1928 inginer electrician. În 1937 şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul "Contribuţii la calculul încălzirii la scurtcircuit", iar în 1943 a obţinut titlul de doctor docent.

A fost şef de laborator la Institutul de Energetică şi apoi la Institutul de Cercetări şi proiectări Electrotehnice în probleme privitoare la proiectarea de echipamente de conectare electrică, de joasă şi înaltă tensiune (1951-1964). A fost director general al Centrului de Documentare Ştiinţifică şi redactor responsabil al revistelor "Electrotehnica" (1965-1971) şi "Progresele ştiinţei" (1964-1974).

În domeniul lucrărilor de modernizare în reţeaua telegrafică din România a avut o contribuţie însemnată, fiind şi autor al lucrărilor "Necesitatea reorganizării reţelelor telegrafice", "Contribuţiuni la raţionalizarea reţelei telegrafice din România" şi "Teleimprimatoare în serviciul industriei româneşti" (1937).

În domeniul energeticii, a introdus metode de calcul al curenţilor de scurtcircuit. A fost cel care a semnalat perspectivele energiei nucleare ("Combustibilul nuclear şi viitorul problemei energetice" - 1942) şi, de asemenea, a studiat problemele energetice ale Cosmosului ("Energetica mondială în perspectiva sfârşitului de mileniu", în colab.), potrivit sursei citate mai sus.

În domeniul electrotehnicii, a studiat mai ales efectele termice produse de curenţii electrici în conductoare de diverse tipuri, din metale diferite şi în variate condiţii de funcţionare. Amintim dintre lucrările sale în acest domeniu: "Manualul inginerului electrician", "Efectele termice ale curenţilor de scurtcircuit în reţele electrice", "O nouă sursă de lumină electrică: lămpile cu mercur luminiscente" (1940), "Despre racordarea cuptoarelor electrice" (1941), "Motoare Diesel în centrale electrice" (1943), "Rolul entropiei şi energiei informaţionale" (1972) etc.

A întreprins cercetări privind optimizarea funcţională a sistemelor automate, fiind autorul unor lucrări precum "Noi criterii pentru caracterizarea comportării la transfer a sistemelor automate" (1960) şi "Un nou criteriu integral cumulativ de optimizare a sistemelor automate" (1961).

A mai publicat o amplă lucrare intitulată "Introducere în documentarea ştiinţifică" (1960) şi a formulat o serie de legităţi matematice cu privire la estimarea valorii publicaţiilor ştiinţifice: "Contribuţii la optimizarea sistemelor de prelucrare a informaţiilor", "Dilema entropiei termodinamice şi informaţionale".

La 2 iulie 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, devenind ulterior, la 21 martie 1963, membru titular al acestui înalt for de ştiinţă şi cultură. A fost şi membru extern al Asociaţiei Electrotehnicienilor Germani. A murit la 29 octombrie 1985, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: agir.ro