DOCUMENTAR: Fotomodelul Heidi Klum împlineşte 50 de ani (1 iunie)
Heidi Klum, supermodel, prezentatoare TV, actriţă şi femeie de afaceri, s-a născut la 1 iunie 1973 în oraşul german Bergisch Gladbach, în apropiere de Koln, conform www.heidiklum.de.
Provine dintr-o familie de profesionişti în industria cosmeticii. Tatăl său, Gunther Klum, a ocupat o poziţie executivă într-o companie de cosmetice, iar meseria mamei sale, Erna, era de coafeză. În adolescenţă, Heidi şi-a dorit o carieră de dansatoare, însă la 18 ani, s-a înscris la concursul naţional de modeling "Model 92", organizat de revista Petra. A fost aleasă câştigătoare din peste 25.000 de tinere înscrise şi, alături de premiul în valoare de 300.000 de dolari, a obţinut primul său contract din lumea modei.
Şi-a încheiat studiile la Şcoala de arte frumoase din Frankfurt.

În 1993, s-a mutat la New York, unde şi-a început cariera ca fotomodel. Un an mai târziu, a apărut pe coperta revistei Mirabella, pentru ca în următorii ani să fie invitată să pozeze pentru publicaţii precum Marie Claire, ELLE şi Vogue.
Memorabilă a rămas apariţia sa, în costum de baie, în deschiderea numărului din 20 februarie 1998 al revistei Sports Illustrated.
În 1999, a devenit unul dintre "îngerii" Victoria's Secret, faimosul retailer american de lenjerie intimă.
În paralel cu activitatea de manechin, Heidi Klum a jucat şi în câteva producţii pentru TV. Tot din 1999, a debutat pe micul ecran în sitcomul "Spin City", unde a avut apariţii sporadice, ca şi în sitcomul "Cursed", din anul 2000.

În 2001, a făcut parte din distribuţia serialului "Sex and the City" şi a filmului "Zoolaner", un rol mai consistent a avut însă în comedia britanică "Blow Dry", din acelaşi an. Au urmat, în 2004, roluri în "Ella Enchanted" şi "The Life and Death of Peter Sellers". În 2018, a avut o scurtă apariţie în comedia "Ocean's 8" regizată de Gary Ross.
În 2002, s-a lansat pe cont propriu în afaceri, iniţial ca designer de costume de baie, apoi de îmbrăcăminte, bijuterii şi pantofi, notează www.thefamouspeople.com.
Succesul pe micul a ecran a venit pentru Heidi Klum nu atât din postura de actriţă, cât mai ales de gazdă şi jurat al unor emisiuni-concurs. De exemplu, în decembrie 2004, Heidi a devenit gazda, jurata şi producătorul executiv al emisiunii tip reality-show intitulată "Project Runway". Pentru activitatea sa din primele patru sezoane ale emisiunii, Klum a fost nominalizată la Premiile Emmy. În 2008, a fost răsplătită cu Premiul Peabody pentru aceeaşi emisiune.
În 2013, a primit Premiul Emmy pentru rolul său de gazdă din cadrul emisiunii "Project Runway", potrivit emmys.com. Participarea lui Heidi Klum la "Project Runaway" s-a încheiat în 2017.

Din 2006 şi până în prezent, este gazdă, jurat şi co-producător al emisiunii "Germany's Next Topmodel". Din 2020 şi până în prezent face parte din juriul emisiunii "America's Got Talent", poziţie pe care a deţinut-o şi între martie 2013 şi 2018. Din ianuarie 2023, este jurată şi în cadrul emisiunii "America's Got Talent: All-Stars".
Este interpreta hitului "Wonderland", lansat în noiembrie 2006, cu care a ajuns pe locul 13 în clasamentele din Germania. A contribuit şi la albumul "System", din 2007, al cântăreţului Seal.
Heidi Klum a fost căsătorită cu stilistul Ric Pipino, între anii 1997-2002, apoi cu interpretul Seal, între 2005 şi 2012. În 2019, s-a căsătorit cu Tom Kaulitz, chitaristul trupei Tokio Hotel. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: Heidi Klum/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 17 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. 11 miniștri sunt propuși de PSD și 6 miniștri sunt independenți: * Prim-ministru - Luca Niculescu;
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)













