Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost capitala Daciei Romane, fiind înfiinţată în perioada 108-110 de către nobilul roman Decimus Terentius Scaurianus (fost senator, general activ în al doilea război roman împotriva dacilor şi guvernator al provinciei romane Dacia). Oraşul roman a fost ridicat, în numele împăratului Traian, pe locaţia unde fusese desfăşurată tabăra Legiunii V Macedonica (implicată în operaţiunile celui de-al doilea război daco-roman) după înfrângerea dacilor de armatele romane şi după constituirea provinciei Dacia, conform portalului specializat https://cimec.ro/. Aşezarea, având rolul de capitală romană a provinciei, a fost construită în sud-vestul depresiunii Haţegului, pe drumul imperial care unea Dunărea de Porolissum (cel mai nordic bastion al Imperiului Român în provincia Dacia - indică www.porolissum.ro) şi se afla la 40 de km vest de fosta capitală a Daciei lui Decebal - Sarmizegetusa Regia.

Împăratul Hadrian (117-138) a fost cel care a dat numele Ulpia Traiana Augusta şi a adăugat Sarmizegetusa, ce reprezentase anterior denumirea acordată de daci aşezării, potrivit The Princeton Encyclopedia of Classical Sites, (Richard Stillwell, William L. MacDonald, Marian Holland McAllister, Stillwell, Richard, MacDonald, William L., McAlister, Marian Holland, Ed.), https://www.perseus.tufts.edu/.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa, 23 octombrie 2019.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Capitala a fost colonizată cu cetăţeni romani din tribul Papirius şi au primit Ius Italicum (dreptul de aplicare în zona respectivă, asimilată Imperiului Roman, a prevederilor dreptului roman cu întâietate faţă de legea locală). În perioada 222-235, Ulpia Traiana Sarmizegetusa primeşte epitetul de ''metropolis'', indică www.cimec.ro. Aşezarea a fost dezvoltată, treptat, reunind toate caracteristicile specifice unui oraş roman, respectiv centru politic, economic, militar, religios şi administrativ al provinciei Dacia şi, ulterior, din secolul III, găzduia sediul Adunării provinciale reprezentative, care a fost instituită în timpul guvernării unificate a Daciei în perioada împăratului Alexandru Sever (222-235).

Oraşul a avut, la început, o suprafaţă de 33 de hectare (circa 30.000 de locuitori), delimitată de un zid înalt de incintă de 5 metri şi o lăţime a structurii acestuia de 1,8 metri, zonele de intersecţie ale laturilor zidului fiind străjuite de turnuri. Cele două străzi se încheiau cu porţile oraşului. Centrul oraşului a găzduit Palatul Augustalilor (cunoscut sub denumirea romană drept Aedes Augustalium şi construit la jumătatea secolului II şi reconstruit în secolul III), Forul, clădirile administative şi locuinţele particulare, pentru ca în exteriorul zidului de incintă să se afle vestigiile edificiului termal, ale amfiteatrului roman şi villae suburbane, potrivit portalului specializat www.cimec.ro şi https://www.perseus.tufts.edu/. Amfiteatrul roman se află localizat în partea de nord faţă de centrul oraşului şi prezintă o formă elipsoidală, cu 12 zone de acces la tribune şi o arenă cu dimensiuni 66 x 47 metri. Dincolo de zidurile aşezării, se aflau dispuse necropola şi cuptoarele de ars cărămida. Necropola include Mausoleul Aureliilor, construit la jumătatea secolului al III-lea. În urma săpăturilor arheologice efectuate au fost descoperite aici numeroase inscripţii, statui votive ale lui Jupiter şi Higeea, reliefuri ale Cavalerului Trac, ale Cavalerilor Danubieni, capul unei statui realizate din bronz - fiind vorba despre o reprezentare a împăratului Traian - şi multe elemente de ceramică, sticlărie. Descoperirile stau mărturie asupra continuităţii aşezării şi după părăsirea de către administraţia romană a provinciei Dacia. Pe drumul principal care străbătea provincia pe direcţiile sud-vest şi nord, aşezarea avea şi rol de staţie de vamă, devenind şi cel mai important centru cultural şi religios al provinciei Dacia romană, indică https://www.perseus.tufts.edu/.

Palatul guvernatorilor a fost construit din piatră, cărămidă, piatră de râu şi marmură. Pereţii au fost pictaţi în diferite culori, iar acoperişul a fost placat cu ţigle. În centrul palatului se aflau două incinte interioare separate de coloane din marmură aşezate în arcade. Curtea dinspre partea de nord acoperea o suprafaţă mai mare şi găzduia celd două basilici (una înspre partea de vest şi cealaltă către est), iar în nord se afla o clădire cu numeroase camere. O incintă sub pământ era folosită pentru prezervarea în bune condiţii de siguranţă a obiectelor de cult, iar mai în adâncime faţă de aceasta două încăperi foloseau drept sanctuar. Restul camerelor erau destinate pentru locuit şi pentru săli de conferinţe.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa, 23 octombrie 2019.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Forumul este parţial excavat, fiind structurat în două părţi. Cea mai apropiată parte de Palatul Augustalilor este sub forma similară a unei basilici cu 85 de metri lungime şi este împrejmuită de ziduri acoperite cu marmură. De-a lungul zidurilor de nord şi est erau dispuse monumente. Forumul, cu o deschidere de 42 de metri, era dispus în spaţiu deschis şi pavat cu piatră.

Amfiteatrul (având dimensiunile 88 x 69 metri) putea găzdui circa 5.000 de spectatori. A fost construit în prima jumătate a secolului a II-lea din piatră şi cărămidă. La capătul axelor mari se aflau porţile pentru intrarea gladiatorilor, iar perpendicular, de-a lungul axei mici, se afla o a doua intrare în incinta amfiteatrului. Spre partea de nord se afla amenajat un canal pentru preluarea apei din arenă, iar în centrul arenei în subsol se afla o cameră centrală pentru colectarea apei, existând dovezi excavate ale prezenţei unui sistem de preluare a apelor cu ajutorul unor conducte de lemn. Arena este străjuită de un zid de trei metri înălţime protejat de un parapet din piatră şi care era întrerupt de cele patru porţi şi ornamentat cu numeroase coloane de marmură.

În secolul XV, clericul Joannes Mezerzius a studiat vestigiile romane de la Ulpia Traiana, adunând numeroase inscripţii şi reuşind să indentifice pe locul satului Grădiştea amplasamentul vechii capitale romane a provinciei Dacia. O contribuţie deosebită pentru cunoaşterea monumentelor epigrafice a avut-o şi istoricul transilvănean Stephanus Zamosius, iar primele săpături arheologice desfăşurate la Ulpia Traiana au fost derulate la 10 septembrie 1832, de Johann Michael Ackner, care a scos la iveală un mozaic de 8,15 m x 6,45 m, reprezentând-o pe zeiţa Victoria, înconjurată de alte divinităţi, potrivit www.cimec.ro. Istoricul Constantin Daicoviciu a condus ample excavaţii arheologice în perioada 1924-1936, fiind continuate, în toamna lui 1936, de Octavian Floca, dar şi ulterior în perioada postbelică, pentru ca începând cu 1973 săpăturile arheologice să fie reluate de un colectiv numeros de istorici şi arheologi, fiind derulate zece campanii în perioada 1973-1982, mai indică https://cimec.ro/.

Materialul arheologic şi epigrafic descoperit în zonă, în urma numeroaselor sesiuni arheologice, este aşezat în Muzeul naţional de istorie al României din Bucureşti, în Muzeul de istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul din Deva, Muzeul Banatului din Timişoara şi în muzeul local Sarmizegetusa, dar şi în alte instituţii muzeografice din România. Muzeul local Sarmizegetusa a fost inaugurat la 9 august 1982, existând o expoziţie permanentă cu patru săli la parter şi cinci săli la etaj, iar la parter este amenajată o sală destinată expoziţiilor temporare, indică https://cimec.ro/.

Prin vestigiile păstrate până astăzi şi prin valoarea extraordinară testamentar patrimonială, Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa este unul dintre cele mai importante repere ale tezaurului istoric şi cultural al României, amintind generaţiilor de una dintre paginile de istorie ale poporului român. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

***Explicaţie foto din deschidere: Amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, 3 iunie 1969.