Istoricul şi arheologul Ioan Andrieşescu s-a născut la 2 mai 1888, la Iaşi. A fost considerat de Nicolae Iorga "părintele preistoriei noastre", iar de Dimitrie Gusti - "ctitorul, la noi, al preistoriei", se arată pe site-ul http://www.cimec.ro/.

A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie de la Iaşi, apoi şi-a continuat specializarea la Berlin, între 1910-1912. În 1912, şi-a susţinut doctoratul la Universitatea din Iaşi, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).

Împreună cu Vasile Pârvan, a fost ctitorul şcolii române de arheologie. În 1915, a fost încadrat ca şef al Secţiei de Arheologie Preistorică a Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti. În 1919, a fost promovat ca subdirector, apoi, între 1927-1935, a fost directorul Muzeului Naţional de Antichităţi.

Ioan Andrieşescu a fost, totodată, profesor secundar şi profesor suplinitor la Facultatea de Litere şi Filosofie din Iaşi (1918-1919), apoi docent (1920), conferenţiar (1923) şi profesor (1927) la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. În perioada 1938-1944 a fost director al Seminarului de Arheologie şi Preistorie din cadrul acestei facultăţi.

Desfăşoară o semnificativă activitate de teren, prin săpături arheologice desfăşurată pe parcursul a aproape 20 de ani (la Sălcuţa, Zimnicea, Crăsani, Sultana, Poiana, Sărata Monteoru, Agighiol etc.). Astfel, Ioan Andrieşescu a continuat investigaţiile la Sărata Monteoru, la Poiana-Coţofeneşti şi Hăbăşeşti în 1928, la Oinac, în 1929-1930, la Agighiol în 1931 (unde descoperă mormântul princiar cu tezaurul său de podoabe), se menţionează pe http://www.cimec.ro/. S-a preocupat mult de protejarea monumentelor din ţară, cu precădere de salvarea aşezărilor arheologice.

A publicat importante studii şi lucrări: "Bibliografie generală a istoriei. Cu specială privire asupra timpurilor celor mai vechi şi a monumentelor" (1934), "Preistoria generală şi a Europei sud-estice de la sfârşitul epocii de bronz până în Evul Mediu (Cu specială privire asupra regiunilor noastre)" (1938) etc.

A pus bazele unei noi specialităţi în istoriografia română - preistoria - prin lucrări precum "Asupra epocei de bronz în România" (1915), "Din preistoria Olteniei" (1921), "De la preistorie la evul mediu. Păreri însemnătoare şi fapte arheologice şi istorice" (1924), "Artele în timpurile preistorice la noi" (1939) etc.

A fost membru al Comisiunii Monumentelor Istorice din România, al Institutului Arheologic German, al Societăţii Anticarilor din Londra etc., iar la 26 mai 1928 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

A murit la 17 decembrie, 1944 la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Roxana Losneanu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: arheologi.ro