A doua reuniune a Comunităţii politice europene are loc la 1 iunie, în Republica Moldova
Cea de-a doua reuniune a Comunităţii politice europene va avea loc la 1 iunie 2023, în localitatea Bulboaca din Republica Moldova. Comunitatea politică europeană este o platformă nouă de coordonare politică, ce îşi propune să promoveze dialogul politic şi cooperarea în vederea abordării chestiunilor de interes comun şi să consolideze securitatea, stabilitatea şi prosperitatea continentului european, informează site-urile https://www.epcsummit2023.md/ şi https://www.consilium.europa.eu/.
La 27 aprilie 2023, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj pe marginea organizării summit-ului Comunităţii politice europene din 1 iunie, în care a spus că organizarea reuniunii în Republica Moldova este un moment simbolic pentru această ţară. "Pe 1 iunie, ţara noastră va fi gazda summitului Comunităţii politice europene, un moment simbolic care reprezintă atât o recunoaştere internaţională pentru ţara noastră, cât şi o responsabilitate imensă.", a precizat Maia Sandu, conform https://presedinte.md/ şi https://www.epcsummit2023.md/.
La eveniment sunt invitaţi să ia parte 47 de şefi de stat şi de guverne din UE-27, Albania, Andorra, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Islanda, Liechtenstein, Moldova, Monaco, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, San Marino, Serbia, Elveţia, Turcia, Ucraina, Regatul Unit.
De asemenea, este invitată şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, notează https://www.consilium.europa.eu/.
Următoarele reuniuni ale Comunităţii politice europene vor avea loc în Spania şi Regatul Unit.
***
Prima reuniune a comunităţii politice europene (CPE), ce a reunit lideri de pe întregul continent, a avut loc la 6 octombrie 2022, la Praga. Liderii participanţi au discutat atunci, în principal, probleme de pace şi securitate, în special războiul Rusiei în Ucraina şi criza energetică.
În marja reuniunii, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, s-au întâlnit cu preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, şi cu prim-ministrul Armeniei, Nikol Paşinian. Armenia a fost de acord să faciliteze o misiune civilă a UE de-a lungul frontierei cu Azerbaidjanul, care să dureze două luni. Azerbaidjanul a fost de acord să coopereze cu această misiune în ceea ce îl priveşte.
***
Comunitatea politică europeană este o platformă de coordonare politică care nu înlocuieşte nicio organizaţie, structură sau proces existent şi nu urmăreşte să creeze altele noi în această etapă.
"Am convenit să lansăm comunitatea politică europeană, cu scopul de a reuni ţările de pe continentul european şi de a oferi o platformă de coordonare politică. Ambiţia noastră este să aducem împreună lideri pentru a purta discuţii de pe poziţii de egalitate şi să încurajăm dialogul politic şi cooperarea pe probleme de interes comun, astfel încât, împreună, să lucrăm la consolidarea securităţii, stabilităţii şi prosperităţii Europei în ansamblu", menţionează preşedintele Consiliului European, Charles Michel, într-o scrisoare de invitaţie adresată membrilor Consiliului European (reunit la Praga, la 7 octombrie 2022) şi citată pe site-ul https://www.consilium.europa.eu/.
Ideea iniţiativei unei comunităţi politice europene aparţine preşedintelui francez Emmanuel Macron, care, la 9 mai 2022, a prezentat acest proiect în faţa Parlamentului European, la Strasbourg, în plină dezbatere privind lansarea procesului de aderare a Ucrainei. Macron a afirmat atunci că ar fi nevoie de ''decenii'' pentru ca Ucraina să adere la UE şi sugera că, între timp, ţara poate face parte dintr-o ''comunitate politică europeană'', care ar putea include Regatul Unit, ţară ieşită din UE în 2020, sau Republica Moldova.
Pe 19 mai 2022, preşedintele Macron a explicat că eventuala ''comunitate politică europeană'' ar fi ''complementară'' procesului de aderare la Uniunea Europeană şi nu ''o alternativă'' la acesta, conform AFP. Acest nou format ar viza ''crearea unui nou cadru de cooperare ce ar reuni naţiuni europene democratice care aderă la soclul nostru de valori şi care aspiră sau nu să adere la Uniunea Europeană'', a mai spus Macron, în contextul vizitei preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, la Paris.
La 27 iunie 2022, Palatul Elysée a transmis, în urma unei discuţii purtate de preşedintele Emmanuel Macron cu şeful guvernului de la Londra, că prim-ministrul britanic, Boris Johnson, este interesat de proiectul francez al comunităţii politice europene, care ar permite "reangajarea" Regatului Unit în Europa după Brexit, potrivit AFP. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Cel de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene se desfăşoară joi în Republica Moldova
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 17 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. 11 miniștri sunt propuși de PSD și 6 miniștri sunt independenți: * Prim-ministru - Luca Niculescu;
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ













