DOCUMENTAR: 65 de ani de la naşterea solistei Marie Fredriksson, fostă membră a grupului Roxette (30 mai)
Cântăreaţa şi compozitoarea Marie Fredriksson, un apreciat artist suedez, a fost jumătatea duo-ului pop Roxette, pe care l-a creat împreună cu Per Gessle, în 1986. Împreună ei au cunoscut succesul internaţional începând cu sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90 cu o serie de hituri, care au intrat în top 10 SUA, precum "It Must Have Been Love", "Listen to Your Heart", "The Look", "Joyride" şi "Dangerous".
Gun-Marie Fredriksson s-a născut la 30 mai 1958, în localitatea suedeză Össjö, fiind cea mai mică dintre cei cinci copii ai familiei. Familia s-a mutat ulterior în micul oraş Östra Ljungby. Împreună cu fraţii ei sau cu copiii din cartier, Fredriksson a început să descopere muzica şi să cânte. Interesul ei pentru muzică a crescut în anii adolescenţei, când i-a descoperit pe deja consacraţii Joni Mitchell, The Beatles şi Deep Purple. La 17 ani, s-a înscris la un liceu de muzică şi a început să cânte în cadrul teatrului local, potrivit https://www.dailyroxette.com/.

Marie Fredriksson, solista trupei Roxette, în concertul susţinut pe Cluj Arena, 19 iulie 2012.
Foto: (c) MIRCEA ROŞCA/Arhiva istorică AGERPRES
S-a mutat, apoi, în oraşul Halmstad, unde s-a remarcat pe scena muzicală locală. S-a alăturat trupei Strul, cântând la concerte locale înregistrând chiar şi un single. După despărţirea grupului, Marie a cântat cu trupa MaMas Barn, înregistrând un album. Per Gessle, chitarist şi solist al celebrului grup suedez Gyllene Tider, a împărţit, la un moment dat, un studio de repetiţii cu Marie şi s-au împrietenit. Per a crezut de la început în talentul cântăreţei şi i-a aranjat o audiţie cu producătorul său, Lasse Lindbom. Lasse a fost impresionat de vocea ei şi i-a oferit un contract, conform https://www.last.fm/.
Lasse Lindbom i-a cerut lui Fredriksson să înregistreze un duet cu el, "Sa nära nu", ceea ce a determinat-o să se alăture grupului său "Lasse Lindbom Band". Per Gessle a continuat să o încurajeze să înceapă o carieră solo. Fredriksson a acceptat în cele din urmă şi a înregistrat primul ei album solo, "Het vind", produs de Lindbom. "Ännu doftar kärlek" a fost primul single.

Trupa Roxette în concertul susţinut pe Cluj Arena, 19 iulie 2012.
Foto: (c) MIRCEA ROŞCA/Arhiva istorică AGERPRES
Lindbom, Fredriksson, Per Gessle şi Mats "MP" Persson au format o nouă trupă numită "Spännande Ostar" ("Exciting Cheeses"). În acelaşi an, Fredriksson şi Lindbom au înregistrat melodii pentru cel de-al doilea album solo al lui Marie. Albumul a fost lansat în 1986, sub numele "Den sjunde vagen", cu două melodii lansate ca single-uri: "Den bästa dagen" şi "Silver i din hand". Succesul albumului i-a dat curajul necesar de a pleca în turneu ca artist solo.
Gessle şi Fredriksson, după multele colaborări, au decis, în 1986, să înfiinţeze trupa Roxette, cu care să cânte melodii doar în limba engleză pentru a avea succes la nivel internaţional. Cei doi au avut un prim succes în Suedia, cu melodia "Neverending love" de pe primul album al trupei "Pearls of Passion", care însă nu a trezit nici un interes în străinătate. Fredriksson şi-a continuat cariera de artist solo şi în 1987 a scos un nou album - "Efter stormen", scris şi produs de acelaşi Lasse Lindbom. A urmat un nou turneu de promovare al albumului.
În februarie 1989, ea a înregistrat melodia "Sparvöga", care a devenit unul dintre cele mai îndrăgite şi cunoscute cântece ale sale. În acel moment, Marie era unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai Suediei.
În 1989, trupa Roxette a înregistrat un nou album - "Look Sharp!". Single-ul extras de pe album "The Look" a avut, în aprilie 1989, în SUA, un neaşteptat succes, ajungând numărul 1 în topurile americane. Aproape peste noapte, Fredriksson şi Gessle au devenit artişti internaţionali care au început să-şi promoveze muzica în turnee, vânzând milioane de copii şi primind numeroase premii. Albumul a produs încă două hituri nr. 1 în SUA: "Listen to Your Heart" (noiembrie 1989) şi "Dangerous" (februarie 1990).
Melodia "It Must Have Been Love" (1990) de pe coloana sonoră a filmului "Pretty Women" (cu Richard Gere şi Julia Roberts) a staţionat în topurile din SUA, timp de două săptămâni, şi a devenit unul dintre cele mai vândute şi cunoscute melodii ale trupei. A fost premiată cu trei discuri de platină, fiind vândută în peste 9 milioane de exemplare la nivel mondial.
În 1991, al treilea album "Joyride" a fost lansat, single-ul cu acelaşi nume a ajuns din nou nr. 1 în SUA, în mai 1991, în timp ce alt single "Fading Like a Flower" a ajuns, în iulie 1991, pe locul doi. A urmat un turneu uriaş în peste 100 de oraşe din întreaga lume, care s-a încheiat în 1992. În timpul turneului, în Australia, Marie l-a întâlnit pe Mikael Bolyos, un muzician suedez, prieten al formaţiei. Un an mai târziu, la 29 aprilie 1993 se năştea fiica lor Inez Josefin. În 1994, cei doi s-au căsătorit iar cel de-al doilea copil, Oskar Mikael, s-a născut la 26 noiembrie 1996.
În acelaşi an, Marie Fredriksson a revenit la cariera ei solo şi a înregistrat albumul "Den ständiga resan" ("The Eternal Journey"). Albumul a fost un auto-portret muzical, fiind scris ca un jurnal, cu melodii personale conţinând melodii despre viaţa ei, sentimente şi relaţii, potrivit https://www.dailyroxette.com/.
Marie Fredriksson a înregistrat, în 1996, un nou album solo "I en tid som vĺr" ("In a Time Like Ours"). În 1998 şi 1999, Fredriksson a lucrat împreună cu Gessle la un nou album Roxette, "Have A Nice Day". În 2000, artista a lansat un album "greatest hits" sub titlul "Äntligen - Marie Fredrikssons bästa 1984-2000". Două single-uri au fost promovate de pe acest album - "Äntligen" şi "Det som var nu", potrivit https://www.last.fm/.

Trupa Roxette în concertul susţinut pe Cluj Arena, 19 iulie 2012.
Foto: (c) MIRCEA ROŞCA/Arhiva istorică AGERPRES
În septembrie 2002, Marie Fredriksson a fost diagnosticată cu tumoare pe creier, care s-a dovedit a fi malignă, după ce a leşinat în baie şi s-a lovit la cap suferind o comoţie cerebrală. A fost operată şi a îndurat luni întregi de chimioterapie şi radioterapie, pierzându-şi capacitatea de a citi, vederea i-a fost afectată dar şi o serie de mişcări ale părţii drepte a corpului. La şase luni de la diagnostic, ea şi soţul său au început să lucreze la primul ei album în limba engleză - "The Change" (2004), care a ajuns nr. 1 în topurile suedez, fiind bine primit de public, potrivit http://www.europopmusic.eu/.
În ianuarie 2003, Roxette a primit "Medalia regală cu panglică albastră" acordată de către regele Suediei Carl Gustaf al XVI-lea. A fost una dintre puţinele apariţii publice pe care cântăreaţa le-a avut în timpul recuperării sale. Ea s-a retras din ochii publicului timp de aproape doi ani.
În februarie 2006, Fredriksson a lansat albumul cu piese cover suedeze "Min bäste vän" ("My Best Friend"). În 2007 a cântat patru melodii ce au apărut pe albumul "A Family Affair" lansat de soţul său, potrivit http://www.europopmusic.eu/.
În timpul bolii, artista şi-a redescoperit dragostea pentru desen. În perioada 21-30 octombrie 2006, ea a expus, pentru prima dată, la galeria Doktor Glas din Kungsträdgarden, o colecţie de 24 de desene în cărbune, reunite sub titlul "After The Change". Mai târziu, ea a lansat cartea "After The Change", care conţine retipăriri ale tuturor celor 24 de schiţe, potrivit https://www.last.fm/.
Primul turneu al Roxette, după aproape 15 ani, a început în martie 2011, după ce în ianuarie a fost lansat un nou single "She's Got Nothing On (But The Radio)" iar în februarie un nou album - "Charm School". Turneul de promovare al albumului a avut un mare succes şi a continuat până la sfârşitul lui 2012. În martie 2012, trupa a lansat albumul "Travelling" dar şi noul video şi single "It's Possible".
Marie Fredriksson a lansat în 2013 un nou album, intitulat "Nu!". În 2015, şi-a lansat volumul autobiografic ''Kärleken till livet'' ("Listen to my Heart") scris împreună cu autoarea Helena von Zweigbergk, potrivit https://www.dailyroxette.com/.
În aprilie 2016, în urma recomandărilor medicale primite de Marie Fredriksson, ultima parte a turneului european dedicat celor 30 de ani de activitate a formaţiei a fost anulat. În iunie 2016 a fost lansat un nou album Roxette - "Good Karma" - cu single-urile "It Just Happens" şi "Some other summer".
La 30 mai 2017, artista a lansat o melodie de jazz, alături de doi muzicieni suedezi ai genului, Magnus Lindgren (saxofon) şi Max Schultz (chitară), intitulată "Alone Again". Au urmat single-urile "I Want to Go" (2017) şi "Sing Me a Song" (2018). Potrivit soţului său, aceste melodii fuseseră înregistrate cu câţiva înainte de a fi lansate.
Cântăreaţa a murit la 9 decembrie 2019, la vârsta de 61 de ani, după 17 ani de luptă permanentă cu complicaţiile date de o tumoră cerebrală. Un concert în memoria sa a avut loc la Stora Teatern din Gothenburg, la 20 ianuarie 2020, susţinut de Per Gessle şi Eva Dahlgren, potrivit https://www.svt.se/.
La 27 iulie 2023 va fi lansat volumul autobiografic "Listen to My Heart: Life, Love & Roxette" scris de Marie Fredriksson împreună cu scriitoarea suedeză Helena von Zweigbergk şi cu un cuvânt înainte semnat de producătorul Jonas Akerlund, vechi prieten al artistei, potrivit https://imusic.co/. Totodată, va fi relansat singurul album solo în limba engleză al cântăreţei (din 2004) - "The Change", având bonus single-ul "Sea of Love", ultima melodie a artistei înregistrată în studio, în 2017, potrivit https://theseconddisc.com/. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
***Explicaţie foto din deschidere: Marie Fredriksson, solista trupei Roxette, în concertul susţinut pe Cluj Arena, 19 iulie 2012.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 17 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. 11 miniștri sunt propuși de PSD și 6 miniștri sunt independenți: * Prim-ministru - Luca Niculescu;
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform













