SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 martie
Ortodoxe
Sf. Cuv. Benedict din Nursia; Sf. Sfinţit Mc. Alexandru preotul
Greco-catolice
Sf. cuv. Benedict, patronul Europei; Sf. pr. m. Alexandru
Romano-catolice
Sf. Matilda, regină; Fer. Iacob Cusmano, pr.
Sfântul Cuvios Benedict este pomenit în calendarul creştin ortodox la 14 martie.
Sfântul Benedict s-a născut la Nursia, în provincia Umbria, într-o familie foarte bogată. A fost dat la şcoală de părinţii săi, dar, înainte de a-şi încheia studiile, s-a făcut pustnic.
Şi-a lăsat şi casa părintească şi averile mari moştenite, căci părinţii lui muriseră, lui Dumnezeu singur dorind să-i placă. A lăsat atunci deşertăciunea acestei vieţi şi s-a dus să locuiască în pustie.
În jurul său, cu timpul, s-au strâns mai mulţi ucenici pe care i-a rânduit în douăsprezece aşezăminte monahale ctitorite de el.
Despre Sfântul Benedict se spune că: "Într-una din zile, în ceasul când sfântul obişnuia a mânca puţină mâncare seara, un monah, fiul unui dregător, ţinea sfeşnicul ca să lumineze. Iar sfântul mâncând, a început diavolul mândriei a supăra pe cel ce ţinea sfeşnicul şi a-i aduce gânduri de înălţare şi de trufie şi zicea în sine: 'Cine este acesta căruia eu îi stau înainte, de-i slujesc ca o slugă şi ţin sfeşnicul?' Acestea gândind el, Sfântul Benedict, fiind împodobit cu darul vederii mai înainte, l-a mustrat cu milostivire părintească şi i-a zis: 'Închide şi pecetluieşte inima ta, frate, căci intră gânduri de mândrie şi se răsădesc în tine, şi ia aminte la tine!'.
Deci, chemând pe fraţi, a poruncit de i-a luat sfeşnicul din mâinile lui. Iar el, ieşind afară, şedea şi plângea. Şi întrebat fiind de fraţi ce a făcut de s-a mâniat sfântul asupra lui, le-a spus gândul cel diavolesc ce a intrat în inima lui; cum s-a umflat de vântul mândriei şi ce cuvinte zicea în inima sa asupra sfântului. Şi a arătat otrava ce era ascunsă în inima lui. Deci s-au minunat fraţii de prevăzătoarea curăţenie a Sfântului Benedict, căci cele semănate în minte de diavol, nu puteau a se ascunde de sfântul". (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Benedict este autorul unei scrieri care reglementează viaţa în mănăstiri, "Regula vitae monasticae". Lucrarea este o sinteză a tradiţiilor monastice anterioare, pentru aceasta Sfântul Benedict a fost numit părintele monahismului apusean. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cristian Anghelache)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 iunie
Este a 167-a zi a anului 2026. Au mai rămas 198 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 02 m. Luna răsare la 06 h 23 m și apune la 22 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Cântăreața de jazz Ella Fitzgerald
Ella Fitzgerald a fost cea mai populară cântăreață de jazz din Statele Unite timp de mai bine de jumătate de secol, fiind supranumită 'Prima doamnă a muzicii', potrivit site-ului oficial al artistei www.ellafitzgerald.com. A fost recompensată în timpul vieții cu 13 premii Grammy și vândut peste 40 de milioane de albume . Putea să c&ac
15 iunie - Ziua internațională a energiei eoliene
Ziua internațională a energiei eoliene se marchează la 15 iunie, cu scopul de a promova acest tip de energie, puterea și posibilitățile pe care le deține și rolul acesteia în reducerea poluării cauzate de obținerea energiei prin arderea combustibililor fosili. Energia eoliană este acum una dintre cele mai ieftine forme de generare a energiei în mul
15 iunie - Ziua mondială a conștientizării abuzului față de vârstnici (ONU)
Ziua mondială de conștientizare a abuzului față de vârstnici este marcată, anual, la 15 iunie, potrivit www.un.org. A fost instituită de Adunarea Generală a ONU în 2011, la inițiativa Rețelei internaționale pentru prevenirea abuzului asupra vârstnicilor, care a lansat-o în 2006. Scopul pri
15 iunie - Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și a Represiunii Antidemocratice
Pe 15 iunie 2026 este marcată, pentru prima dată, Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și a Represiunii Antidemocratice, cu scopul de a cinsti memoria victimelor represiunii violente din iunie 1990, de a promova educația civică și de a preveni repetarea atrocităților. Ziua a fost instituită prin Legea nr. 93 din 10 iunie 2026, potrivit
Consiliul Afaceri Externe al UE privind Ucraina, Orientul Mijlociu, relațiile UE-China (15 iunie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene se reunește la 15 iunie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta pe teme precum Ucraina, Orientul Mijlociu, relațiile UE-China, informează site-ul consilium.europa.eu/. Miniștrii de externe din UE vor avea discuții despre războiul din Ucraina, după un schi
15 iunie - Ziua Banatului Montan
În fiecare an, pe 15 iunie, începând din 2025, este marcată Ziua Banatului Montan, instituită prin Legea nr.60/2025, potrivit https://www.cdep.ro/. Cu acest prilej, în jurul acestei date, sunt organizate o serie de evenimente. Ciclova-Montană găzduiește pe 13 iunie, un eveniment dedicat
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 iunie
Ortodoxe Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiții Ieronim și Augustin Greco-catolice Sf. pf. Amos; Sf. Ieronim Romano-catolice Ss. Amos, profet; Abraham, călug. Sfântul Proroc Amos este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 iunie
Este a 166-a zi a anului 2026. Au mai rămas 199 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 02 m. Luna răsare la 05 h 10 m și apune la 22 h 00 m. Lună nouă la 05 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Jorge Luis Borges, considerat cel mai important scriitor latino-american
Considerat cel mai important scriitor latino-american, ce a revoluționat literatura sud-americană a secolului trecut, opera lui Borges a schimbat felul în care a fost înțeleasă literatura modernă. În centrul scrisului său se află teme precum infinitul, timpul, memoria, visul, identitatea, labirintul și cartea privită ca univers în sine.
Adrian Veștea, desemnat premier de președintele Nicușor Dan (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan a anunțat, la 14 iunie 2026, că îl propune pentru funcția de premier pe Adrian Veștea, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat în dimineața aceste
Președintele SUA, Donald Trump, împlinește 80 de ani (14 iunie)
Donald Trump, cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite, s-a născut la 14 iunie 1946, în Queens, New York. Fiul lui Fred Trump, un bogat investitor imobiliar stabilit în New York City, Donald Trump a absolvit New York Military Academy (NYMA) din New York (1964) și Școala de Business Wharton a Universității Pennsylvania (1968). După terminarea studiilor, s-a a
DOCUMENTAR: Cântărețul britanic Boy George împlinește 65 de ani (14 iunie)
Britanicul Boy George (nume real George Alan O'Dowd) este un cântăreț, compozitor și o figură emblematică a culturii pop britanice. Ca solist al trupei Culture Club, a redefinit moda și cultura anilor '80 prin stilul său androgin, machiajul extravagant și vocea inconfundabilă. S-a născut în 14 iunie 1961, la Eltham, Londra. Din copilărie i-
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la prezentarea la ONU a Planului Baruch de control al energiei atomice (14 iunie 1946)
Bombardamentele nucleare lansate asupra Japoniei la 6 și 9 august 1945 au reprezentat intrarea umanității într-o nouă etapă a modalităților de purtare a războiului prin utilizarea armelor cu încărcătură nucleară. Cercetători și oameni de știință ai domeniului au înțeles pericolul reprezentat de această nouă amenințare pentru pacea și securita
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 iunie
Ortodoxe Sf. Proroc Elisei; Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului Duminica a 2-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 2-a după Rusalii. Sf. pf. Elisei; Sf. aep. Metodie Mărturisitorul al Constantinopolului Romano-catolice Duminica a 11-a de peste an Ss. Valeriu și Rufin, m.; Elizeu, p













