logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O PERSONALITATE PE ZI: Daniela Caraman-Fotea, muzicolog şi critic muzical

Image

Daniela Caraman-Fotea, muzicolog, critic muzical, realizator de emisiuni radio şi de televiziune, editor şi producător muzical, s-a născut la 4 mai 1943. A urmat cursurile Conservatorului de Muzică "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti, secţia muzicologie, dirijat coral (1960-1965).

În perioada 1965-1980 a fost redactor, redactor principal, şef de secţie în Radioteleviziunea Română. A fost angajată la Radiodifuziune la 1 septembrie 1965, în cadrul Direcţiei Muzicale, Redacţia de Operă-operetă, pentru care a semnat, de-a lungul timpului, mii de programe muzicale, potrivit http://muzicieni.cimec.ro. În 1971 a fost numită şef de secţie în cadrul Redacţiei de muzică uşoară.

Pentru televiziune, a lucrat în echipa cunoscutului realizator Tudor Vornicu, la emisiuni precum "Album duminical", "Varietăţi muzicale". A realizat peste 3000 de emisiuni în diverse domenii muzicale (operă, operetă, muzică uşoară, rock, pop, folk, jazz) şi a realizat reportaje de la diferite manifestări artistice, festivaluri de muzică de cameră, Festivalul de jazz de la Sibiu, interviuri, medalioane dedicate unor compozitori şi interpreţi români.

A fost redactor şef, director artistic al Casei de discuri Electrecord (1980-1989), consilier la Agenţia Română de Impresariat Artistic (ARIA) (1989-1992), redactor şef la RADIO 21 (1993), director artistic la PRO Fm şi Media Pro Music (1994-1995), director artistic al Casei discografice Alpha Publishing (1995-1998), se arată şi pe site-ul https://www.musicrit.ro/.

 


Daniela Caraman-Fotea a promovat consecvent creaţia românească în toate domeniile. A semnat sute de articole de specialitate, cronici, eseuri, reportaje etc. apărute, de-a lungul timpului, în: "Revista Muzica", "Actualitatea muzicală", "România liberă", "Săptămâna", "Contemporanul", "Cotidianul", "Ultima oră", "Melos", "Cronica română", "Universul Radio", "Adevărul", "Curentul", "Ziua", "Jurnalul naţional" ş.a.

A realizat, în calitate de colaborator, la Radio România emisiuni de actualitate muzicală şi comentariu asupra unor evenimente ale vieţii muzicale. A făcut parte din jurii naţionale şi internaţionale: Festivalul Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia (opt ediţii), Festivalul de Jazz de la Sibiu, Festivalul Naţional de Muzică Folk "Om bun", Festivalul Internaţional de la Sopot, Polonia, Festivalul "Orfeul de aur" din Bulgaria, Festivalul Internaţional de la Ljubljana, Festivalul internaţional de creaţie "George Enescu" organizat la New York University, New York, în 1986.

Daniela Caraman-Fotea a fost membră a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (din 1968), membră a Biroului secţiei de muzică uşoară (1975-1990), a secţiei de muzicologie (din 2005), membru fondator al Colegiului criticilor muzicali "Mihail Jora", precum şi membru al Uniunii Criticilor, Coregrafilor şi Realizatorilor de Radio şi Televiziune.

Uniunea Criticilor Muzicali din România i-a acordat, în 1995, Premiul pentru concepţie discografică şi, în 2000, Premiul pentru contribuţii la istoria rock, pop, folk. A primit, de asemenea, Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pentru întreaga activitate publicistică (2004), "Ordinul Ziariştilor", clasa I (aur) acordat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (2007), precum şi titlul "Omul zilei" acordat de Jurnalul naţional (2009).

În 2004 i-a fost decernat Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Cavaler, iar în 2014 i-a fost conferit Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Ofiţer categoria F "Promovarea Culturii". Figurează în International Who's Who of Professional and Business Women, editat de International Biographical Centre, Cambridge, England. (1986, 1989).

Dintre lucrările publicate de Daniela Caraman-Fotea amintim: "Ghid de operă" (1971, în colaborare), "Ghid de balet" (1973, în colaborare), "Disco Ghid Rock" (1977, ed. a II-a, 1979, în colaborare cu Florian Lungu), "Conexiuni Rock" (1982), "Melodii de neuitat" (1985), "Melodii de succes din repertoriul interpreţilor preferaţi" (1987), "Meridianele cântecului" (1989), "Dicţionar Rock, Pop, Folk" (2000), "Aşteptându-l pe Vangelis" (2001), "Alternative Pop Dance" (Titus Andrei, Daniela Caraman-Fotea, 2004), "Rock, pop, folk...remix" (în colaborare cu Cristian Nicolau, 2003), "Dicţionar de termeni muzicali" (2007), "Fascinaţia dansului" (2009, în colab.) ş.a. În 2017 i-a apărut volumul intitulat "Sabin Pautza, maestrul".

Daniela Caraman-Fotea a murit la 20 aprilie 2020. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.muzicieni.cimec.ro

Afisari: 219

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 16-10-2026 13:49

Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026

Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate

Documentare 16-10-2026 11:12

UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș

Documentare 16-10-2026 10:30

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele

Documentare 16-10-2026 10:00

Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)

Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um

Documentare 16-10-2026 09:30

16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)

Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc

Documentare 16-10-2026 09:00

16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării

Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a

Documentare 16-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș

Documentare 16-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie

Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 15-10-2026 10:30

15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic

În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le

Documentare 15-10-2026 10:00

15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri

În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le

Documentare 15-10-2026 08:30

Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)

În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu

Documentare 15-10-2026 08:00

Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026

Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re

Documentare 15-10-2026 08:00

15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)

La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit

Documentare 15-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie

Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &

Documentare 15-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie

Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)