La sfârşitul mileniului II î.Hr., în Epoca bronzului, pe insula Sardinia s-a dezvoltat un tip special de structură defensivă cunoscută sub numele de nuraghi, care nu are echivalent în altă parte din lume. ''Nuraghi'' este denumirea dată monumentelor sarde din Epoca bronzului, în formă de turn tronconic cu pereţi groşi de piatră, servind ca refugii sau fortăreţe, arată ''Marele Dicţionar de neologisme'', autor Florin Marcu, 2000. Complexul Su Nuraxi di Barumini, format din turnuri de apărare circulare sub formă de trunchi de con construite din piatră îmbrăcată, cu camere interioare arcuite, extins şi consolidat în prima jumătate a mileniului I sub presiunea cartagineză, reprezintă cel mai complet exemplu al acestei forme remarcabile de arhitectură preistorică, evidenţiază https://whc.unesco.org/.

Zona arheologică ''Su Nuraxi'' a fost descoperită de arheologul Giovanni Lilliu în anii 1940-1950 şi datorită unicităţii sale a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1997, conform paginii Fundaţiei Culturale Barumini - www.fondazionebarumini.it.

Su Nuraxi domină de la înălţime o câmpie vastă şi fertilă la vest de municipiul Barumini. Situl a fost ocupat de la construirea structurii, în mileniul II î.Hr., până în secolul III d.Hr., arată site-ul UNESCO.

Structurile defensive megalitice de tip nuraghi datează din Epoca Bronzului Mijlociu până la Târziu (1600-1200 î.Hr.). Se presupune că nuraghiile ar fi fost construite iniţial de familii singure sau clanuri. Pe măsură ce societatea din Sardinia a evoluat într-un mod mai complex şi mai ierarhic, a existat o tendinţă ca turnurile izolate să atragă structuri suplimentare, din motive sociale şi defensive.

Nuraghiul Su Nuraxi a cuprins un turn central masiv cu trei camere conectate printr-o scară în spirală, cu înălţime iniţială de peste 18,5 metri. Turnul central a fost închis într-o structură cvadrilobată constând din patru turnuri subsidiare legate printr-un zid-cortină masiv, de piatră. Curtea creată de acest zid a fost ulterior etanşată cu un acoperiş, limitând astfel accesul la turnul central. În jurul acestuia se află rămăşiţele celui de-al doilea zid exterior şi o aşezare de bordeie circulare.

Una dintre cele mai importante structuri care fac parte din complexul nuragic, construit în acea perioadă, este ''Coliba (capanna) 80'' numită şi ''Coliba Reuniunii'', ''Sala Sfatului'' sau ''Curia'' - o clădire circulară mare, prevăzută cu o bancă circulară din piatră dispusă în jurul perimetrului interior şi cinci nişe pe perete, unde arheologii au găsit mai multe elemente probabil folosite în timpul unor ritualuri religioase, care arată că în interior ar fi avut loc unele evenimente publice foarte importante, potrivit www.fondazionebarumini.it

Su Nuraxi a fost abandonat în secolul al VI-lea î.Hr., deşi o ocupare intermitentă a avut loc în secolele următoare, arată https://whc.unesco.org/. Case noi au fost construite într-o formă diferită faţă de predecesoarele lor, cuprinzând mai multe camere mici construite din pietre mici. În urma cuceririi romane a Sardiniei în secolul al II-lea î.Hr., majoritatea structurilor de tip nuraghi au ieşit din uz, dar săpăturile de la Su Nuraxi au indicat că oamenii au continuat să locuiască în perimetrul sitului până în secolul al III-lea d.Hr, precizează sursa citată .

Potrivit paginii Fundaţiei Culturale Barumini, la începutul ultimei perioade a Epogii Nuragice, numită Epoca de fier (secolele IX-VI î.Hr.), Su Nuraxi a fost distrus complet, iar pe rămăşiţe, atât lângă zidul exterior de apărare, cât şi lângă nuraghi, s-a construit un nou grup de bordeie, apărut încă din primele decenii ale secolului al VII-lea î.Hr. Cea mai importantă încăpere din această perioadă este aşa-numita ''rotonda'', o cameră elegantă de mici dimensiuni care ar fi avut un acoperiş fals în formă de dom. Această încăpere era prevăzută cu podea pavată, o bancă circulară de piatră şi un lavoar în mijloc care conţinea puţină apă, indicând că ar fi fost folosită pentru practicarea unor ritualuri lustrale legate de cultul apelor.

În secolul V î.Hr., civilizaţia nuragică a pierdut întâietatea în faţa ocupaţiei punice, localnicii intrând în contact cu o cultură diferită. În afară de aporturi materiale progresive din oraşele punice, aspectul local şi stilul de viaţă al locuitorilor nu a suferit o schimbare majoră. Mai degrabă, a survenit un declin treptat al locuinţelor şi al populaţiei, conform sursei citate anterior.

În secolele II-I î.Hr., aşezarea a fost adaptată de către romani, care au folosit unele încăperi ca locuri de înmormântare. Structura a continuat să fie locuită până în secolul III î.Hr., iar ulterior a fost frecventată sporadic până în Evul Mediu timpuriu- secolul VII d.Hr, detaliază www.fondazionebarumini.it. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.fondazionebarumini.it