logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

CETĂŢI: Cetatea Sucevei

Imagine din galeria Agerpres

Cetatea Sucevei sau Cetatea de Scaun a Sucevei este o cetate medievală situată la marginea de est a oraşului ce-i poartă numele, pe un platou la o altitudine de 70 metri faţă de lunca Sucevei, de unde se poate admira întreaga vale a oraşului.

Cea mai mare din spaţiul extracarpatic, Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificaţii construit în perioada de glorie a Moldovei medievale, la sfârşitul secolului al XIV-lea, în momentul apariţiei pericolului otoman şi a intrat în istorie ca fiind necucerită vreodată. Timp de aproape 200 de ani a fost principala reşedinţă a domnilor Moldovei aici semnându-se documentele importante şi emiţându-se monedele din materiale preţioase, potrivit https://continental-suceava.continentalhotels.ro, https://muzeulbucovinei.ro şi https://discover-romania.ro.

A fost construită între anii 1375 şi 1391, în timpul domniei lui Petru I Muşat, atestată documentar la 10 februarie 1388, dar este pomenită în legătură cu numele lui Ştefan cel Mare, întrucât în perioada îndelungatei sale domnii (1457-1504), Cetăţii Sucevei i-au fost construite cele mai importante fortificaţii. De asemenea, aici s-a stins din viaţă Ştefan cel Mare, la 2 iulie 1504.

 


Iniţial, fortificaţiile exterioare au avut forma unui dreptunghi ce împrejmuia o arie de peste 1.400 metri pătraţi, cu turnuri pătrate de apărate pe fiecare colţ şi la mijlocul fiecărei laturi. Pe latura de est a fost săpat un şanţ de apărare cu o adâncime de aproximativ 10 metri, zidurile exterioare având o grosime de aproximativ 2 metri.

 

 

Ruinele Cetăţii de Scaun a Sucevei - 1967

Foto: (c)  CORNEL MOCANU/Arhiva istorică AGERPRES 


Ştefan cel Mare a dispus, în timpul domniei sale, construirea, în două etape, a unor noi ziduri de apărare care să fortifice cetatea, considerând-o vulnerabilă în faţa invaziilor otomane. Astfel, înainte de 1476 s-a ridicat o "perdea" de ziduri cu grosimea de 1,5 m, având la capete turnuri de apărare, pe formă pătrată, de aproximativ 15 metri înălţime. Vechea intrare a fost zidită, construindu-se o nouă intrare, pe latura de sud, accesul în cetate făcându-se pe un pod, în parte fix, în parte mobil. Înainte de 1497, s-a construit a doua "perdea" de ziduri cu grosimea de doi metri, având turnuri de apărare lipite de zid. Cetatea era înconjurată pe trei laturi - est, sud, vest - de un şanţ de apărare foarte lat, cu lăţimea de 20 de metri la bază şi 30 de metri la deschidere. Tot atunci s-a dispus amenajarea cetăţii şi în interior, iar apărarea se realiza de o garnizoană puternică ce a supravieţuit atacurilor otomane şi poloneze din anii 1485 şi 1497, potrivit surselor amintite.

 

 

Ruinele Cetăţii de Scaun a Sucevei - 1982

Foto: (c)  CORNEL MOCANU/Arhiva istorică AGERPRES  


De-a lungul timpului, Cetatea a rezistat asediului turcilor din vara anului 1476, când însuşi sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului (în 1453), venise să supună Moldova; asediului turcilor din anul 1485 şi, mai ales, asediului oştilor regelui polon Ioan Albert din 1497. La 21 mai 1600, armatele voievodului Mihai Viteazul au intrat, fără luptă, în Cetatea de Scaun a Sucevei, încheindu-se astfel actul primei Uniri a Ţării Româneşti, Transilvaniei şi Moldovei. Între anii 1662-1668, din iniţiativa lui Eustraţie Dabija (1661-1665) a funcţionat în Cetatea Sucevei o monetărie unde s-au emis ultimele monede moldoveneşti, bani mărunţi de aramă, denumiţi "şalăi".

 

 

Ruinele Cetăţii de Scaun a Sucevei - 1964

Foto: (c)    RADU CRISTESCU/Arhiva istorică AGERPRES  


Cetatea Sucevei a suferit numeroase avarieri, în urma atacurilor, fiind distrusă în 1675, când, din ordinul turcilor, Dumitraşcu Cantacuzino, domn al Moldovei (1674-1675, a doua oară), a aruncat-o în aer, cu ajutorul explozibilului, din ea rămânând doar câteva ruine care să amintească de trecutul zbuciumat. În anul 1684, întreaga latură de nord a cetăţii s-a prăbuşit, în urma unui puternic cutremur, iar ulterior, timp de peste două secole, Cetatea s-a ruinat şi mai mult.

 

 

Ruinele Cetăţii de Scaun a Sucevei - 1967

Foto: (c)    CORNEL MOCANU/Arhiva istorică AGERPRES   


La începutul secolului al XX-lea, arhitectul austriac Karl A. Romstorfer a efectuat lucrări de restaurare a Cetăţii de Scaun. A degajat ruinele şi a consolidat părţile ameninţate de prăbuşire (1897-1903) şi a realizat prima monografie intitulată "Cetatea Suceviei descrisă pe temeiul propriilor cercetări făcute între anii 1895-1904". Ulterior, în 1951, la iniţiativa Academiei Române, a fost organizat primul şantier-şcoală de arheologie medievală din România care a condus la stabilirea etapelor de edificare ale Cetăţii de Scaun, iar în perioada 1961-1970 s-au întreprins ample lucrări de protejare, consolidare şi restaurare parţială a acesteia.

 

 

Ruinele Cetăţii de Scaun a Sucevei - 1967

Foto: (c)    CORNEL MOCANU/Arhiva istorică AGERPRES    


În anul 2004 s-au efectuat câteva lucrări de restaurare a podului de acces, pivniţei şi zidului, în memoria domnitorului Ştefan cel Mare, la 500 de ani de la moartea sa. Tot în 2004, Cetatea a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava.

În perioada 2011-2015, ansamblul arhitectonic medieval a fost consolidat şi completat în cadrul uni vast proiect cu finanţare, redându-i aspectul impunător, intrat în legendă, dar şi subtila strălucire princiară din trecut.

 

 

Ruinele Cetăţii de Scaun a Sucevei - 1982

Foto: (c)    CORNEL MOCANU/Arhiva istorică AGERPRES     


Odată reabilitată, Cetatea Sucevei a fost deschisă spre vizitare. În anul 2016 a fost realizată prima expoziţie permanentă care ilustrează prima şi cea mai cuprinzătoare prezentare a armelor medievale din Moldova, a blazoanelor domnilor şi boierilor moldoveni din secolele XIV-XVII sau Tezaurul medieval al Moldovei. Lapidariul a recompus imaginea Cetăţii Sucevei, evidenţiind sistemele constructive şi decoraţia arhitecturală, dominate în secolul al XV-lea, de variate teme ale goticului. Utilităţi medievale, precum sobele de teracotă, combină motive decorative locale cu cele central-europene, iar sistemele multimedia cu tematică istorică medievală şi proiecţiile video cu subiecte legate de istoria cetăţii reprezintă o noutate expoziţională. Cel mai bine receptate de către publicul vizitator sunt cartea interactivă de istorie medievală a Moldovei - "Străinii despre noi" şi proiecţia video "Cronica Cetăţii Sucevei", potrivit https://muzeulbucovinei.ro.

 

 

Imagine cu Cetatea de Scaun a Sucevei - 2022

Foto: (c)      LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO


În prezent, Cetatea Sucevei găzduieşte şi expoziţii temporare de pictură, iar anual, în luna august, începând din 2006, aici se desfăşoară Festivalul de Artă Medievală "Ştefan cel Mare". AGERPRES (Documentare - Cerasela Bădiţă, redactor Arhiva Foto: Vlad Ruşeanu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)

 

* Explicaţie foto din deschidere: Vedere din avion a oraşului Suceava şi a ruinelor Cetăţii de Scaun a Sucevei - 1969

Afisari: 76

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 17-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie

Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 16-10-2026 19:24

Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026

Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la

Documentare 16-10-2026 13:49

Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026

Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate

Documentare 16-10-2026 11:12

UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș

Documentare 16-10-2026 10:30

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele

Documentare 16-10-2026 10:00

Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)

Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um

Documentare 16-10-2026 09:30

16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)

Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc

Documentare 16-10-2026 09:00

16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării

Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a

Documentare 16-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș

Documentare 16-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie

Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 15-10-2026 10:30

15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic

În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le

Documentare 15-10-2026 10:00

15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri

În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le

Documentare 15-10-2026 08:30

Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)

În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu

Documentare 15-10-2026 08:00

Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026

Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re

Documentare 15-10-2026 08:00

15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)

La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit