REZERVAŢII NATURALE: Tigăile Mari din Munţii Ciucaş
Rezervaţia naturală Tigăile Mari se află în centrul Masivului Ciucaş şi include vârfurile Ciucaş, de 1954 m înălţime şi Tigăile Mari, a cărui altitudine maximă este de 1862 m. A fost declarată arie protejată de interes naţional prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000, potrivit cdep.ro.
Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 3 hectare, potrivit anpm.ro, şi este de tip geologic, geomorfologic, floristic şi peisagistic. Arealul Tigăile Mari este inclus în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, al cărei rol principal este de protecţie şi conservare a speciilor şi habitatelor de pe teritoriul Uniunii Europene, conform natura2000.eea.europa.eu.

Rezervaţia Naturala Tigăile Mari, cuprinzând două vârfuri înalte, Vârful Ciucaş (1957 m) şi Tigăile Mari (1862 m), Munţii Ciucaş, 9 februarie 2019.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Relieful din rezervaţie poate fi descris ca fiind ruiniform. Cuprinde un ansamblu neregulat de stâncării, principalele forme sculptate de natură în formaţiunile pietroase de aici, prin acţiunea curenţilor de aer, a variaţiilor de temperatură şi a apei, fiind cele de turnuri, coloane, hornuri şi ciuperci, de diferite dimensiuni. Nu lipsesc abrupturile calcaroase, păşunile şi pajiştile, golurile alpine şi grohotişurile. Printre cele mai interesante formaţiuni pietroase, se numără Sfinxul Bratocei, Porumbelul Bratocei, Tigăile Mici, Turnul lui Goliat, Babele la Sfat şi Mâna Dracului, notează infovamabuzaului.ro.
Pitorescul zonei este întregit de numeroasele chei modelate în calcar, precum Cheile Pârâului Alb, Cheile Văii Stânei, Cheile Babaruncăi şi cele ale Cheiţei.
Flora din Tigăile Mari este alcătuită preponderent din ienupăr, bujor de munte, coacăz de munte şi afin. Tot aici pot fi admirate specii floristice rare, unele protejate de lege, precum floarea de colţ, garofiţa, iarba osului, stânjenelul mic de munte, luntricica galbenă, cimbrişorul de câmp, arginţica şi ochii-şoricelului.
Fauna este, de asemenea, caracterizată de diversitate. Cuprinde specii de mamifere, păsări, reptile şi amfibieni. Printre cele mai bine reprezentate specii se numără ursul brun, lupul, râsul eurasiatic, cerbul, vulpea, acvila de munte, cinteza şi ierunca. Majoritatea reptilelor, precum şopârla de munte şi salamandra carpatică, nu reprezintă un pericol pentru om, însă în zonă au putut fi observate şi exemplare de viperă comună.
Rezervaţia naturală Tigăile Mari este situată la limita de graniţă dintre judeţele Braşov şi Prahova, în partea de nord a staţiunii Cheia, pe teritoriul administrativ al comunei Măneciu. Dinspre Bucureşti, turiştii pot veni pe ruta Ploieşti, Lipăneşti, Vălenii de Munte, Măneciu, Cheia. Dinspre Braşov, traseul include municipiul Săcele, apoi localitatea Babarunca. Cei aflaţi în Sinaia pot ajunge la Tigăile Mari traversând Comarnic, comuna Secăria şi Valea Doftanei.
Unul din punctele de plecare spre frumuseţile rezervaţiei Tigăile Mari şi ale Masivului Ciucaş este Pasul Bratocea, o trecătoare situată la altitudinea de 1267 m, pe DN1A, la 11 km nord de staţiunea Cheia.
Odată ajunşi pe munte, turiştii pot urma diferite trasee pentru a ajunge la Tigăile Mari. Unul dintre cele mai populare pleacă de la Cabana Vârful Ciucaş, aflată la 1595 m altitudine, continuă cu Tigăile Mari şi are ca destinaţie finală Vârful Ciucaş. Cei cu condiţie fizică pot opta pentru un traseu care să includă Şaua Tigăile şi Poiana Teslei. Traseele au grad de dificultate uşor şi mediu, fiind deschise tot timpul anului. Iarna pot fi însă periculoase sau chiar impracticabile, în funcţie de stratul de zăpadă, arată cabana-varful-ciucas.ro.
În vecinătatea rezervaţiei Tigăile Mari, pot fi vizitate mai multe obiective de interes istoric şi cultural. Printre acestea se numără ansamblurile mănăstirilor Cheia, monument istoric ce datează din 1782, şi cel al mănăstirii Suzana, monument istoric construit în 1740. Barajul de pământ Măneciu, în amonte de localitatea omonimă, are înălţimea de 75 m şi a fost executat pe râul Teleajen. În comuna prahoveană Ceraşu pot fi văzute alte două monumente istorice: ansamblul rural de la Ceraşu, în satul cu acelaşi nume, precum şi ansamblul rural de la Slon. În staţiunea Cheia există un muzeu dedicat florilor de mină, cu peste 300 de exponate, şi unul dedicat ştiinţelor naturii, cu importante expoziţii geologice.
Masivul muntos Ciucaş este situat în sudul Carpaţilor Orientali, în Carpaţii de Curbură, la est de cursurile superioare ale râurilor Teleajen şi Tărlung, notează Dan Ghinea în "Enciclopedia Geografică a României" (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2002). AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
***Explicaţie foto din deschidere: Rezervaţia Naturala Tigăile Mari, Munţii Ciucaş, 19 decembrie 2020.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &











