TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: ''Cititorul de contor'' (1973)
Piesa "Cititorul de contor", scrisă de dramaturgul Paul Everac, a avut premiera absolută în 29 septembrie 1973, la Teatru de Stat Oradea (actualul Teatru "Regina Maria" din oraşul de pe Crişul Repede).
"Arhitectul Jinga, personajul central al piesei 'Cititorul de contor', este un răsfăţat al succesului: marile realizări de ordin profesional au fost dublate de iubirea dezinteresată a unei frumoase eleve, bunăstarea casei s-a completat cu înţelegerea şi liniştea asigurate de o soţie docilă. Câte din aceste bunuri au fost câştigate pe căi cinstite? În ce măsură lupta cu viaţa, din care a ieşit mereu biruitor, a fost purtată cu mijloace oneste? Ce preţ va trebui să plătească pentru tot ce are? Iată întrebările pe care i le pune lui Jinga Cititorul de contor, personajul-simbol conceput de autor ca un glas al conştiinţei. Durata reală a ceea ce se întâmplă pe scenă este cea a unui proces de conştiinţă. Cititorul de contor îl obligă pe Jinga la eforturi de memorie, graţie cărora evenimentele din trecut sunt puse într-o lumină nouă, nu tocmai favorabilă eroului lor. (...) Silit să vadă lucrurile şi altfel decât îi place lui, Jinga înţelege că dragostea Clarei ar putea fi trecătoare, că docilitatea soţiei nu exclude o posibilă infidelitate, că independenţa copiilor ar putea avea urmări neplăcute, că magistrala concepută de el ar putea fi considerată peste timp drept 'o mare eroare arhitectonică'. Cititorul de contor îl avertizează de la început că va trebui să plătească. Preţul pe care Jinga îl plăteşte este îndoiala, zbuciumul, prăbuşirea siguranţei de sine, înţelegând că pactul comod între conştiinţă şi compromis nu poate fi decât vremelnic.", notează site-ul https://www.teatrulreginamaria.ro/, în prezentarea "comediei tragice în două părţi", care a fost pusă în scenă, în premieră, în stagiunea 1973-1974 a Teatrului de Stat Oradea.

Regia artistică a acelui spectacol a fost semnată de Nicoleta Toia, iar din distribuţie făceau parte actorii Jean Săndulescu, Simona Constantinescu, Adrian Pintea (care debuta cu această piesă fiind elev, iar mai târziu avea să devină un mare actor), Kati Gabor, Anca Miere Chirilă, Mia Popescu, Eugen Ţugulea, Eugen Harizomenov, Frigyes Paloczy, Marcel Popa, Ion Abrudan, conform site-ului https://www.teatrulreginamaria.ro/.

În 1974, piesa "Cititorul de contor" a fost pusă în scenă, la Teatrul Maghiar de Stat din Sfântu Gheorghe, de actorul Constantin Codrescu, semnatar - în acelaşi timp - şi al scenografiei.

"Nu e prima dată când cunoscutul actor bucureştean îşi asumă şi aceste două funcţii în realizarea unui spectacol. De data aceasta, o bună alegere a făcut-o teatrul din Sf. Gheorghe atribuindu-i lui Constantin Codrescu montarea metaforicei 'crize' de conştiinţă a arhitectului Gheorghe Jinga, care s-a concretizat în fineţea travaliului cu actorii, în descifrarea clară, precisă şi nuanţată a procesului de confruntare a eroului cu sine, înfăţişat de autor pe calea îmbinării realului cu ipoteticul. Spectacolul descrie energic, bărbăteşte, cu reţinută vibraţie, conflictul dintre cele două ipostaze ale conştiinţei angajate în dezbatere: aceea reală, a faptelor, cu întreaga serie de erori (înfăptuite sau virtuale), şi cea simbolic-ideală a 'Cititorului de contor' . Particularitatea montării de la Sf. Gheorghe - afirmarea cu mai multă şi marcantă vigoare (decât în alte versiuni scenice) a mişcării sufleteşti şi a desfăşurării ideilor, precum şi a evoluţiei naturii intime a personajului central - s-a impus datorită interpretării sobre şi ferme a celor doi protagonişti: Peterffy Lajos (Jinga) şi Zoldos Arpad (Cititorul). Dialogul despre semnificaţia eticii în societatea noastră şi în timpul nostru, despre desăvârşirea umană a omului a dobândit, astfel, prin intermediul unui joc de calitate - armonizat prin unitatea de ton şi expresie a celor doi actori, materialitate şi forţă de convingere.", scria Valeria Ducea într-o cronică publicată în revista "Teatrul" nr. 5 din mai 1974, potrivit site-ului www.cimec.ro.

Din distribuţia acestui spectacol mai făceau parte actorii Laszlo Karoly, Szidonia Kriszovanszky, Fall Ilona, Balint Peter, Yasarludyi Katalin, Dalnoky Isoko, Tecsy Sandor.

Tot în 1974, piesa "Cititorul de contor" a fost montată la Teatrul Dramatic "G. Bacovia" din Bacău, la Teatrul "Victor Ion Popa" din Bârlad, iar în 1976 - la Teatrul Mic din Bucureşti (avându-i în distribuţie, printre alţii, pe Dan Condurache, Nicolae Iliescu şi Mitică Popescu) - menţionează site-urile https://www.tvipopa.ro/ şi https://www.teatrulmic.ro/.

În 1980, piesa a fost adaptată şi regizată de autorul Paul Everac pentru televiziune.
"Un distins profesor primeşte la un moment dat vizita unui cititor de contoare, motiv pentru o incursiune introspectivă în deciziile luate în ultima perioadă. Contorul păcatelor şi al slăbiciunilor îşi prezintă acum nota de plată.", scrie site-ul http://teatru.tvr.ro/ în prezentarea spectacolului.
Distribuţia îi includea pe actorii Constantin Codrescu, Ion Roxin, Constantin Brezeanu, Vali Voiculescu Pepino, Catrinel Paraschivescu, Lucia Mureşan, Ioana Crăciunescu, Horaţiu Mălăele, Geo Costiniu, conform site-ului http://teatru.tvr.ro/. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: teatrulreginamaria.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit











