La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, devenise clară necesitatea unui organism interguvernamental al sănătăţii, unic la nivel mondial. Când diplomaţii s-au reunit pentru a forma Naţiunile Unite în 1945, unul din lucrurile discutate a fost înfiinţarea unei organizaţii globale de sănătate.

Constituţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a intrat în vigoare la 7 aprilie 1948, dată la care celebrăm în prezent Ziua Mondială a Sănătăţii, aminteşte site-ul oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, https://www.who.int/about/history.

În aprilie 1945, în timpul Conferinţei de înfiinţare a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) desfăşurată la San Francisco, reprezentanţii Braziliei şi Chinei au propus înfiinţarea unei organizaţii internaţionale de sănătate şi convocarea unei conferinţe pentru a formula constituţia sa. La 15 februarie 1946, Consiliul Economic şi Social al ONU a împuternicit secretarul general să convoace o astfel de conferinţă. Un Comitet Tehnic Pregătitor s-a întrunit la Paris între 18 martie şi 5 aprilie 1946 şi a trasat propunerile de Constituţie care au fost prezentate la Conferinţa Internaţională de Sănătate de la New York, între 19 iunie şi 22 iulie 1946.

În deschiderea evenimentului de la New York, preşedintele SUA, Harry Truman, a transmis un mesaj: ''Transportul modern a făcut ca protejarea unei naţiuni împotriva intrării unei boli, prin carantină, să fie imposibilă. Acest lucru a determinat necesitatea dezvoltării unor servicii de sănătate puternice în fiecare ţară, care trebuie coordonate prin acţiuni internaţionale''.

Pe baza propunerilor trasate la Paris, Conferinţa a elaborat şi adoptat Constituţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, semnată la 22 iulie 1946 de reprezentanţi din 51 de state membre ale ONU şi din alte zece naţiuni. Conferinţa a instituit şi o Comisie interimară care să desfăşoare anumite activităţi ale instituţiilor sanitare existente până la intrarea în vigoare a Constituţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Preambulul şi articolul 69 din Constituţia OMS prevăd că OMS trebuie să fie o agenţie specializată a ONU. Potrivit Articolului 80, Constituţia intră în vigoare atunci când 26 de membri ai Naţiunilor Unite au ratificat-o.

Astfel, Constituţia a intrat în vigoare la 7 aprilie 1948, când cel de-al 26-lea din cele 61 de guverne care o semnaseră a şi ratificat-o. Potrivit Cronicii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, vol. 1, din 1947, obiectivul organismului viza accesul tuturor persoanelor la cel mai înalt nivel posibil de sănătate.

Constituţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a reprezentat o ''Magna Carta'' pentru sănătate. Constituţia acorda Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii titlul de organism suprem de direcţie şi coordonare în sfera sănătăţii publice.

Prima Adunare a Sănătăţii s-a deschis la Geneva, la 24 iunie 1948, cu participarea delegaţiilor a 53 din cele 55 de state membre. Comisia Interimară îşi înceta existenţa pe 31 august 1948, la miezul nopţii, fiind succedată de OMS, mai aminteşte sursa citată.

Potrivit publicaţiei Lacet, la prima Adunare Mondială a Sănătăţii s-au stabilit ca priorităţi pentru organizaţie: malaria, tuberculoza, bolile venerice, sănătatea mamei şi a copilului, ingineria sanitară şi nutriţia. Organizaţia a avut o buget de cinci milioane de dolari în 1948. În plus, Organizaţia s-a implicat de la început în prevenţia la scară largă a bolilor şi în eforturile de punere sub control, inclusiv campanii în masă împotriva unor boli precum framboesia, sifilisul endemic, lepra şi trahomul.

Cum scopul era reducerea incidenţei bolilor şi a deceselor în lume, funcţiile au fost de la început diversificate: Protecţia internaţională împotriva bolilor contagioase, Măsuri de urgenţă pentru susţinerea guvernelor, Sprijin pentru guverne, Asistenţă în teritoriile sub tutelă, Standardizarea produselor biologice şi farmaceutice, Standardizarea procedurilor de diagnostic, Standarde îmbunătăţite de pregătire medicală, Corespondenţa la nivel internaţional în cauzele deceselor şi maladiilor, Standarde în produsele alimentare, Tehnici administrative în sănătate publică şi servicii spitaliceşti, Sănătate mintală, Cercetarea ştiinţifică, Statistici, Informare, Convenţii, Colaborarea cu administraţiile guvernamentale de sănătate, Cooperarea dintre OMS şi alte organizaţii.

Primul director general al instituţiei a fost George Brock Chisholm, în perioada 1948-1953. De origine canadiană, veteran al Primului Război Mondial, medicul psihiatru George Brock Chisholm a militat pentru toleranţa religioasă şi a afirmat adesea că cel mai mare inamic al omului nu sunt bolile, pe care le considera vindecabile atâta timp cât oamenii conlucrează, ci omul însuşi.

În prezent, OMS are 194 de state membre, şase centre regionale (Africa, America, Asia de Sud-Est, Europa, Mediterana de Est, Vestul Pacificului) şi 150 de birouri naţionale sau teritoriale, conform www.who.int. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)