O PERSONALITATE PE ZI: Chimistul Negoiţă Dănăilă
Chimistul Negoiţă Dănăilă, considerat drept unul dintre întemeietorii învăţământului de chimie aplicată din ţara noastră, s-a născut la 17 aprilie 1878, în localitatea Buceşti, judeţul Galaţi.
Absolvent al Politehnicii din Charlottenburg, unde a fost elevul lui Liebermann şi al lui Otto Witt. A fost profesor şi decan al Facultăţii de Chimie Industrială şi, apoi, director al Institutului de Chimie Industrială din Bucureşti, conform lucrării "Membrii Academiei Române/1866-2003'' (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).
S-a consacrat cercetărilor în domeniul chimiei organice aplicate, mai ales cu privire la produsele solului şi subsolului.
A creat o adevărată şcoală în care s-au studiat şi valorificat aproape toate materiile prime existente în România: cărbunii, materialele de construcţie, petrolul, cercetat după regiuni şi straturi geologice, determinând procentele de hidrocarburi aromatice uşoare, precum şi cantitatea totală de hidrocarburi aromatice ce s-ar putea extrage din toate ţiţeiurile din ţară.

Dintre studiile şi lucrările sale apărute atât în română, cât şi în germană şi franceză, amintim: "La preparation de la chloropicrine a partir du gaz methan"; "Die volumetrische Bestimmung der olefinischen und aromatischen Kohlenwasserstoffe in Petroleum - und Teerfraktionen: vergleichendes Studium"; "Dozarea volumetrică a hidrocarburilor nesaturate în legătură dublă, aromatice şi saturate din fracţiunile acestor uleiuri"; "Studiul chimico-tehnic al ligniţilor româneşti din jud. Dâmboviţa, Muscel şi Bacău" (1912); ''Asupra utilizării hidrocarburilor aromatice din fracţiunile de petrol'' (1925, în colaborare); ''Sur l'utilisation rationnelle des lignites roumains'' (1926, în colaborare); ''Compoziţia elementară a uleiurilor neutrale separate din gudroanele primare ale ligniţilor româneşti'' (1928, în colaborare); ''La préparation de la chloropicrine, a partir du gaz méthane'' (1934, în colaborare; ''Sur la constitution des fractions de pétrole obtenues par distillation dans un vide tres poussé'' (1934, în colaborare); ''Problema combustibilului la C.F.R.'' (1940) ş.a.

Membru corespondent (25 mai 1936) şi membru de onoare (29 mai 1939) al Academiei Române, fiind repus în drepturi, la 3 iulie 1990, ca membru de onoare al Academiei Române.
A murit la 5 februarie 1953. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: scoalabucesti.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Consiliul Afaceri Generale al UE; pe agendă, programul pe 18 luni sau articolul 7 (16 iunie)
Consiliul Afaceri Generale (CAG) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 16 iunie, la Luxemburg, pe ordinea de zi aflându-se programul pe 18 luni al Uniunii, procedura pe articolul 7 cu privire la Ucraina, Cadrul Financiar Multianual (CFM), pregătirea pentru Consiliul European de vară etc, informează site-ul consiliu
16 iunie - Ziua internațională a remiterilor familiale (ONU)
Cu ocazia Zilei internaționale a remiterilor familiale 2026, desfășurată sub tema 'Remittances for rural resilience, entrepreneurship and employment', ONU lansează un apel la acțiune pentru instituțiile publice, sectorul privat și societatea civilă, pentru a concentra eforturile colective asupra modului în care remiterile familiale pot fi mai bine susținute, pe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 iunie
Ortodoxe Sf. Ier. Martir Neofit Cretanul, mitropolitul Țării Românești; Sf. Ier. Tihon, episcopul Amatundei Greco-catolice Sf. Tihon al Amatuntei Ciprului Romano-catolice Ss. Benone, ep.; Iudita, văduvă, m. Mitropolitului Țării Românești Ne
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 iunie
Este a 167-a zi a anului 2026. Au mai rămas 198 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 02 m. Luna răsare la 06 h 23 m și apune la 22 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Cântăreața de jazz Ella Fitzgerald
Ella Fitzgerald a fost cea mai populară cântăreață de jazz din Statele Unite timp de mai bine de jumătate de secol, fiind supranumită 'Prima doamnă a muzicii', potrivit site-ului oficial al artistei www.ellafitzgerald.com. A fost recompensată în timpul vieții cu 13 premii Grammy și vândut peste 40 de milioane de albume . Putea să c&ac
15 iunie - Ziua internațională a energiei eoliene
Ziua internațională a energiei eoliene se marchează la 15 iunie, cu scopul de a promova acest tip de energie, puterea și posibilitățile pe care le deține și rolul acesteia în reducerea poluării cauzate de obținerea energiei prin arderea combustibililor fosili. Energia eoliană este acum una dintre cele mai ieftine forme de generare a energiei în mul
15 iunie - Ziua mondială a conștientizării abuzului față de vârstnici (ONU)
Ziua mondială de conștientizare a abuzului față de vârstnici este marcată, anual, la 15 iunie, potrivit www.un.org. A fost instituită de Adunarea Generală a ONU în 2011, la inițiativa Rețelei internaționale pentru prevenirea abuzului asupra vârstnicilor, care a lansat-o în 2006. Scopul pri
15 iunie - Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și a Represiunii Antidemocratice
Pe 15 iunie 2026 este marcată, pentru prima dată, Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și a Represiunii Antidemocratice, cu scopul de a cinsti memoria victimelor represiunii violente din iunie 1990, de a promova educația civică și de a preveni repetarea atrocităților. Ziua a fost instituită prin Legea nr. 93 din 10 iunie 2026, potrivit
Consiliul Afaceri Externe al UE privind Ucraina, Orientul Mijlociu, relațiile UE-China (15 iunie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene se reunește la 15 iunie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta pe teme precum Ucraina, Orientul Mijlociu, relațiile UE-China, informează site-ul consilium.europa.eu/. Miniștrii de externe din UE vor avea discuții despre războiul din Ucraina, după un schi
15 iunie - Ziua Banatului Montan
În fiecare an, pe 15 iunie, începând din 2025, este marcată Ziua Banatului Montan, instituită prin Legea nr.60/2025, potrivit https://www.cdep.ro/. Cu acest prilej, în jurul acestei date, sunt organizate o serie de evenimente. Ciclova-Montană găzduiește pe 13 iunie, un eveniment dedicat
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 iunie
Ortodoxe Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiții Ieronim și Augustin Greco-catolice Sf. pf. Amos; Sf. Ieronim Romano-catolice Ss. Amos, profet; Abraham, călug. Sfântul Proroc Amos este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 iunie
Este a 166-a zi a anului 2026. Au mai rămas 199 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 02 m. Luna răsare la 05 h 10 m și apune la 22 h 00 m. Lună nouă la 05 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Jorge Luis Borges, considerat cel mai important scriitor latino-american
Considerat cel mai important scriitor latino-american, ce a revoluționat literatura sud-americană a secolului trecut, opera lui Borges a schimbat felul în care a fost înțeleasă literatura modernă. În centrul scrisului său se află teme precum infinitul, timpul, memoria, visul, identitatea, labirintul și cartea privită ca univers în sine.
Adrian Veștea, desemnat premier de președintele Nicușor Dan (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan a anunțat, la 14 iunie 2026, că îl propune pentru funcția de premier pe Adrian Veștea, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat în dimineața aceste
Președintele SUA, Donald Trump, împlinește 80 de ani (14 iunie)
Donald Trump, cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite, s-a născut la 14 iunie 1946, în Queens, New York. Fiul lui Fred Trump, un bogat investitor imobiliar stabilit în New York City, Donald Trump a absolvit New York Military Academy (NYMA) din New York (1964) și Școala de Business Wharton a Universității Pennsylvania (1968). După terminarea studiilor, s-a a













