logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O PERSONALITATE PE ZI: Regizorul şi producătorul de film Sydney Pollack

Image

Regizorul Sydney Irwin Pollack s-a născut la 1 iulie 1934, în Lafayette, statul Indiana. A fost foarte apreciat ca regizor şi deopotrivă un producător prolific de filme independente, premiat cu Oscar şi recompensat cu numeroase distincţii pentru realizările sale în industria cinematografică.

Primul său film ''The Slender Threat'', distribuit de Paramount Pictures în 1965, a avut, printre alţii, în distribuţie pe Sidney Poitier şi Anne Bancroft. Pasul pentru lumea regiei a fost realizat la îndemnul actorului Burt Lancaster, potrivit www.rottentomatoes.com. În următoarele 19 filme ale sale, indiferent de genul peliculei, Pollack a lucrat printre alţii cu actori de renume precum Burt Lancaster, Natalie Wood, Jane Fonda, Robert Mitchum, Al Pacino, Nicole Kidman.

 


Sydney Pollack a studiat actoria, între anii 1952-1954, la Neighborhood Playhouse School of the Theatre (New York), unde, după ce s-a întors din serviciul militar, a predat actoria.

La începutul anilor 1960 a debutat cu un rol în pelicula ''War Hunt'' (1962), prilej cu care l-a cunoscut pe actorul Robert Redford de care avea să îl lege o lungă prietenie.

 


A regizat ''This Property is Condemned'' (1966), în care îi regăsim în distribuţie pe Robert Redford, Natalie Wood şi Charles Bronson, potrivit imdb.com. Pollack şi Redford au colaborat mai departe la alte şase filme, dintre care amintim: "The Way We Were" (1973) şi "Three Days of the Condor" (1975) fiind cele mai apreciate de public. Producţia "They Shoot Horses, Don't They?" (1969), o abordare personală asupra perioadei epuizante a marii crize din perioada interbelică în America, i-a adus prima nominalizare la Oscar, indică www.rottentomatoes.com.

 


A cunoscut succesul în 1985 cu regia peliculei ''Out of Africa'', (1985) în distribuţia căreia îi regăsim pe Meryl Streep şi Robert Redford. Pelicula a primit 11 nominalizări la premiile Oscar şi a câştigat şapte statuete ale Academiei Americane de Film, printre care distincţia pentru cel mai bun regizor şi pe cea pentru cel mai bun film.

 

 

 

 Dustin Hoffman şi Sydney Pollack,  ''Tootsie''.

Sursa foto: Sydney Pollack/Facebook


Şi-a dovedit măiestria, în calitate de regizor şi actor, în comedia ''Tootsie'' (1982), pentru care a primit o nominalizare la Oscar, oferind o perspectivă asupra problematicii feministe prin bagheta umorului, reuşind să creioneze o peliculă captivantă care a primit zece nominalizări la Oscar.

 


A cunoscut de asemenea succesul, în calitate de producător, cu peliculele ''The Talented Mr. Ripley'' (1999), ''The Quiet American'' (2002) şi ''Cold Mountain'' (2003).

A revenit în scaunul regizoral în 2004 cu pelicula ''The Interpreter'' (2005), prima producţie filmată în sediul Naţiunilor Unite de la New York, potrivit https://www.imdb.com/.

 

 

Sursa foto: Sydney Pollack/Facebook


În 2000 fusese recompensat cu John Huston Award din partea Asociaţiei regizorilor din America pentru calităţile sale de ''apărător al drepturilor artiştilor''.

''Sketches of Frank Gehry'', lansat în 2007, a fost ultimul film regizat de Sydney Pollack. ''The Reader'' (2008), ecranizarea romanului omonim din 1995 al scriitorului Bernhard Schlink, o poveste interesantă creionată într-o aură de mister cu accente socio-politice în Germania postbelică, a fost ultima peliculă la care a lucrat în calitate de producător. Filmul, regizat de Stephen Daldry, a fost lansat după decesul lui Pollack. În peliculele sale, Pollack a căutat să aibă în distribuţie actori de renume care au adus o contribuţie aparte producţiilor sale, generând, astfel, încasări serioase, potrivit https://pantheon.world/.

 


De-a lungul carierei, pe lângă cele două premii Oscar, pentru cel mai bun regizor şi pentru cel mai bun film pentru pelicula ''Out of Africa'', Sydney Pollack a mai câştigat alte 25 de premii şi a primit 40 de nominalizări la distincţii din industria de profil pentru eforturile sale depuse în cele peste 40 de pelicule regizate sau produse în care a abordat un evantai extins de teme socio-politice. A mai fost nominalizat de patru ori la prestigioasele premii ale Academiei Americane de Film pentru filmele ''Tootsie'' (1982), ''They Shoot Horses, Don't they?'' (1969), ''Michael Clayton'', ''The Reader'' (2008), potrivit imdb.com şi www.nytimes.com.

La 26 mai 2008, s-a stins din viaţă, în locuinţa sa dintr-o suburbie a metropolei Los Angeles. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto din deschidere: cinemagia.ro

Afisari: 67

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 16-10-2026 09:30

16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)

Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc

Documentare 16-10-2026 09:00

16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării

Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a

Documentare 16-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș

Documentare 16-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie

Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 15-10-2026 21:01

Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 17 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. 11 miniștri sunt propuși de PSD și 6 miniștri sunt independenți: * Prim-ministru - Luca Niculescu;

Documentare 15-10-2026 10:30

15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic

În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le

Documentare 15-10-2026 10:00

15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri

În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le

Documentare 15-10-2026 08:30

Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)

În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu

Documentare 15-10-2026 08:00

Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026

Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re

Documentare 15-10-2026 08:00

15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)

La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit

Documentare 15-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie

Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &

Documentare 15-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie

Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 14-10-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)

Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform

Documentare 14-10-2026 11:30

FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)

Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum

Documentare 14-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă

Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ