Poetul Salvadore Quasimodo, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1959, s-a născut în oraşul sicilian Modica, la 20 august 1901, potrivit nobelprize.org.

Dorind să devină inginer, a urmat cursurile şcolii tehnice din Palermo şi, ulterior, s-a înscris la Universitatea Politehnică din Roma. În paralel, a studiat latina şi greaca veche. În 1927, a început să colaboreze la revista "Solaria". Din motive economice, nu a putut să-şi finalizeze studiile. S-a stabilit la Florenţa. A obţinut o funcţie la corpul de inginerie civilă al guvernului italian şi a fost trimis în diferite părţi ale Italiei.

În 1930, a publicat trei poezii în "Solaria", iar mai târziu în acelaşi an a apărut prima sa carte de versuri, intitulată "Acque e terre" ("Ape şi pământuri"). Al doilea său volum de poezii a fost intitulat "Oboe Sommerso" ("Oboi scufundat") şi a văzut lumina tiparului în 1932.

Între 1930 şi 1938, anul în care şi-a părăsit funcţia guvernamentală, a făcut cunoştinţă cu mulţi autori şi pictori italieni proeminenţi. În 1938, a devenit redactor al revistei săptămânale "Tempo", iar trei ani mai târziu a fost numit şef la catedra de literatură italiană din cadrul Conservatorului "Giuseppe Verdi" din Milano, potrivit biografiei de pe nobelprize.org.

În anii '30, Salvadore Quasimodo a fost considerat principalul reprezentant al curentului ermetic în poezia italiană. Ermetismul literar este caracterizat de utilizarea, uneori cu ostentaţie, a unui limbaj obscur, criptic, dificil de desluşit.

Apariţia, în 1940, a volumului de traduceri "Lirici Greci" ("Versuri greceşti"), marchează începutul distanţării sale de ermetism. Odată cu lansarea, în 1942, a colecţiei de poezii "Nuove Poesie" ("Poezii noi"), ruptura dintre Quasimodo şi ermetism devine evidentă.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, poetul a activat în mişcarea de rezistenţă. A afirmat nevoia scriitorului de a se apropia de popor, de a se identifica cu suferinţele, luptele şi aspiraţiilor populare. Pentru el, rolul poetului în societate este unul neapărat activ, acela de a se angaja pe sine şi a-şi pune talentul literar în slujba idealurilor celor mulţi. Astfel de opinii au fost exprimate pentru prima dată în "Giorno dopogiorno" ("Zi după zi"), lucrare apărută în 1946, precum şi în "La vita non e sogno" ("Viaţa nu este un vis"), publicată în anul 1949. În 1946, s-a stabilit la Milano.

Operele ulterioare ale lui Quasimodo accentuează trecerea de la individualism la sociabilitate. O altă temă a operei lui Salvadore Quasimodo a fost afirmarea aspectelor pozitive ale vieţii chiar şi într-o lume răvăşită de război, în care moartea este o teamă omniprezentă. Reprezentativă, în acest sens, este cartea "La terra impareggiabile" ("Pământul fără seamăn"), publicată în 1958.

În 1953, împreună cu poetul american Dylan Thomas, a primit Premiul Internaţional pentru Poezie Etna-Taormina.

I-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură în 1959, "pentru creaţia sa lirică, prin intermediul căreia a exprimat cu înflăcărare experienţa tragică a vieţii din vremurile noastre".

A murit la 14 iunie 1968, în Napoli. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.imdb.com