O PERSONALITATE PE ZI: Scriitoarea Anca Mizumschi
Anca Mizumschi, scriitoare, eseistă, public speaker, realizatoare de emisiuni culturale, s-a născut la 24 noiembrie 1964, la Constanţa. Este absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", Bucureşti, şi a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti, după cum menţionează Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) într-un comunicat din 11 decembrie 2014. S-a mutat în SUA în anul 2016, în prezent fiind stabilită în Phoenix, Arizona.
"Mă defineşte textul scris cu tensiune poetică sau textul de proză fluid, sau cel cu încărcătură de eseu, nu un gen anume. Cred că sunt, pur şi simplu, un om care scrie texte care transmit ceva, care poartă în ele înţelesuri, pentru mai multă lume. Pe parcursul a trei decenii de carieră literară, îmi amintesc prea puţine dintre cronicile mele de carte şi mai puţin din discursurile de la lansări, dar am amintiri clare ale celor care m-au oprit, pe stradă sau într-o librărie, şi mi-au spus: 'Cartea dumneavoastră mi-a făcut o mare bucurie!'. Pentru mine la asta se reduce totul, la acea frază, la acea secundă inefabilă în care un necunoscut îţi confirmă că îl poţi 'atinge' cu textele tale", declara Anca Mizumschi într-un interviu realizat de Daciana Branea pentru publicaţia "Orizonturi culturale italo-române" din mai 2022 şi publicat pe site-ul http://www.orizonturiculturale.ro/.

A publicat volumele: "Departe de Hemingway" (1989), "Est" (1993), "Opera Capitală" (1995), "Poze cu zimţi" (2008), "Anca lui Noe" (2009), "Versouri" (2010), "În moalele cerului" (2012) "Ţara mea suspendată" (2018) şi "Cei care cumpără stele" (2022).
Textele sale sunt cuprinse în trei antologii de autor - "Carte de citire" (2012), "Madrugada" (2013), "Metropolitana" (2018) - precum şi în mai multe antologii în limba română sau internaţionale (selecţie): "Strong Romanian - Polish Anthology" (Polish Cultural Institute, 1997), "27 Romanian Poets/ Om jag inte far tala med nagon nu" (Tranan Publishing House, Stockholm, 2011), "Tranzbordare" (Casa de Editură Max Blecher, 2013), "Cele mai frumoase poeme din 2012" (Editura Tracus Arte, 2013), "Acum noi suntem anticii" (Editura Cartier, 2020), "Mujer en la aduana - 10 poetas rumanas contemporaneas" (Madrid, 2022).
Poemele sale au fost traduse în spaniolă, suedeză, germană, italiană, franceză, maghiară, cehă, albaneză şi chineză. Conferinţele şi articolele sale de scriitor şi psiholog includ teme precum: identitate şi exil, conceptul de demnitate şi trauma transgeneraţională, menţionează MNLR într-un comunicat din 18 martie 2021.

Anca Mizumschi a deschis, la 30 septembrie 2010, la sediul Institutului Cultural Român (ICR) de la Stockholm, sezonul de toamnă al Salonului de poezie, împreună cu poeta suedeză Asa Ericsdotter. De asemenea, la 2 octombrie 2010, poeţii Anca Mizumschi şi Bogdan O. Popescu şi-au prezentat versurile pe scena Festivalului Internaţional de Poezie de la Uppsala, la invitaţia ICR Stockholm. Publicul suedez a putut asculta o selecţie din versurile lor în limbile română şi suedeză, traducerea aparţinându-i reputatei traducătoare Inger Johansson.
În perioada 2020-2021, a realizat emisiunea "Reţete coolturale" - ARCA TV (Association of the Romanian Communities Abroad), o platformă de comunicare TV a Diasporei româneşti. A colaborat la revistele "România Literară", "Luceafărul", "Tomis", "Tribuna", "Dilema Veche", "Flacăra" şi altele, potrivit unui comunicat al MNLR din 11 decembrie 2014.
Cu prilejul primei ediţii a Festivalului Internaţional "Matei Vişniec", organizată de Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) şi care s-a desfăşurat online în perioada 21-27 martie 2021, au fost postate - pe pagina de Facebook, pe site-ul MNLR şi pe platforma culturaindirect.ro - o serie de lecturi din creaţiile proprii ale poeţilor invitaţi cu acest prilej, care locuiesc în ţară sau în străinătate, între aceştia numărându-se şi Anca Mizumschi, după cum menţionează MNLR într-un comunicat din 18 martie 2021.
A obţinut Premiul revistei Tomis, Premiul special al revistei Tribuna, Premiul "George Bacovia" al revistei Ateneu şi a fost nominalizată la Premiile pentru poezie ale Uniunii Scriitorilor din România, în 2009, şi la Premiile Observator Cultural, în 2010. De asemenea, a obţinut Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti (ASB) pentru poezie, pentru volumul "Versouri", în 2011, Premiul de excelenţă pentru cartea de poezie "În moalele cerului", acordat de Fundaţia Culturală "Georgeta şi Mircea Cancicov" şi Uniunea Scriitorilor - Filiala Bacău, în 2013, potrivit unui comunicat al MNLR din 11 decembrie 2014. Pentru volumul de eseuri "Ţara mea suspendată" (2018) a primit, în 2019, Premiul "Cartea anului" acordat unui autor român în diaspora, de fundaţia şi revista "Itaca", cu sediul la Dublin, în Irlanda.
În 2022, i-a apărut, la Editura Trei din Bucureşti, romanul "Cei care cumpără stele", care a fost prezentat la Târgul de carte Gaudeamus din decembrie 2022 de la Bucureşti. Romanul "Cei care cumpără stele" a fost lansat, la 2 noiembrie 2022, şi în cadrul unui eveniment organizat la Biblioteca Bucovinei "I.G. Sbiera" din Suceava.

Despre romanul Ancăi Mizumschi "Cei care cumpără stele", Matei Vişniec subliniază: "Dintr-o fascinantă galaxie poetică pe care a construit-o cu migală timp de câteva decenii, Anca Mizumschi ne trimite acum o cometă în proză. Este o carte şlefuită ca un diamant, cu personaje enigmatice şi încântătoare purtând în ele mistere şi drame, doldora de exotisme, dar şi de pasarele afective savant construite. Anca Mizumschi ne îmbarcă în multiple călătorii pe axe istorice şi geografice, între Orient şi Occident, între fabule filosofice şi experienţe onirice... Surprinzătoare, delicioasă prin abundenţa de informaţii şi prin precizia descrierilor, ''Cei care cumpără stele'' este un fel de labirint literar scăpând tuturor tentativelor de catalogare şi din care, hipnotizat de arome şi poveşti, nu mai vrei să ieşi", menţiona Biblioteca Bucovinei "I.G. Sbiera" Suceava, într-un comunicat din 26 octombrie 2022. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Andreea Onogea, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: Anca Mizumschi/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit











