Ortodoxe
Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu

Greco-catolice
Sf. cuv. Alexie, Omul lui Dumnezeu

Romano-catolice
Sf. Patriciu, ep.


Sfântul Cuvios Alexie este pomenit de Biserică la 17 martie.

S-a născut la Roma, în vremea împăraţilor Arcadius (395-408) şi Honorius (395-423). Părinţii săi, Eufimian şi Aglaida, erau creştini, foarte bogaţi.

Tatăl său ''avea trei mii de slugi, care purtau haine de mătase şi brâie de aur. Dar nu avea fii, fiindcă femeia lui era neroditoare. Şi era bun acel om, păzind poruncile lui Dumnezeu cu dinadinsul, postea în toate zilele până la al nouălea ceas şi punea trei mese în casa sa sărmanilor, văduvelor, săracilor, străinilor şi bolnavilor; iar el, într-al nouălea ceas, se ospăta împreună cu monahii cei străini. Iar dacă se întâmpla în vreo zi să aibă puţini săraci la mesele puse înaintea lor şi de i se întâmpla ca prea puţină milostenie să dea săracilor din obişnuitele sale îndurări, atunci, căzând la pământ înaintea lui Dumnezeu, zicea: 'Nu sunt vrednic să umblu pe pământul Dumnezeului meu!' ''. (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul Alexie a fost rodul rugăciunilor mamei sale, căci ''Aducându-şi aminte Dumnezeu de dânsa, după mila Sa, a dăruit rod pântecelui ei, că a născut fiu; şi s-a veselit bărbatul ei şi au botezat pe prunc, numindu-l Alexie'' (Vieţile Sfinţilor).

Crescând Alexie, părinţi săi au dorit să se căsătorească, prin urmare, i-au găsit la vârsta cuvenită o logodnică. Însă, în noaptea nunţii, Alexie a lăsat în mâinile miresei sale inelul de aur şi brâul cel scump şi a fugit în taină pe o corabie care pleca în zori spre Laodiceea (Frigia, Asia Mică).

A trăit necunoscut de nimeni, vreme de 17 ani, la Edesa, în Siria.

În acest timp, a fost căutat peste tot de trimişi ai părinţilor săi, care rămăseseră într-o mare durere împreună cu mireasa fiului dispărut. Oamenii care îl căutau au ajuns până la biserica închinată Maicii Domnului din Edesa, dar nu au ştiut că el se află printre săracii care stăteau în pridvorul bisericii, aşa că i-au dat milostenie şi s-au întors acasă.

Sfântul Cuvios Alexie a plecat însă şi din acel loc, pentru că i-a fost descoperită viaţa sa cea sfântă şi a început să fie cinstit de oameni. Din pronie dumnezeiască a ajuns, în urma unei furtuni pe mare, din nou la Roma. Aici a hotărât să meargă la casa părinţilor ca un necunoscut.

La Roma, tânărul Alexie nu mai putea fi cunoscut de nimeni, căci trupul i se uscase de multă înfrânare, iar frumuseţea feţei sale se veştejise, vederea i se întunecase, ochii i se adânciseră şi numai pielea şi oasele i se vedeau.

Tatăl său l-a primit ca pe un om sărac şi străin, iar pentru faptul că şi el avea un fiu care se înstrăinase, a poruncit să i se ridice o căsuţă chiar în faţa uşilor palatului, ca să fie întotdeauna înaintea ochilor săi.

"În dreptul lui era fereastra palatului aceluia în care locuia mireasa lui, care, ca o altă Rut, n-a mai voit să se întoarcă în casa tatălui său, ci, împreună cu soacra sa şedea plângând. Şi de multe ori auzea Sfântul Alexie când se tânguiau mireasa şi maica sa, pentru dânsul şi grăiau cuvinte de jale şi de plângere; mireasa pentru văduvia ei, iar mama se tânguia pentru lipsa fiului. Iar inima lui se sfărâma cu jale de tânguirea lor. Însă cu dragostea pe care o avea sfântul către Dumnezeu, biruia dragostea trupească către mireasă şi către părinţi şi jalea cea nesuferită o răbda cu mulţumire, pentru Dumnezeu". (Vieţile Sfinţilor)

"Aşa nevoindu-se el în casa părintească şaptesprezece ani, de nimeni n-a fost cunoscut cine este. Ci ca un sărac şi străin se socotea de toţi, el care era fiu, moştenitor şi stăpân al casei, batjocorindu-se de robii cei de casă ca un străin şi nemernic. Iar când a voit Dumnezeu să-l ia din viaţa cea atât de aspră, fiind în sărăcie şi răbdare, şi să-l ducă la viaţa şi odihna cea veşnică, i-a descoperit ziua şi ceasul morţii. Deci Sfântul Alexie, cerând de la sluga sa hârtie, cerneală şi condei, şi-a scris toată viaţa sa; şi oarecare taine, ce se ştiau numai de părinţii săi, după care putea să fie cunoscut de dânşii: adică cele ce le-a grăit către mireasa sa în odaie, şi cum i-a dat ei inelul şi brâul într-o basma de porfiră". (Vieţile Sfinţilor)

A doua zi, în timpul Sfinte Liturghii săvârşite în Biserica Sfinţilor Apostoli din Roma, la care participa şi împăratul Honorius, s-a auzit un glas minunat din Sfântul Altar care spunea în auzul tuturor, zicând: " 'Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi Eu vă voi odihni pe voi'. Acestea auzind cei ce stăteau de faţă, s-au înspăimântat şi s-au cutremurat. Apoi, căzând cu feţele la pământ, strigau: 'Doamne miluieşte!' Şi iarăşi s-a auzit un glas, zicând: 'Căutaţi pe omul lui Dumnezeu, care o să iasă din trup, să se roage pentru cetate şi toate ale voastre se vor rândui bine! În casa lui Eufimian căutaţi pe omul lui Dumnezeu' ". (Vieţile Sfinţilor)

Atunci au aflat şi casnicii săi, părinţii şi mireasa sa, cum vreme de 17 ani l-au avut lângă ei pe cel pentru care vărsau lacrimi cu multe tânguiri zi de zi.

Trupul Sfântului Alexie a fost pus pe un pat de mult preţ şi dus în mijlocul oraşului, unde mulţimi de oameni s-au adunat, alături de papă şi de împărat, pentru a se închina la moaştele sale.

"Deci, s-a adunat toată Roma şi se atingeau de sfântul, sărutând sfintele lui moaşte. Şi câţi erau neputincioşi, toţi se tămăduiau. Orbii vedeau, leproşii se curăţau, diavolii din oameni se izgoneau şi orice fel de boli şi neputinţe omeneşti se vindecau desăvârşit prin atingerea de tămăduitoarele moaşte ale plăcutului lui Dumnezeu, Alexie". (Vieţile Sfinţilor)

Văzând nişte minuni ca acelea, Sfântul Alexie a fost dus în biserică, iar după o săptămână, sfintele sale moaşte au fost puse într-o raclă de marmură şi de smaragd şi împodobită cu aur, unde îndată au izvorât mir şi a umplut racla, şi aşa s-a făcut îngroparea Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu.

Sfântul Alexie s-a mutat la cele veşnice în ziua de 17 martie, anul 411. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel editor: Doina Lecea)