4 iunie - Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)
În statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), la 4 iunie, în fiecare an, este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression).
Deviza "Opriţi atacurile asupra copiilor" - atrage atenţia asupra unei realităţi triste precum aceea a izbucnirii unui conflict armat, când cei mai vulnerabili membri ai societăţilor, şi anume copiii, sunt cei mai afectaţi atât în timpul desfăşurării conflictului cât şi după încheierea acestuia. Cele mai frecvente şase încălcări sunt recrutarea şi folosirea copiilor în război, uciderea, violenţa sexuală, răpirea, atacurile asupra şcolilor şi spitalelor şi refuzul accesului umanitar, se arată pe www.un.org/en/observances/child-victim-day.
Scopul marcării acestei zilei este acela de a recunoaşte suferinţele pe care conflictele armate le provoacă asupra copiilor din întreaga lume, care devin victime ale abuzurilor: fizic, mental şi emoţional. Această zi confirmă angajamentul ONU de a proteja drepturile copiilor. Activitatea organizaţiei se ghidează prin Convenţia privind drepturile copilului, tratatul internaţional cu cea mai rapidă şi mai largă ratificare a drepturilor omului din istorie.
În 1997, Adunarea Generală a adoptat Rezoluţia 51/77 privind drepturile copilului. Aceasta a reprezentat un punct de reper în eforturile de îmbunătăţire a protecţiei copiilor în situaţii de conflict. Rezoluţia a marcat, totodată, începutul unui nou consens în rândul statelor membre, cu privire la necesitatea unei atenţii dedicate, a unor acţiuni de sensibilizare şi a unui efort coordonat, din partea comunităţii internaţionale, pentru a aborda vulnerabilităţile şi încălcările cu care se confruntă copiii în situaţii legate de conflicte.
Rezoluţia 51/77 s-a bazat pe eforturile existente ale Adunării Generale de a proteja drepturile copiilor, inclusiv prin intermediul Convenţiei cu privire la drepturile copilului şi al Protocolului opţional al acesteia, precum şi al rezoluţiilor anuale privind drepturile copilului. De asemenea, aceasta a stabilit mandatul Reprezentantului Special al Secretarului General pentru copii şi conflicte armate.
În ultimii ani, numărul de încălcări comise împotriva copiilor a crescut, în multe zone de conflict. Este necesar să se facă mai mult pentru a proteja cei 250 de milioane de copii care trăiesc în ţările şi în zonele afectate de conflicte. Trebuie să se facă mai mult pentru a proteja copiii de violenţele extreme, pentru a promova dreptul internaţional pentru ajutor umanitar şi pentru a se crea cadrul necesar asigurării răspunderii pentru încălcările drepturilor copiilor, potrivit www.un.org.
Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă oferă un plan general universal pentru a asigura un viitor mai bun pentru copii. Noua agendă include pentru prima dată un obiectiv specific (16.2), pentru a pune capăt tuturor formelor de violenţă împotriva copiilor, iar eliminarea abuzului, a neglijării şi a exploatării copiilor este integrată în mai multe alte obiective legate de violenţă.
Zilele internaţionale iniţiate de ONU reprezintă o modalitate de a acţiona pentru informarea populaţiei cu privire la problemele care necesită o rezolvare, în cele mai multe cazuri urgentă, şi de a mobiliza voinţa şi resursele politice pentru a găsi soluţii în abordarea problemelor globale, dar şi pentru a celebra şi a întări realizările umanităţii. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.un.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform













