SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 mai
Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Irina; Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou
Greco-catolice
Sf. m. Irina
Romano-catolice
Ss. Angelo, călug. m.; Gottard, ep.
Sfânta Mare Muceniţă Irina este pomenită în calendarul creştin ortodox la 5 mai.
Sfânta Irina (Penelopi, înainte de botez) a trăit în vremea părinţilor apostolici şi a fost botezată de către Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Părinţii săi, Liciniu şi Licinia, erau oameni bogaţi. Liciniu era guvernator al provinciei. Amândoi erau însă păgâni şi au primit botezul în urma mărturisirii credinţei creştine de către Sfânta Irina.
Tată său, dorind să-şi protejeze fiica de influenţe dăunătoare asupra caracterului şi creşterii sale, a izolat-o într-o clădire, un fel de turn construit în afara oraşului. Penelopi a trăit astfel departe de oraş şi de ispitele lui şase ani, urmând ca după acest timp, tatăl ei să-i găsească un soţ pe măsură.
Era însoţită de treisprezece fecioare şi toate se aflau în grija unei bătrâne, Caria, şi a unui dascăl, Apelian, care era creştin în taină. De la el a auzit despre Mântuitorului Hristos. Atunci când în cetate se afla Sfântul Timotei, din voinţa lui Dumnezeu acesta a ajuns şi în preajma construcţiei unde se afla Penelopi, care l-a primit cu bucurie. A fost botezată de acesta, primind numele de Irina.
Aflând că fiica sa este creştină, Liciniu a poruncit să fie torturată. Îndurând chinurile, Sfânta Irina şi-a convertit întreaga familie la creştinism. A fost adusă de mai multe ori la judecata autorităţilor. A scăpat de fiecare dată din mâna călăilor, prin răbdarea cu care suferea torturile la care era supusă, convertind mulţime mare de popor la creştinism, propovăduind tot timpul pe Hristos.
A murit în Efes, intrând singură într-un mormânt nou şi cerând să fie astupată uşa încăperii şi să fie deschisă după patru zile. După acest timp creştinii care au deschis uşa mormântului l-au găsit pe acesta gol.
* Sfântul Efrem cel Nou, Mare Mucenic, Mare Tămăduitor, Grabnic Ajutător şi Mare Făcător de minuni, s-a născut în Grecia, la 14 septembrie 1384 (de ziua Sfintei Cruci). A rămas orfan de tată încă de mic şi, împreună cu ceilalţi 6 fraţi ai săi, a fost îngrijit numai de mama sa.
La vârsta de 14 ani, Sfântul Efrem a intrat ca monah în Mănăstirea Maicii Domnului aflată pe Colina Neprihăniţilor (Nea Makri - Grecia).
În 14 septembrie 1425, tot de ziua Sfintei Cruci, când Sfântul Efrem cel Nou împlinea 41 de ani de viaţă şi 27 de ani de aspră nevoinţă călugărească, a fost luat ostatic de către turcii care au atacat mănăstirea, ceilalţi călugări din obştea sa fiind omorâţi.
Martiriul Sfântului Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri - a durat 8 luni. A început în 14 septembrie 1425 şi s-a sfârşit în ziua de 5 mai 1426, la ora 9 dimineaţa, când Sfântul Efrem cel Nou şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, în urma chinurilor cumplite la care fusese supus (a fost spânzurat cu capul în jos, în pântece i-au înfipt un tăciune aprins şi i-au sfâşiat carnea).
Sfintele sale moaşte au fost descoperite în 1950, când maica Macaria a avut iniţiativa reconstruirii vechii mănăstiri de pe Colina Neprihăniţilor.
Astăzi, moaştele Sfântului Efrem cel Nou se află în katholikonul mănăstirii, răspândind bună mireasmă şi săvârşind nenumărate minuni. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; doxologia.ro) AGERPRES/ (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Ruxandra Bratu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform













