Salina Turda este, în prezent, una dintre cele mai mari atracţii turistice din ţara noastră, recunoscută şi la nivel internaţional, fiind inclusă în celebrul ghid de călătorii Michelin, primind două din cele trei stele Michelin, potrivit https://www.salinaturda.eu/.

După o serie de lucrări de modernizare efectuate cu fonduri europene, primele realizate între 2008-2010, Salina Turda oferă, pe lângă traseul pregătit prin Muzeul de Sare, un punct de atracţie turistică: un mini-parc de distracţii în Mina Rudolf şi Mina Terezia, în care au fost amenajate locuri de joacă pentru copii, o roată panoramică, înaltă de 20 de metri, zone de sport - minigolf, bowling, biliard, tenis de masă, un lac pe care turiştii se pot plimba cu barca, un amfiteatru pentru spectacole şi un lift modern, dar şi zone destinate tratamentelor balneare, unde oamenii îşi pot trata diferite afecţiuni respiratorii, precum rinitele, astmul bronşic, infecţiile respiratorii.

Salina Turda are un microclimat şi factori sanogeni care oferă condiţii optime de aplicare în terapiile recuperatorii ale diferitelor afecţiuni interne cât şi în profilaxie şi sanogeneză. Condiţiile specifice benefice sunt următoarele: temperatura constantă a aerului, relativ scăzută oscilând între 11-12 grade Celsius în toate punctele şi etapele de determinare; umiditate relativă, cu variaţii minime, cu valori cuprinse între 78-82% la intrarea în salină şi valori medii între 73-80% în diferite săli (Mina Rudolf, Mina Ghizela) cu efecte benefice asupra căilor respiratorii; mişcarea aerului este practic neglijabilă, la intrarea în salină 0.64-0.70 m/sec, în Mina Rudolf 0.02 m/sec; prezenţa aerosolilor de sare sub formă de particule solide; aeroionizarea cu ioni mici în cantităţi variabile cu predominanţa ionilor pozitivi; concentraţia alergenilor este zero la care se adaugă lipsa aeropoluanţilor şi germenilor patogeni; radioactivitatea minimă, potrivit https://www.salinaturda.eu/.

Accesul în Salina Turda se face prin moderna clădire a Centrului Turistic Salina - Durgău, aflată pe Aleea Durgăului, nr. 7, urmând apoi Galeria orizontală "Franz Josef" (917 m), realizată în perioada 1853-1870, pentru a uşura şi ieftini transportul sării la suprafaţă. La început, sacii cu sare erau căraţi cu ajutorul cailor, apoi, începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, cu ajutorul vagoneţilor tractaţi de cai. Din 1950, primii 500 de metri ai galeriei au servit drept depozit de brânzeturi.

Se ajunge, apoi, la Mina Iosif sau "Sala Ecourilor", o mină conică ce coboară la 115 metri adâncime şi are un diametru la bază de 67 metri. Se poate observa doar prin intermediul balcoanelor săpate în sare, situate la nivelul galeriei de transport. Această mină este în curs de amenajare.

Sala Crivacului este o încăpere octogonală, în care este montat un troliu cu ax vertical cunoscut sub denumirea de "crivac" sau "gepel". Crivacul, construit în 1881, este singurul utilaj de acest tip din toată Europa, care este conservat în locul în care a funcţionat. Utilajul de extracţie era acţionat prin forţa cailor şi servea pentru transportul pe verticală a sării exploatată din mina Rudolf, până la nivelul galeriei de transport, prin intermediul puţului de extracţie situat în camera vecină. Puţul de extracţie are 87 metri adâncime şi este împărţit în trei zone: două pentru transportul sării exploatate în Mina Rudolf şi zona în care se află scările folosite de mineri. Aici se păstrează un scripete vechi, din lemn, utilizat la săparea puţului.

Cupola trapezoidală a Minei Rudolf este adâncă de 42 de metri, lată de 50 de metri şi lungă de 80 de metri. Mina Rudolf este ultimul loc în care sarea a fost exploatată. 172 de trepte coboară spre vatra minei. La fiecare pod de odihnă, de-a lungul celor 13 etaje, este marcat, pe perete, anul în care a fost exploatat nivelul respectiv. De aici se coboară în Mina Terezia, un clopot uriaş de 90 de metri înălţime şi 75 de metri diametru, în care se află o cascadă de sare, un lac subteran, stalactite şi eflorescenţe de sare. Aici sarea a fost exploatată în perioada 1690-1880. Lacul subteran de până la 6 metri adâncime, s-a extins pe aproximativ 80% din suprafaţa vetrei camerei de exploatare. În centrul lacului, s-a format o insulă din sarea reziduală depozitată aici după anul 1880, când a fost oprită exploatarea sării. În această zonă, aerul este cel mai curat, cu cea mai mică concentraţie totală de microorganisme din aerul subteran, de 4-10 corpi microbieni/m3.

Urmează Sala de Apel, locul unde se ţinea evidenţa persoanelor care intrau şi ieşeau din Mina Rudolf. În mijlocul sălii se află Scara Bogaţilor, accesul spre minele Terezia şi Rudolf înainte de finalizarea lucrărilor la galeria de transport, care a fost folosită, apoi, doar de nobili, de unde şi denumirea. Este cea mai veche structură de lemn din Salină, fiind realizată din lemn de brad, recomandat pentru a fi folosit în mediul salin. Într-o nişă săpată în peretele estic, se află Altarul, locul de rugăciune al tăietorilor de sare.

Pentru transportul sării între Mina Ghizela şi galeria de transport Franz Joseph, au fost săpate două camere tehnice, una care să adăpostească crivacul şi una amplasată la rampa superioară a puţului de extracţie. Peste ani, în 1992, aceste două camere au fost unite, devenind camera "Staţionar" pentru tratamentele balneare.

Salina Turda este localizată în zona Durgău-Valea Sărată, care, face parte, alături de microdepresiunea Băile Sărate, din Situl Natura 2000 - Sărăturile Ocna Veche, municipiul Turda, potrivit https://www.salinaturda.eu/.

Săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul actualului oraş, în punctul "Pordeiu", au scos la iveală vestigiile unei aşezări dacice, cunoscută sub numele de "Potaissa", devenită imediat după constituirea provinciei romane Dacia, una dintre cele mai importante aşezări romane şi principal centru militar al Daciei Superior, aflat pe drumul dintre Apulum (azi Alba Iulia) şi Porolissum (azi satul Moigrad, comuna Mirşid, judeţul Sălaj). În perioada stăpânirii romane la Potaissa se exploata sarea, viaţa în această aşezare continuând neîntrerupt şi după plecarea romanilor în 271-275 d.Hr., până prin secolul IV, arată lucrarea "Enciclopedia geografică a României" (Editura Enciclopedică, 2002).

Prima menţiune documentară a localităţii Turda datează din 1075 (Castrum Turda), în care se fac referiri asupra unor privilegii legate de exploatarea sării de aici, potrivit cărora regele Geza I al Ungariei dăruia jumătate din vama de sare şi mai multe sate din Bihor şi Criş, Mănăstirii Sfântului Benedict. În 1197, aşezarea este menţionată în documente cu numele Civitas Tordensis.

Urme ale exploatărilor antice nu s-au păstrat, cel mai probabil acestea fiind distruse de marile exploatări medievale şi moderne (până la începutul secolului XX) şi de prăbuşirea bolţilor în vechile ocne, urmate de apariţia lacurilor sărate. Se poate spune că începuturile mineritului în sare, în sensul definiţiei acestei ocupaţii din prezent, se situează în timp la nivelul secolelor XI - XIII. Primul document care menţionează existenţa unei exploatări de sare la Turda datează din 1 mai 1271, fiind emis de cancelaria maghiară. Prin actul menţionat, se dăruia capitlului Episcopiei din Transilvania "ocna de sare de la Turda". Ulterior, atât capitlul din Strigoniu, cât şi cel din Alba Iulia şi episcopul Transilvaniei căpătau privilegii pentru folosirea sării din Ocna de la Turda.

Începând cu 1840, din cauza condiţiilor sociale şi economice, exploatarea sării în Salina Turda s-a redus, iar rolul de coordonator al activităţilor de exploatare a sării a fost preluat de salina de la Ocna Mureş. După Primul Război Mondial, exploatarea sării a devenit monopol de stat. Aceasta, împreună cu reducerea productivităţii exploatării, a dus la închiderea activităţilor miniere în Salina Turda, în 1932. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Salina Truda a folosită de populaţia oraşului ca adăpost antiaerian. Salina Turda a fost redeschisă, în 1992, pentru public în scop turistic şi curativ. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

***Explicaţie foto: Salina Turda, 22 mai 2015.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO