Nicolae Dărăscu, unul dintre cei mai importanţi pictori români ai secolului XX, s-a născut la 18 februarie 1883, la Giurgiu, potrivit https://www.artindex.ro/ şi https://www.icr.ro/.

A studiat pictura la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, în perioada 1902-1906. După absolvire, a plecat cu o bursă la Paris. În perioada sa pariziană, Dărăscu a studiat şi a lucrat la Academia Julian sub îndrumarea lui Jean-Paul Laurens, în anii 1906-1907, apoi s-a mutat la École des Beaux-Arts, pregătindu-se cu Luc-Olivier Merson.

Călător neobosit, a trăit şi a lucrat în sudul Franţei, la Toulon şi Saint-Tropez (1908), apoi s-a mutat la Veneţia (1909) şi de acolo în zona colinară a Munteniei, ajungând mai apoi pe coasta Mării Negre, la Mangalia şi Balcic, în sudul Dobrogei (1919), conform https://www.icr.ro/ A revenit cu plăcere la Veneţia, ori de câte ori a avut prilejul. S-a aflat în oraşul lagunar vreme de un an, în răstimpul 1915-1916, întorcându-se la Bucureşti cu puţin timp înainte de intrarea României în Primul Război Mondial. A mers apoi cu regularitate la Veneţia, în perioada interbelică, în anii ‘20 şi ‘30 ai secolului XX.

În 1910, a expus un autoportret la Societé des Artistes Français (Societatea Artiştilor Francezi ) din Paris, pentru ca în toamna anului 1911, artistul, întors în ţară, să organizeze prima sa expoziţie personală într-una din sălile Ateneului. Dărăscu a expus la Bucureşti în expoziţii personale (1913, 1914, 1924) şi colective (1919, 1937), însă cea mai vastă şi cea mai importantă expoziţie din întreaga sa activitate artistică a fost expoziţia personală inaugurată în 1936, la sala Dalles, unde a adunat lucrări relevante pentru cariera sa de până atunci.

Nicolae Dărăscu are meritul de a fi conturat o şcoală naţională de pictură şi de a fi creat un climat cultural deschis noilor idei în epocă. Pictor peisagist prin excelenţă, rar pictând interioare sau naturi moarte, Dărăscu a asimilat, în perioada de formare şi cu prilejul sejururilor ulterioare în Franţa, influenţa cercurilor impresioniste şi a artiştilor neoimpresionişti, devenind unul dintre cei mai rafinaţi exponenţi ai acestor curente artistice în România postbelică. Pânzele sale înfăţişează peisaje din oraşe portuare europene, în care artistul se găsea adesea în largul său pictând "en plein air", folosind o paletă cromatică relativ constantă: nuanţe de albastru, verde, roşu, galben şi uneori chiar violet şi alb-negru. Chiar dacă a excelat prin peisaje marine şi mediteraneene, Dărăscu a fost fascinat şi de peisajul rural românesc, de misterul Veneţiei, de colinele Balcicului sau de poezia bulevardelor bucureştene. Printre lucrările sale de referinţă se numără tablourile "Vedere din Saint Tropez", "Peisaj cu pomi", "Portul Saint Tropez", "Palat veneţian", "Vedere din Argeş", "Ciobănaş cu oi, la Vlaici", "Calea Victoriei pe ploaie", "Peisaj la Curtea de Argeş", "Cafeneaua lui Mamut de la Balcic" sau seria de peisaje din Deltă.

În 1944, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, bombardamentele nu i-au distrus pictorului doar atelierul, ci şi tablouri, cărţi preţioase şi mobilă veche.

Din 1936 până în 1950 a fost profesor la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. În 1946 a primit, împreună cu Francisc Şirato, Premiul Naţional pentru Pictură, arată site-ul https://vatra-mcp.ro/.

Spre sfârşitul vieţii, bolnav, s-a retras în zona colinară din sudul României, revenind cu regularitate la Câmpulung Muscel şi mai ales la Curtea de Argeş.

A murit în august 1959, la Bucureşti, lăsând neterminată ultima sa compoziţie, "Târg de oale la Curtea de Argeş". AGERPRES/(Documentare - Doina Lecea, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.vatra-mcp.ro