2 iunie - Ziua Naţională pentru Adopţie
Ziua Naţională pentru Adopţie, instituită prin Legea nr. 21/2014, este marcată, în fiecare an, la data de 2 iunie.
În aprilie 2013, 11 deputaţi şi senatori au iniţiat proiectul de lege privind instituirea la data de 2 iunie a Zilei Naţionale pentru Adopţie. În expunerea de motive aceştia au arătat că principalul obiectiv al proiectului de lege este acela de "creştere a gradului de conştientizare privind realităţile cu care se confruntă copiii din sistemul de protecţie specială ale căror familii nu le pot asigura creşterea şi îngrijirea adecvată şi o mai bună înţelegere a nevoii lor de a avea o familie permanentă", potrivit https://www.cdep.ro/.
Propunerea legislativă a fost adoptată de plenul Senatului la 29 octombrie 2013, şi de Camera Deputaţilor, for decizional, la 11 februarie 2014.
Legea nr. 21/2014 privind instituirea Zilei Naţionale pentru Adopţie, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 188/17 martie 2014, prevede ca autorităţile şi instituţiile publice, organismele neguvernamentale, reprezentanţele diplomatice ale României, precum şi alte instituţii româneşti din străinătate să organizeze programe şi manifestări de promovare a adopţiei dedicate acestei zile, activităţile urmând a fi coordonate de către Oficiul Român pentru Adopţii. Totodată, se acordă posibilitatea Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi celei de Televiziune (SRTv), în calitate de servicii publice, să includă în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.
Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) a fost înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 1002/2019. Conform OUG 121/25 noiembrie 2021, ANDPDCA s-a reorganizat prin divizare parţială. Astfel, Hotărârea nr. 233/2022 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie a intrat în vigoare la 18 februarie 2022, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, Partea I nr. 165, potrivit https://copii.gov.ro/.
Autoritatea pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi a preluat activităţile, posturile, personalul aferent şi patrimoniul corespunzător din domeniul protecţiei şi promovării persoanelor cu dizabilităţi. Autoritatea pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, se află în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat şi de un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat, numiţi şi eliberaţi în condiţiile legii.
Ca urmare a divizării parţiale, Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii îşi schimbă denumirea în Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei, organ de specialitate al administraţiei publice centrale care trece în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, cu păstrarea activităţii, personalului şi patrimoniului aferente programelor din domeniul protecţiei copilului şi adopţiei. Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat şi de un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat, numiţi în condiţiile legii.
La 8 august 2022, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, https://mfamilie.gov.ro/, în primele trei luni ale anului 2022, au fost adoptaţi 418 copii aflaţi în grija statului, cu 100 mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021. La aceeaşi dată erau aproape 6.000 de copii adoptabili. La sfârşitul lunii martie, în sistemul de protecţie specială, se aflau aproximativ 45.000 de copii. Dintre aceştia, în centrele de plasament erau peste 2.800 de copii, restul fiind îngrijiţi în case de tip familial, apartamente, de asistenţi maternali, de rude sau fiind în plasament la alte familii. În 2021, s-a înregistrat un record absolut în materie de adopţii - 1.653 de copii au fost adoptaţi, cei mai mulţi din ultimii 20 de ani. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 17 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. 11 miniștri sunt propuși de PSD și 6 miniștri sunt independenți: * Prim-ministru - Luca Niculescu;
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața













